Cuvintele din titlul articolului au valori morfologice diferite, primul este substantiv, iar cel de-al doilea este adjectiv. Ambele pot genera, însă, anumite ezitări legate de ortografierea lor, cu unul sau doi „u”.
Singura formă corectă de nominativ singular, nearticulat, pentru primul cuvânt este „atu” (din francezescul atout), cu sensul: element, aspect, situație care oferă un avantaj cuiva, într-o anumită împrejurare.
Forma de singular articulat este „atuul” (cu doi „u”), iar pluralul se ortografiază, de asemenea, cu doi „u”: „atuuri”/ „atuurile” (articulat cu articol hotărât).
Înțelegerea corectă a cuvintelor ambigue este vitală pentru exprimarea corectă în limba română. Adesea, confuziile între forme similare ale cuvintelor, cum ar fi atu sau atuu și ambigu sau ambiguu, pot duce la erori de comunicare. Aflați mai multe despre contextul și utilizarea adecvată a acestor cuvinte pentru a vă îmbunătăți scrierea și vorbirea.
- Când se folosește atu: Acest cuvânt este folosit în contexte specifice, referindu-se la un avantaj sau un atu într-o situație dată.
- Când se folosește atuu: Deși adesea confundat cu ‘atu’, ‘atuu’ nu este recunoscut ca formă corectă în limba română.
- Ambigu vs. Ambiguu: Ambigu se referă la ceva nesigur sau neclar, în timp ce ambiguu este adesea utilizat incorect în locul lui ambigu.
Pentru mai multe detalii despre utilizarea corectă a altor cuvinte confundate frecvent, citiți articolul nostru despre cum este corect: bine ați venit sau bine a-ti venit.
Exemple: Prietenia noastră, în aceste împrejurări, reprezintă un „atu”/ „Atuul” nostru este prietenia care ne leagă de mulți ani/ Antrenamentele zilnice și concentrarea sunt „atuurile” echipei în câștigarea acestui meci etc. Conform DEX (Dicționarul explicativ al limbii române), substantivul „atu”, cu pluralul „atale”, are și un sens specializat pentru jocul de cărți – carte de joc de o anumită culoare, cu cea mai mare valoare.
„Ambiguu” (din latinul ambiguus), scris corect, în limba română, cu doi „u”, este adjectiv. Sensul lui este: neclar, echivoc, cu mai multe înțelesuri (referindu-se, în general, la enunțuri, dar utilizându-se și în alte contexte referitoare la atitudini, relații etc.).
Fiind un adjectiv variabil, acesta își schimbă forma în funcție de genul și numărul substantivului pe care îl însoțește: (enunț) „ambiguu”, (termeni) „ambigui”, (fraza) „ambiguă”, (fraze) „ambigue”.
Este ușor de observat că forma de masculin singular se scrie cu doi „u”, în timp ce celelalte (feminin singular, masculin plural, feminin plural) se scriu cu un singur „u”. Există și un substantiv corespunzător adjectivului – „ambiguitate”, însemnând lipsa de claritate, de precizie. Exemplu: Ceea ce apreciez la această persoană este faptul că vorbește fără ambiguități.
