Deși cele două verbe din titlul articolului – „a elida” și „a eluda” – sunt mai rar întrebuințate, aparținând unui limbaj elevat, totuși, confuzia pe care o fac unii vorbitori de limba română, între acestea, nu este tolerabilă, având în vedere sensul lor diferit, în pofida asemănării de formă. Mai exact, este vorba de două paronime, care, evident, cer contexte diferite.
Înțelegerea corectă a cuvintelor a elida și a eluda este crucială pentru utilizarea lor adecvată în comunicare. A elida se referă la procesul de eliminare sau omisiune, în timp ce a eluda înseamnă a evita sau a ocoli ceva. Confuzia între aceste două cuvinte poate duce la interpretări greșite ale mesajului transmis.
Este important să ne îmbogățim vocabularul și să înțelegem nu doar sensurile cuvintelor, dar și contextele în care acestea sunt utilizate. Prin consolidarea cunoștințelor noastre lingvistice, putem comunica mai eficient și putem evita erorile frecvente care pot slăbi impactul mesajelor noastre.
Dacă doriți să aprofundați și alte aspecte ale limbii române, vă recomandăm să consultați cum este corect: niciun sau nici un. Acest articol vă va oferi o perspectivă mai clară asupra utilizării corecte a acestor cuvinte, ajutându-vă să evitați greșelile comune și să vă îmbunătățiți stilul de scriere.
A „elida” (din fr. elider, it., lat. elidere) înseamnă: a suprima vocala finală a unui cuvânt când cuvântul următor începe cu o vocală; a face o eliziune (DEX).
A „eluda” (din fr. eluder, lat. eludere) are sensul: a ocoli, a evita, a ignora intenționat, a ascunde, a trece în mod conștient cu vederea; a înconjura în mod intenționat, ferindu-se; a trece sub tăcere.
Se va spune corect, de exemplu: În structura „într-o zi”, cratima s-a folosit pentru că s-a elidat vocala -u din întru/El a făcut tot ce a putut pentru a eluda (a ocoli) legea etc.
Există, în limba română, și substantive derivate corespunzătoare celor două verbe: elidare (acțiunea de a elida și rezultatul ei), respectiv eludare (acțiunea de a eluda și rezultatul ei). Mai există, de asemenea, și substantivul eliziune (un imprumut din limba franceză – fr. elision), sinonim cu elidare. De exemplu: Elidarea/eliziunea vocalei „î-”, în structura „să-ncerc”, este marcată prin cratimă/Eludarea acestui adevăr creează multe neplăceri etc.
