În octombrie 1957 rușii lansau Sputnik 1, primul satelit artificial de pe orbita Pământului. Acesta a reprezentat momentul în care teoriile lui Newton au fost demonstrate iar cursa spațială începea.

Din acel moment multe națiuni au trimis în spațiu aproximativ 2500 de sateliți, cei mai mulți fiind trimiși de Rusia, Statele Unite ale Americii și China. Sateliții pot avea o varietate de mărimi de la unii cât o cutie de papuci la unii de dimensiuni impresionante precum Stația Spațială Internațională.

Cu toate acestea, lansarea a atât de mulți sateliți nu este lipsită de probleme. În momentul de față se află peste 1000 de sateliți operaționali în orbită în jurul Pământului, fapt ce duce la o foarte mare aglomerare. Alături de sateliții operaționali există echipamente abandonate, stricate, piese și fragmente de echipamente rezultate de pe urma exploziilor sau coliziunilor. Adunarea de echipament stricat reprezintă un mare pericol pentru sateliții care înconjoară Pământul dar și pentru viitoarele lansări cu sau fără pilot.

Ce este un satelit?

Telescopul Spațial Hubble

Un satelit este orice obiect care se mișcă pe o cale curbată în jurul unei planete. Astfel există sateliții naturali, precum Luna, și sateliții artificiali, creați de om, care în general se află mai aproape de Pământ.

Sateliții artificiali pot avea o multitudine de forme și dimensiuni și pot juca o varietate de roluri. Există sateliți meteorologici, sateliți de comunicații, sateliți ce transmit semnalele tv, sateliți științifici (Telescopul Spațial Hubble), sateliți de navigație (GPS NAVSTAR), sateliți de salvare, sateliți de observare a Pământului, sateliți militari (majoritate informațiilor sunt secrete).

Sateliții artificiali pot fi clasificați și după altitudine, în funcție de distanța față de Pământ, existând 3 categorii. Sateliții din orbita joasă a Pământului, ce se află într-o regiune a spațiului între 180 și 2000 de kilometri deasupra Pământului (ideali pentru face observații, scopuri militare și meteorologice). Sateliții din orbita medie a Pământului, ce se află între 2000 și 36000 de kilometri deasupra Pământului, sunt utilizați pentru navigație (GPS). Sateliții aflați în orbită geostaționară se plimbă la o altitudine mai mare de 36000 de kilometri. Majoritatea acestor sateliți se află pe o bandă deasupra ecuatorului fapt ce a dus la o aglomerare semnificativă în acea regiune a spațiului.

Chiar dacă majoritatea sateliților sunt îndreptați către analiza Pământului, un număr mic de sateliți și-au îndreptat privirea către spațiul cosmic unde analizează stelele, planetele și galaxiile și scanează pentru prezența asteroizilor și cometelor care ar putea lovi Pământul.

Cum și când a început totul

Satelitul Sputnik 1957

Primul satelit artificial care să orbiteze Pământul a fost Sputnik în 1957. Acesta era o minge de metal de 58 de centimetri și 83 de kilograme. Chiar dacă a fost o mare realizare, la standardele actuale conținutul său ar fi foarte slab. Satelitul avea un termometru, o baterie, un emițător radio și azot gazos. O lună mai târziu era lansat Sputnik 2 în interiorul căruia se afla Laika, prima viețuitoare trimisă în spațiu. Un an mai târziu, Statele Unite ale Americii lansau Explorer 1, un satelit mai avansat ce avea la bord echipament pentru detectarea razelor cosmice.

Citește și:  Sectele religioase şi spălarea creierului - Trei secte infame responsabile de moartea multor oameni

Aceste succese au dus la conceperea unui satelit de comunicații. În 1963 Syncon 2 intra într-o orbită geostaționară. Cu ajutorul său președintele Kennedy a purtat o conversația cu prim-ministrul nigerial. Acesta a fost urmat de Syncom 3 folosit pentru semnal TV.

Chiar dacă sateliții sunt diferiți unii de ceilalți, aceștia au multe lucruri în comun. Toți au un înveliș metalic sau din compozit ce ține toate componentele împreună și oferă suficientă forță pentru a supraviețui lansării.

Toți au o sursă de energie (în general celule solare) și baterii pentru stocarea energiei. Pentru sondele spațiale trimise spre alte planete s-a mai folosit și energie nucleară. Toți au un computer de bord pentru controlul și monitorizarea diferitelor sisteme. La fel au și un sistem radio, o antenă și un sistem de control al altitudinii.

Construcția și costurile unui satelit

Construirea unui satelit

Construcția unui satelit are loc în cele mai multe din cazuri într-un mediu steril, unde temperatura și umiditatea sunt constante. Fiecare satelit este realizat în funcție de obiectivul misiunii sale, astfel putând adăuga doar echipamentele necesare desfășurării misiunii.

Cu toate acestea, costurile unui satelit sunt foarte mari. Costurile unui satelit meteorologic ajung undeva la 290 de milioane de dolari în condițiile în care acest tip de satelit nu este cel mai complex. Aici intră și costurile echipamentelor aflate la bordul satelitului. Un alt aspect important al sumelor implicate îl reprezintă și costul lansării satelitului. În funcție de vehiculul folosit, aceste costuri pot varia undeva între 10 și 400 de milioane de dolari.

Toți sateliții din ziua de astăzi ajung pe orbita pământului cu ajutorul unor rachete. Nu de puține ori se întâmplă ca sateliții să ajungă pe orbită la bordul unei nave spațiale. Mai multe țări și mari companii au capacități de lansare de rachete. Locul cel mai bun de lansare a unei rachete este la ecuator, deoarece impulsul este mai mare în acea zonă.

Sateliții pot fi văzuți și cu ochiul liber în condițiile propice. Cu toate acestea cea mai bună metodă simplă o reprezintă urmărirea lor cu ajutorul unui binoclu, fie exact înainte de răsărit sau imediat după apus atunci când razele soarelui nu luminează foarte puternic dar nici nu este prea întuneric. Cu puțină răbdare, se poate vedea un punct luminos mișcându-se încet, cel mai des călătorind de la vest la est și uneori pe direcția nord-sud sau sud-nord.

https://www.youtube.com/watch?v=mjMw4KYtkuQ

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.