Numeralele ordinale, după cum indică și denumirea lor, exprimă ordinea numerică sau locul pe care îl ocupă obiectele sau acțiunile într-o înșirare: întâiul/întâia, primul/prima, al doilea/a doua etc.
Numeralele ordinale în limba română pot crea adesea confuzii, mai ales atunci când vine vorba de scrierea lor corectă. În acest articol, vom explora regulile de bază și exemple specifice pentru a te ajuta să înțelegi cum să utilizezi și să scrii corect aceste forme numerice, evitând greșelile comune și îmbunătățindu-ți astfel abilitățile lingvistice.
Probleme legate de ortoepia (pronunția) și ortografierea acestora intervin atunci când este vorba de numeralele compuse, ca cele din titlul articolului – al zecilea/al zecelea, al unsprezecilea/al unsprezecelea, al douăzecelea/douăzecilea?
Pentru acestea, regula formării constă în numeral cardinal + le + a, precedat de articolul al/a. Prin urmare, se va scrie și se va pronunța corect: al zecelea (al zece + le + a), al unsprezecelea (al unsprezece + le + a), al douăzecilea (al douăzeci + le + a), al treizecilea (al treizeci + le + a) etc. Formele feminine corespunzătoare sunt: a zecea, a unsprezecea, a douăzecea, a treizecea etc.
Sunt greșite formele al unsprezecilea, al doisprezecilea etc., precum și al douăzecelea, al treizecelea etc., deoarece acestea nu corespund regulii amintite anterior.
Pentru a scrie corect, este esențial să cunoști regulile specifice limbii române. De la AL ZECILEA la AL DOUAZECELEA, fiecare numeral ordinal are particularitățile sale. Prin urmare, acordă o atenție deosebită detaliilor și practică folosind exemplele oferite pentru a-ți îmbunătăți scrierea.
De asemenea, numeralele ordinale formate de la cinci, șase, șapte, opt, nouă se scriu și se pronunță corect – al cincilea (nu al cincelea), al șaselea (nu al sasilea), al șaptelea (nu al saptilea), al optulea (nu al optălea), al nouălea (nu al noolea/noălea).
Pentru mai multe informații despre corectitudinea limbii române și pentru a-ți îmbogăți cunoștințele, citește și articolul nostru despre cum este corect: deasemenea, de asemenei sau de asemenea. Acesta îți va oferi o perspectivă mai amplă asupra corectitudinii gramaticale.