Este frecventă, în limbajul cotidian, dar și în mass-media, confuzia între locuțiunea prepozițională „din cauza” și prepoziția „datorită” (sinonimă cu „mulțumită”, „grație”). De câte ori nu auzim formulări greșite, de felul: „Datorită ei, am întârziat”/ „Din cauza vremii frumoase, mulți au ieșit la iarbă verde”/ „Datorită șomajului, nivelul de trai a scăzut” etc.
O metodă simplă, care ar elimina utilizarea incorectă a prepoziției și a locuțiunii prepoziționale menționate în titlu ar fi să ne gândim că efectul dintr-un mesaj în care apare prepoziția „datorită” ar trebui să fie pozitiv/bun, iar cel dintr-un enunț cu „din cauza” (sinonim cu „din pricina”) ar trebui să fie negativ/rău.
Exemple: „Datorită ajutorului pe care mi l-a oferit, am reușit să învăț”/ „Datorită informațiilor pe care le-am primit, am evitat situațiile neplăcute”/ „A câștigat competiția datorită susținerii colegilor” etc., dar „Din cauza neatenției, m-am lovit”/ „A întârziat din cauza aglomerației”/ „Din cauza corupției, țara nu progresează” etc. Este evident că, pentru exemplul din titlul articolului, singura posibilitate corectă este: „Din cauza alcoolului a fost amendat”.
Există și situații în care diferența dintre cele două posibilități de exprimare – „din cauza”/„datorită” – nu mai are relevanță, cum ar fi enunțurile în care se exprimă adevăruri științifice, obiective, fără conotații subiective/afective, ca în exemplele următoare: „Datorită/din cauza gravitației au apărut planetele și sateliții lor naturali”/ „Din cauza/datorită căldurii, apa se evaporă” etc.
Înțelegerea diferenței dintre din cauza și datorită este crucială pentru a transmite mesajele dorite în mod clar și corect. Aici sunt câteva sfaturi și clarificări:
- Folosește din cauza pentru a exprima o cauză negativă sau un motiv care a condus la un rezultat nefavorabil, de exemplu, ‘Din cauza alcoolului a fost amendat’.
- Datorită este folosit pentru a exprima recunoștința sau un rezultat pozitiv care decurge dintr-o anumită cauză, cum ar fi, Datorită ajutorului primit….
Prin alegerea corectă între aceste expresii, mesajul tău va fi nu doar corect din punct de vedere gramatical, dar și clar și precis din punct de vedere al intenției.
Pentru a extinde cunoștințele tale despre utilizarea adecvată a limbii române și pentru a evita greșelile frecvente, citește și articolul nostru despre cum se scrie corect: niciun sau nici un. Această resursă îți va oferi informații suplimentare și te va ajuta să îți îmbunătățești competențele lingvistice.
Da, alcoolul ne duce la ”datorită” (Bahus) și așa ne trezim ”din cauza” organelor de toate felurile care-și fac de lucru prin preajmă.