În DEX (Dictionarul explicativ al limbii române), lucrare de referință în privința normării limbii române, sunt acceptate ca fiind corecte ambele forme, recomandându-se, totuși, varianta „Isus” (în loc de „Iisus”) și „Hristos” (în loc de „Cristos”). Fiind vorba, însă, de figura centrală a religiei creștine, simbol încărcat de atâtea profunde semnificații, trebuie luată în considerare, în privința numelui, și opinia celor care au studiat textele sacre, implicit etimologia numelui Fiului lui Dumnezeu.

Context istoric și religios

Explorarea originii și semnificației numelui Isus Cristos versus Iisus Hristos aduce lumină asupra diferitelor tradiții lingvistice și religioase care au influențat aceste forme. Discuția include analiza contextelor istorice, teologice și culturale în care fiecare variantă este preferată, contribuind la o mai bună înțelegere a utilizării lor corecte.

Chiar dacă limba română este de origine latină, textul Evangheliilor a ajuns la noi, în limba greacă (asa cum s-a întâmplat și în aproape toate culturile occidentale) și, în plus, în perioada Evului Mediu, limba oficială, din Țara Românească și Moldova, a fost limba slavonă, în această limbă traducându-se majoritatea cărților religioase, ceea ce explică și anumite influențe legate de pronunția și grafia unor cuvinte.

În textul Evangheliilor, în limba greacă, numele Mântuitorului este Ιησούς Χριστός (prenumele Ιησούς provenind din vechiul cuvânt ebraic Ieşua, care a avut, inițial, drept corespondent, în greacă, pe Iason, nume pe care traducătorii Septuagintei (Cărțile Vechiului Testament) l-au transformat în Iesous, pentru a-l deosebi pe Fiul lui Dumnezeu de alte persoane care purtau același prenume.

Hristos vine din ebraicul „משיח” („maşiach” – Mesia), cu sensul de „Cel Uns”, având drept corespondent, în greacă, pe „hrio” (a unge). În latina, Iesous Hristos a fost transcris ca Iesus Christus.

În limba română, sub influența limbii slavone, sunetul η (Ιησούς), din limba greacă (transcris în latina ca e – Iesus) a fost redat prin i – Iisus (cei doi i pronunțându-se în hiat, adică accentuat, în silabe diferite – I – i – sus).

Așadar, chiar dacă, din punct de vedere lingvistic, „Iisus Hristos” și „Isus Cristos” (aceasta a doua formă apărând sub influența limbii latine) sunt acceptate, ambele, ca forme corecte, se recomandă, totuși, varianta „Iisus Hristos”, cea fidelă etimologiei numelui și care reflectă grafia și sonoritatea limbii grecești, în care a fost scrisă prima Evanghelie a Sfântului Apostol Marcu, și a unui nume unic în cultura Creștinătății, cel al Mântuitorului.

3 COMENTARII

  1. Controverse au existat si la rusi. Reforma Patriarhului Nikon (1605-1681) a impus folosirea formei „Iisus”, forma recomandata si de mitropolitul Fotie (1516-1530), precum şi de teologul Maxim Grecul, desi credinciosii de rit vechi (staroverii) s-au opus. Este bine ca ortodocsii sa scrie „Iisus”, iar catolicii, greco-catolicii si altii sa scrie „Isus”, asa cum s-au obisnuit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.