Deși cuvântul din titlul articolului este unul pretențios, care ține de limbajul elevat, presupunându-se că cei care îl folosesc au un anumit nivel cultural și de cunoștințe lingvistice, sunt destule situații în care se poate auzi sau citi în varianta incorectă – „oprobriu”.
În contextul limbii române, cuvintele care sună similar pot adesea să creeze confuzii în privința utilizării corecte. Oprobriu și oprobriu se numără printre acestea, fiecare având propria sa origine și semnificație distinctă. Este esențial să înțelegem nu doar diferențele dintre aceste termeni, dar și contextele în care sunt cel mai potrivit utilizate.
Forma corectă a acestui neologism este „oprobriu” și înseamnă: dispreț, dezaprobare prin care societatea condamnă fapte socotite nedemne sau oameni care săvârșesc astfel de fapte – din fr. opprobre, lat. opprobrium (DEX).
O altă problemă în legătură cu acest cuvânt este legată de prezența lui în structura „oprobriu public”, pe care cei mai mulți nu o mai sesizează ca fiind pleonastică. „Oprobriu” însemnând dezaprobare prin care societatea condamnă anumite fapte sau oameni etc., a mai adăuga și cuvântul „public” (când este vorba de societate) este excesiv, comunicându-se de două ori (în mod inutil) aceeași idee.
Prin urmare, se poate spune corect, de exemplu: „Faptele lui odioase au atras oprobriul (dezaprobarea publică), fiind condamnat pe bună dreptate” / „A acționa în afara legii înseamnă a te expune oprobriului” etc.
Pentru a-ți lărgi cunoștințele și a te asigura că utilizezi termenii în mod corect, este util să explorezi și alte cuvinte cu etimologii și semnificații interesante. Te invităm să descoperi mai multe, citind despre Cum este corect: asiatic sau așiatice?, unde analizăm alte aspecte fascinante ale limbii române.