E ușor de sesizat faptul că, în limbajul curent, cele două variante ale substantivului din titlul articolului – mânușă/mănușă – sunt folosite frecvent, opțiunile pentru o formă sau alta fiind justificate în diverse feluri, după criterii mai mult sau mai puțin lingvistice.
Dezbaterea între MĂNUȘI și MĂNUȘE: O perspectivă lingvistică ne permite să explorăm nu doar regulile de formare a pluralului, dar și modul în care limbajul reflectă schimbări culturale și sociale. Înțelegând de ce anumite forme sunt preferate în diferite contexte, putem obține o înțelegere mai profundă asupra evoluției limbii române și a utilizării ei.
Cei care spun și scriu „mânușă” se gândesc, probabil, că este vorba de un derivat de la „mână” și atunci așa ar trebui să se spună – „mânușă”. În plus, dicționarele mai vechi recomandau, în mare parte, această formă.
„Mănușă” – căci aceasta este forma corectă – este, într-adevăr, un derivat cu sufix („mâna” + sufixul „-ușă”), dar ceea ce se pierde din vedere este că acest cuvânt este foarte vechi, de pe vremea când se spunea nu „mână”, ci „mănă” sau chiar „manu”, din latinescul „manus”.
Așadar, în timp, cele două cuvinte, până a ajunge la formele actuale – „mână” și „mănușă” – s-au supus unor reguli fonetice diferite: „a” accentuat, urmat de „n” s-a transformat în „â”, iar „a” neaccentuat, indiferent ce consoană ar fi după el, s-a transformat în „ă”.
Mai trebuie știut că forma corectă de plural, neaccentuat, a substantivului „mănușă” este „mănuși”, iar forma de genitiv-dativ – „mănușii” (de exemplu, culoarea „mănușii”).
Pentru cei pasionați de gramatica limbii române și dornici să afle mai multe, vă sugerăm să citiți articolul nostru cum este corect: niciun sau nici un. Acesta va aduce claritate asupra unei alte dileme lingvistice frecvente, ajutându-vă să înțelegeți mai bine subtilitățile limbii.
Vom reține, prin urmare, forma recomandată de DOOM – „mănușă” – cu atât mai mult cu cât substantivul apare și în numeroase expresii din limba română, pe care trebuie să le rostim și să le scriem corect: a umbla/a se purta cu „mănuși” (cu cineva) = a avea o atitudine plină de menajamente, de politețe, de îngăduință; a arunca(cuiva) „mănușa” = a provoca (pe cineva) la duel; p. gener. a provoca (pe cineva); a ridica „mănușa” = a primi provocarea (cuiva) la duel; p. gener. a primi provocarea (cuiva) (DEX).
