În timp, în limba română, au pătruns denumirile multor produse culinare pe care le-am împrumutat din alte părți, cuvintele respective respectând mai mult sau mai puțin grafia și pronunția din limba de proveniență.

Bucătăria românească este o îmbinare de culturi și influențe, ceea ce se reflectă și în limbajul culinar. Cuvinte precum piureu sau piure și chiftea sau piftea au rădăcini în diferite limbi, fiind adaptate și adoptate de-a lungul timpului. În această secțiune, vom explora originea acestor termeni și cum au evoluat în limba română.

Piure” (nu „piureu”) este forma corectă a cuvântului care denumește preparatul culinar din legume sau din fructe fierte (mai ales cartofi), zdrobite, folosit, de obicei, ca garnitură (DEX). Termenul vine din francezescul „puree” și a fost adaptat specificului limbii române, păstrându-se pronunția din franceză, dar ortografiindu-se așa cum se pronunță.

Celelalte trei cuvinte din titlul articolului sunt de origine turcească și fiecare le pronunță sau le scrie în diverse feluri, așa cum putem constata cu ușurință în diverse situații cotidiene. „Friptura la frigare”, preparată cu mirodenii, după specificul bucătăriei turcești, pare a avea cele mai multe variante pe care le vedem afișate în locurile în care se comercializează – chebab/kebab/kebap/chebap.

În limba turcă, acest cuvânt se scrie „kebap”, dar, în limba română, singura formă acceptată de norme este „chebap” (nu cu b la final, apărut, incorect, sub influența primului b din cuvânt sau pentru că este mai ușor de pronunțat, nici cu k la început). Forma de plural este „chebapuri”.

Citește și:  Cum este corect – deasemenea, de-asemeni sau de asemenea?

Piftea” este o variantă învechită a cuvântului (ca și „chioftea”), singura formă corectă fiind „chiftea”, cu pluralul „chiftele”.

Utilizarea corectă a termenilor culinari nu numai că îmbunătățește claritatea comunicării, dar reflectă și respectul pentru tradiție și precizie. Fie că este vorba de sarma sau sarmală, fiecare termen are locul său în contextul potrivit. Aici vei învăța să distingi între forme și când este adecvat să folosești fiecare.

Despre „sarmale”, se știe, de asemenea, că sunt preparate de origine turcească. Forma de singular corectă a acestui substantiv este „sarma” (așa cum se scrie și se pronunță și în limba turcă – „sarma”), cea de Nominativ singular, articulat este „sarmaua” (cu u, nu cu o), plural „sarmale”, Genitiv – Dativ – „sarmalei”/„sarmalelor”.

Pentru mai multe informații despre corectitudinea altor cuvinte și expresii în limba română, explorează ghidul nostru detaliat aici. Îți va oferi insight-uri valoroase și sfaturi pentru a evita greșelile comune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.