Cultura indiană, partea a II-a – cutume și simboluri naționale

Nu putem vorbi de cultura indiană fără să amintim de industria cinematografică care s-a dezvoltat în ultimul secol. Țara a început să producă filme încă din 1930, însă a făcut cunoștință cu cinematografia chiar de la începuturile ei, când frații Lumiere au adus arta filmului în Mumbai (în prezent, Bombay), în 1896. Acum, localizat tot în Bombay, cel mai cunoscut centru de producție cinematografică este Bollywood-ul, care, anual, produce cele mai multe filme din întreaga industrie cinematografică. Numele a fost inspirat de centrul industriei cinematografice americane, Hollywood.

Formal, Bollywood-ul este cunoscut sub denumirea de Casa de Film Hindu, majoritatea nefiind de acord cu denumirea străină pe care o are unul dintre simbolurile Indiei. Filmele indiene sunt cunoscute pentru scenariile care includ muzică și dans, iar în ultimul timp și pentru efectele speciale folosite.

Teatrul, muzica și dansul au o tradiție de mai bine de 2000 de ani în cultura indiană, și, deseori, sunt inspirate din mitologie și literatură. Principalele dansuri indiene (Bharata Natyam, Kathak, Odissi, Manipuri, Kuchipudi, Mohiniattam și Kathakali) au reguli stabile în ceea ce privește mișcările care pot fi făcute: fiecare parte a corpului este folosită, iar aceasta, împreună cu muzica, spune o poveste. Gesturile expresive ale mâinilor (mudras) sunt văzute ca modalități de comunicare, iar la începuturi se dansa în interiorul templelor, pentru a distra diferiți zei și zeițe.

Se crede despre zeul Shiva că este „regele tuturor dansurilor”, cel care interpretează Dansul Cosmic, prin intermediul căruia armonizează viața și moartea. Cu timpul, dansurile clasice au evoluat, împrumutând teme din viața socială indiană.

Cultura indiană este plină de culoare, de la portul oamenilor, până la felurile de mâncare bogate în mirodenii. Principalele veșminte din portul tradițional al unei indience sunt rochia punjabi (o tunică mai lungă și pantaloni), anarkali (o rochie lungă, cu jupă, care se poartă cu o pereche de pantaloni) și sariul sau saree. Sariul este o bucată de material a cărui lungime, între patru și nouă metri, depinde de felul în care se dorește a fi împăturit. De regulă este foarte colorat, din mătase și împăturit în jurul taliei, apoi lasat pe un umăr, astfel încât să acopere pieptul.

Veșmântul tradițional al bărbaților este dhoti, o bucată de material legată în jurul taliei și a picioarelor, dar și kurta, o tunică lungă, purtată până la genunchi. La ocazii speciale, bărbații poartă sherwani, o haină lungă până la genunchi și închisă cu nasturi până sub bărbie.

Frumusețea feminină indiană este subliniată atât prin veșminte puternic colorate, cât și prin bijuterii, purtate în număr mare, precum Jhumar (ornament pentur păr, în formă de evantai), payal (brățara de picior), Shringaar patti sau maatha patti (bijuterie ce se așează pe cap, care urmărește cărarea centrală a capului și care cade pe frunte), bichhua (inel de picior, ce simbolizează căsătoria. Acesta trebuie să fie neapărat din argint, întrucât aurul este considerat a fi metal nobil și nu poate fi purtat de la brâu în jos).

Unul dintre obiceiurile care diferențiază cultura indiană de celelalte este inelul din nas (nath), podoabă nelipsită la multe indience. Acest obicei a apărut în secolul al XVI-lea, fiind împrumutat din Orientul Mijlociu și utilizat la început doar de femeile hinduse căsătorite. În prezent, el poate fi purtat de tinere necăsătorite începând cu vârsta de 16 ani (vârsta la care se consideră că femeile devin bune de măritiș).

Inelul poate fi simplu sau încărcat cu pietre prețioase, caz în care, dacă este prea greu, acesta va fi susținut de lanțuri fine, care vor conecta inelul din nas de lobul urechii sau de păr. Este de preferat ca inelul să fie purtat în nara stângă, întrucât se consideră că aceasta reprezintă organele genitale feminine, iar piercingul ar indica feritilitate și o naștere mai ușoară.

Bucătăria tradițională indiană este, de asemenea, foarte colorată și bogată în mirodenii picante. Tacâmurile nu se folosesc, iar mâncarea va fi servită cu mâna sau cu pâinea sub formă de lipie. De asemenea, este nepoliticos să bagi degetele în gură, mâncarea trebuie împinsă cu degetul mare. Un număr foarte mare de indieni sunt vegetarieni, însă consumatorii de carne preferă pui sau miel.

Niciodată carne de vită, întrucât vaca este un animal sacru în India. Acestea sunt considerate a fi aducătoare de noroc și belșug, iar în hinduism, vaca și taurul simbolizează Dharma (legile universului).

Natura este pusă la loc de cinste în cultura indiană, foarte multe elemente din natură devenind simboluri naționale. Tigrul este considerat animalul național al Indiei, regele junglei și simbol al bogăției naturii. Păunul este pasărea națională, foarte protejată în India.

Lotusul este floarea națională indiană, fiind considerat un simbol al purității inimii și minții, al spiritualității, fertilității, bogăției, cunoașterii și iluminării.

Fructul național este mango, în India fiind cultivate câteva sute de sortimente de mango, în diferite forme, culori și dimensiuni. Banianul este copacul național al Indiei. Datorită dimensiunilor sale mari, de-a lungul timpului comunitățile indiene au fost încurajate să își construiască locuințele în jurul lui.