Cu câțiva ani în urmă, pe o pagină Wikipedia, în limba română, s-a făcut un „sondaj” cel puțin ciudat, pentru a se stabili, în funcție de rezultatul „investigației”, cum să se scrie corect titlul unui articol din această enciclopedie virtuală – „Isus din Nazaret” sau „Iisus din Nazaret”. Evident că ideea de a „vota” cum să se scrie – Isus sau Iisus – este cel puțin bizară, pentru că opțiunea pentru o formă sau alta poate fi dictată doar de normele lingvistice și/sau de explicația etimologică și de semnificația numelui Mântuitorului, Fiul lui Dumnezeu, simbolul central al religiei creștine.
De-a lungul timpului, scrierea numelui Isus Hristos a generat numeroase dezbateri lingvistice. Acesta reprezintă nu doar o chestiune de ortografie, ci și una de tradiție și respect cultural. În acest articol, vom explora originile și argumentele pentru fiecare variantă de scriere, oferind cititorilor o bază solidă pentru a înțelege diferitele perspective și pentru a alege forma cea mai adecvată conform contextului lor cultural și religios.
Răspunsul simplu este că, potrivit DOOM (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române), ambele forme sunt acceptate ca fiind corecte, prima trecută în dicționar fiind cea recomandată – Isus/Iisus.
Un asemenea răspuns este însă insuficient, în acest caz fiind necesară o întoarcere spre originea numelui și spre felul în care a fost preluat, în diverse religii, pentru că, de exemplu, protestanții și greco-catolicii îl scriu Isus (cu un I), iar ortodocșii cu doi (Iisus).
În contextul actual, este esențial să recunoaștem influențele istorice și convențiile lingvistice care modelează scrierea numelui Isus Hristos. Prin analiza evoluției lingvistice și a recomandărilor academice, putem ajunge la o concluzie informată și respectuoasă. De asemenea, este important să ne adaptăm scrierea în funcție de contextul în care numele este folosit, fie că este într-un cadru liturgic, academic sau informal.
Numele vechi, evreiesc, Iesua (Iehosua) a fost transcris în variantele grecești ale Evangheliilor ca Ιησούς Χριστός (Iesous/Jesous), iar în latină Iesus Christus. Grafia Iisus este cea care respectă etimologia numelui, η din greacă fiind redat, în latină, ca e, tendința fiind de a se citi acest e (din Jesus) ca i (Iisus, cu cei doi i pronunțați în hiat, adică în două silabe diferite – I-i-sus).
În limba română, forma Iisus poate fi explicată și prin influența limbii slavone, fidelă scrierii grecești, știut fiind faptul că, până pe la jumătatea secolului al XIX-lea, mai ales în textele religioase, din spațiul nostru cultural, s-a folosit alfabetul chirilic. De altfel, limba slavonă a fost, pe teritoriul românesc, în Evul Mediu, limba oficială, utilizată în cancelariile voievodale, dar, în special, ca limba a cultului religios ortodox.
O altă explicație adusă de teologi este că, în Palestina, numele Jehosua (Isus) era foarte răspândit și, atunci, pentru a se face distincția necesară între numele purtat de un om obișnuit și cel al Mântuitorului, ortodocșii l-au preluat adăugând un i (Iisus).
Prin urmare, strict lingvistic sunt acceptate ambele forme – Isus și Iisus – Biserica recomandă forma Iisus, iar opțiunea pentru una sau cealaltă dintre variante nu poate fi un motiv de dispută între diversele culte religioase și nici nu trădează mai multă sau mai puțină credință din partea celui care pronunță sau scrie numele Mântuitorului.
În concluzie, alegerea dintre Isus Hristos și Iisus Hristos depinde de mai mulți factori, inclusiv de contextul cultural, tradițional și religios. Încurajăm cititorii să respecte convențiile stabilite de comunitatea lor, în timp ce rămân deschiși la înțelegerea și respectarea diversității de practici lingvistice. Pentru mai multe detalii despre scrierea corectă a altor termeni religioși și culturali, vă recomandăm să consultați acest articol complementar.
