Lansat ca o știre senzațională pentru a face publicitate unui ziar în 1903, Turul Franței s-a dovedit a fi un test de anduranță în care concurenții au pedalat istoviți și în timpul nopții pentru mai mult de 24 de ore. De-a lungul istoriei sale doar 11 ediții au fost anulate din cauza războaielor.
Pe 1 iulie 1903, 60 de bărbați au urcat pe bicicletele lor în suburbia pariziană Montgeron. Majoritatea erau francezi; doar câțiva belgieni, elvețieni, germani și italieni erau prezenți. O treime erau profesioniști, restul fiind doar împătimiți ai sportului.
Cei 60 erau pregătiți să se îmbarce într-un test de rezistență fără precedent, motivați în mare parte de marele premiu de 20.000 de franci.
Până atunci nu existase nimic precum Turul Franței. Ideea veni din partea jurnalistului francez Geo Lefevre pentru a crește tirajul ziarului sportiv L’Auto. Directorul ziarului, Henri Desgrange, era un fost campion la ciclism așa că ideea i s-a părut genială. Aceștia au venit cu un traseu în formă de buclă de 2400 de kilometri. Traseul pornea din Paris și trecea prin Lyon, Marseille, Toulouse, Bordeaux și Nantes, înainte să se ajungă înapoi la Paris.
Spre deosebire de cele 21 de etape ale ediției din 2014, în 1903 existau doar 6 etape, fiecare dintre ele având o medie de 400 kilometri pe etapă. Existau între una și trei zile programate pentru recuperare.
Prima etapă a fost deosebit de grea, traseul de la Paris la Lyon având aproape 480 de kilometri. Mulți dintre participanți nu-și făceau griji numai pentru câștigarea cursei, ci și pentru supraviețuire.
Spre deosebire de tururile din ziua de astăzi, atunci cursele aveau loc pe drumuri neasfaltate, fără ajutor din partea nimănui. Ei erau responsabili pentru toate reparațiile, călătorind cu anvelope de schimb înfășurate în jurul corpului.
Din cauza distanței foarte lungi și a faptului că trebuiau să pedaleze și noaptea, în fiecare oră mai abandona cineva. Unul dintre favoriți, Hippolyte Aucouturier, renunță după apariția unor crampe abdominale, cel mai probabil de pe urma înghițiturilor de vin roșu luate pentru a-și crește performanțele.
În prima etapă 23 de participanți abandonează; câștigător iese francezul Maurice Garin. Garin trece linia de sosire la Lyon după puțin mai mult de 17 ore de la plecarea din Paris.
Garin și-a păstrat avantajul pe parcursul celorlalte etape iar până în cea de-a cincea etapă era deja în fața tuturor cu aproape două ore. Cel mai apropiat competitor al său a suferit două pene de cauciuc și a adormit pe marginea drumului.
Ultima etapă a început la Nantes pe 18 iulie la orele 21:00, în așa fel încât spectatorii din Paris să-i poată vedea pe participanți cum ajung în după-amiaza următoare. Maurice Garin este primit în uralele unui public de 20.000 de persoane adunat pe velodromul parizian Parc de Princes. Acesta devine primul câștigător al Turului Franței. El l-a întrecut pe Lucien Pothier cu aproape trei ore, în ceea ce rămâne cea mai mare marjă de câștig din istoria turului.
Pentru Desgrange, cursa a fost un succes răsunător. Vânzările ziarului au crescut de șase ori în timpul cursei. Cu toate acestea, o problemă cronică avea să urmărească cursa mereu, încă de la începutul turului. Trișatul începuse din prima etapă, când Jean Fischer a folosit ilegal o mașină, dar nu avea să fie singurul caz.
Chiar și așa, acestea aveau să pălească în fața a ceea ce avea să se întâmple anul următor. În timp ce Garin și un alt concurent pedalau prin orașul St. Etienne, fani ai ciclistului Antoine Faure au format o blocadă umană și au început să-i bată pe concurenți. Abia când Lefevre ajunge și trage un foc de pistol mulțimea îi lasă în pace. În următoarele etape, locuitorii unui oraș protestează descalificarea unui ciclist local prin amplasarea de sticlă spartă și pioneze.
Din fericire, concurenții nu au apelat la astfel de tactici violente. Obișnuiau, în schimb, ca pe timpul nopții, să urce în mașini și să accepte ajutor, ceea ce era ilegal.
Chiar și Garin a fost acuzat de obținere ilegală de alimente. Cursa a fost atât de afectată de scandal încât, patru luni mai târziu, Garin și ceilalți trei clasați în top au fost descalificați. Aceasta nu avea să fie ultima dată când unui câștigător al turului i-ar fi fost retras titlul.
Cel mai recent și mediatizat caz a fost cel al lui Lance Armstrong. În urma multiplelor acuzații, Armstrong recunoaște că s-a dopat sistematic pe parcursul carierei sale, fapt ce determină Federația Internațională de Ciclism să-i anuleze întreg palmaresul începând cu 1 august 1998 și să-l suspende pe viață din activitatea sportivă. Alături de el mai mulți coechipieri ai săi au fost acuzați.
