Dincolo de întrebările fireşti legate de ortografierea anumitor cuvinte în cazul cărora este vorba de dublarea unor consoane sau vocale – a înnopta, a înnegri, a înnebuni, (el) creează, nişte copii/copiii etc. – există şi o problemă referitoare chiar la formularea întrebării – Cum este corect – „cu doi i/e/n” etc. sau „cu doi de i/e/n” etc.?
Potrivit Gramaticii Academiei, ediţia 2005, lucrare de referinţă în domeniu, construcţia cu prepoziţia de, între numeral şi substantivul pe care îl însoţeşte, este obligatorie de la douăzeci în sus. Se spune corect, de exemplu: douăzeci de copii, treizeci şi unu de cărţi, o sută de copaci etc. (dar fără prepoziţie până la nouăsprezece – doi copii, zece adulţi, nouăsprezece case etc.).
Dacă ne-am ghida după această regulă, aşa cum spunem doi copii, trei pisici etc., ar trebui să spunem şi doi n, trei i etc. Există însă, în limba română, două categorii de cuvinte, două excepţii de la regulă, pentru care numeralele mai mici de douăzeci sunt urmate de prepoziţia de: numele de cifre şi numele de litere. În cazul numelor de cifre, o formulare de felul: „A luat doi trei la matematică” ar fi fost neclară, ar fi putut fi înţeleasă ca o aproximare, situaţie în care utilizarea prepoziţiei de a avut rol de dezambiguizare – „A luat doi de trei la matematică”.
În mod similar, o asemenea construcţie s-a extins şi la substantivele care denumesc litere şi care nu au o formă specială de plural: „Cuvântul copii se scrie cu doi de i”/Verbul „creează” se scrie cu doi de e”etc.
În concluzie, este corect să spunem: un i, un e, un n, dar doi de i, doi de e, trei de n etc.
Concluzia… Nu se intelege nimic din ea!
Mai simplu de atat nu se poate: „In concluzie, este corect să spunem: un i, un e, un n, dar doi de i, doi de e, trei de n etc”. Adica, daca va trebui sa faceti o precizare in legatura cu ortografierea unui cuvant care, de exemplu, presupune un n dublu, nu veti spune: „Se scrie cu doi n”, ci „Se scrie cu doi de n”!