Fosilele dinozaurilor oferă o privire fascinantă asupra trecutului îndepărtat al Pământului.
Cum s-au transformat dinozaurii in fosile? – se poate afla cu ajutorul paleontologiei. Procesul de transformare a unui dinozaur mort in fosila poate fi explicat cu ajutorul acestei stiinte si se numeste fosilizare.
Ce este procesul de fosilizare?
Ramasitele unor animale sau plante pot ramane uneori aproape intacte printr-un astfel de proces foarte rar sau pot fi gasite intr-o stare degradanta, din care sa faca parte doar cateva parti distruse. De cele mai multe ori cercetatorii descopera vertebre smulse din coloana vertebrala si imprastiate printre bucati de coaste, sau gasesc oasele membrelor distorsionate sau in mare parte distruse, iar craniul poate lipsi in totalitate.
De regula un animal care moare este mancat de necrofagi sau de alte carnivore, astfel din el raman doar oase roase si rupte. Acestea mai tarziu sunt atacate de bacterii si de agenti atmosferici – de ploi, umiditate, soare, seceta, vant, temperaturi ridicate sau coborate – si astfel sunt transformate in praf si pulbere. Toate acestea duc in final la dezintegrarea intregii structuri, la dispersia in pamant si stergerea urmelor.
Condițiile necesare pentru conservarea fosilelor
Atunci cand un corp in descompunere pluteste mult timp in apa, in cele din urma scheletul se va dezintegra, prima data se desprinde capul care poate ajunge pe mal unde poate fi usor distrus de pasari sau alte vietuitoare carnivore. Cele mai bine pastrate oase sunt cele acoperite de nisip, care raman in deserturile uscate.
Fiind acoperite de nisip, pietris, noroi sau bucati de roca ramasitele fosile sunt solidificate in exterior, prin patrunderea solutiilor minerale apoase ce se gasesc in straturile de roca. Prin acest fenomen materia organica din oase se dizolva, iar locul ei este ocupat de minerale diferite cum sunt de exemplu calciul, carbonatul de magneziu si altele.
Intotdeauna fosilele sunt mai grele decat oasele animalelor de azi, de aceea sunt usor de deosebit. In unele situatii structura interioara a componentelor se mentine neasteptat de bine, astfel inca se pot recunoaste si locul de insertie a muschilor, insa de cele mai multe ori aceasta structura este distrusa exagerat si atunci partile originale trebuie inlocuite cu alte materiale greu de dizolvat.
Tipuri de fosilizare întâlnite la dinozauri
De asemenea, o alta problema care apare este cauzata de straturile sedimentare care exercita o presiune asupra scheletului si astfel contribuie la deformarea sa. Cand presiunea este exagerata, se ajunge la deformarea puternica a aspectului initial al acestuia.
Conform paleontologilor exista urme de dinozauri lasate in argila umeda sau noroi, care fiind acoperite cu nisip sau alt material din sol s-au pastrat foarte bine ca niste adancituri care fiind analizate cu atentie pot reda imaginea exacta a modului de deplasare sau a vitezei unui tip de animal. Orice detaliu conteaza – distanta dintre amprentele succesive care au fost realizate de acelasi picior, sau inaltimea amprentelor – toate ajuta la estimarea vitezei de alergare a animalului.
Urmele mai slab dezvoltate care sunt formate datorita amprentelor membrelor anterioare aratau ca animalul se deplasa prin apa. Cu membrele din fata exercita miscari de inot, de multe ori cu ele atingea si subtratul si astfel urmele erau neregulate.
Prin analiza urmelor paleontologii au ajuns la concluzia ca unele apartineau dinozaurilor carnivori – aveau cate trei degete si erau completate de urme ascutite ale ghearelor. Acest lucru arata ca anumiti dinozauri pradatori erau capabili sa inoate, isi urmareau prada in apa, se fortau sa o ajunga si astfel prin miscari de inot atingeau cu ghearele si fundul malos al apei.
Prin descoperirea unor ,,morminte” ce contineau un numar mare de fosile cercetatorii au avut certitudinea ca dinozaurii nu erau animale solitare – erbivorele traiau in turme, iar carnivorele atacau in haite.
Ei au studiat cu atentie urmele fosile si au descoperit ca animalele migrau in grup spre un anumit punct cardinal. Unele urme nu se intersectau deloc deci erau ale adultilor, altele se intersectau mereu, deci apartineau puilor ce calcau pe urmele adultilor.
De ce sunt fosilele rare și valoroase?
Fosilizarea este un proces rar deoarece necesită condiții specifice: îngropare rapidă, lipsa oxigenului și prezența mineralelor pentru solidificare. Din cauza acestor cerințe, doar o mică parte din organismele preistorice au fost conservate. Raritatea lor le face extrem de valoroase atât pentru știință, cât și pentru educație, oferind un portal unic către trecutul îndepărtat.
