Curca domestica, o prezenta atat de familiara si printre “orataniile” din gospodariile romanesti, este ruda indepartata a celei mai mari pasari – Meleagris gallopavo – care mai traieste si astazi, in salbaticie, in padurile din Statele Unite ale Americii si din sudul Canadei. Locuitorii din aceste zone, dar si aztecii, maiasii si incasii, populatii care au trait pe teritoriul de astazi al tarilor din America Centrala si din America de Sud, au domesticit-o, in urma cu peste 1000 de ani, crescand-o ca delicatesa de carne, acest fapt fiind o exceptie, in aceasta zona, unde aproape ca nu existau animale pe care bastinasii sa le creasca pentru consum.

Europenii au aflat de existenta acestei pasari prin intermediul colonistilor spanioli, care au si adus-o in Europa, in secolul al XVI-lea. Conchistadorii, la momentul cuceririi Mexicului, au fost convinsi ca era vorba de Indii, asa justificandu-se, de exemplu, faptul ca au numit, initial, uriasa pasare, “Gaina de India”. Portughezii, care au ajuns mai tarziu in “Lumea Noua”, au numit-o “Peru”, dupa numele locului in care au descoperit-o. Anglo-saxonii au numit curca “turkey”, pentru ca Turcia este tara din care le-a parvenit.

Hernando Cortes este cel a ajuns si a cucerit Mexicul pentru spanioli, in 1520, si, cativa ani mai tarziu, surprinzator, “curcanul” este pomenit intr-una dintre cele cele mai cunoscute carti ale Renasterii europene – “Gargantua si Pantagruel” – scrisa de Francois Rabelais, intr-o secventa in care sunt descrise incredibile ospete, ceea ce inseamna ca europenii au adoptat foarte repede aceste pasari, in folosul lor.

Cresterea curcilor

Curca domestica poate sa aiba penajul alb, rosu, negru sau pestrit. Poate fi crescuta in gospodariile individuale sau in ferme. Este preferabil sa fie crescute rase de talie mai mica (in jur de cinci kilograme, la maturitate), decat cele uriase, care presupun mai mult efort si mai multa cheltuiala.

Cu un comportament semi-salbatic, acestor pasari mari, desi au un zbor greoi, le place sa se adaposteasca pe crengile arborilor. De aceea este bine ca, in locurile in care sunt ingrijite, sa aiba la dispozitie astfel de posibilitati si, oricum, spatiu suficient pentru a se plimba, hrani si adaposti, ceea ce va elimina, in mare masura, riscul imbolnavirilor. Pe de alta parte, avand in vedere ca Meleagris gallopavo (curca) pastreaza multe caracteristici ale rudelor sale salbatice, fiind foarte “orgolioasa” (mai ales curcanii) si sarind repede la bataie, trebuie crescuta separat de alte pasari, pentru a evita confruntarile. “Agresivitatea” curcanilor se poate manifesta si fata de alti intrusi – oameni, pisici, caini, alte animale de casa etc. Curcile sunt “mame” foarte devotate, isi apara puii si pot sa cloceasca si ouale altor pasari de curte.

Curca, Foto: backyardzoologist.wordpress.com
Curca, Foto: backyardzoologist.wordpress.com

Puii de curca sunt sensibili in primele saptamani de viata. Au nevoie de mult spatiu  si, daca se poate, li se va crea posibilitatea de a ciuguli iarba, de a cauta singuri graunte, insecte, pentru ca, in felul acesta, vor creste mai repede si mai sanatosi. Pentru ca pasarile sunt originare din regiuni uscate, curcilor nu le prieste umezeala. Cotetul le va asigura, de asemenea, spatiu suficient si li se va pune in interior, un asternut din paie, vase cu hrana si cu apa. Puii de curca trec, la cateva saptamani, prin asa-numita “criza de rosu” (un fel de “pubertate”), cand in organismul lor au loc niste modificari legate de cresterea “margelelor” caracteristice din jurul gatului si a motului de deasupra ciocului. In aceasta perioada sunt foarte sensibili la boli.

Ritualul imperecherii este foarte galagios. Femela este adulta la un an, iar curcanul la optsprezece luni. Inca de la inceputul primaverii, curcanii cheama femelele prin glu-glu-urile caracteristice si le “fac curte” infoindu-si penele si dandu-le ocol.

Curcanul si “Thanksgiving” (“Ziua Recunostintei”)

“Ziua Recunostintei” (“Thanksgiving”) se sarbatoreste in Canada, in a doua zi de luni din octombrie, si in Statele Unite ale Americii, in a patra zi de joi, din noiembrie, precum si in alte tari, la date diferite. Traditional, “Thanksgiving” este o sarbatoare crestina, cu ocazia careia se multumeste lui Dumnezeu pentru toate bucuriile si realizarile din anul care a trecut. La amerindieni (indienii din America), o astfel de zi este o comemorare a victimelor din razboaiele de aparare ale indienilor, contra colonistilor si, ulterior, contra guvernului american, care a tradat toate tratatele de buna intelegere cu bastinasii indieni.

Citește și:  Care este istoria Laptop-ului?

Prima data cand s-a celebrat o astfel de zi a fost in 1578, cand exploratorul englez Martin Frobisher, in incercarea de a gasi un drum spre Orient, prin nordul Canadei, a tinut o ceremonie formala, in regiunea canadiana Terre Neuve, pentru a multimi divinitatii ca l-a ajutat in lunga si periculoasa calatorie.

In Statele Unite ale Americii, “Ziua Recunostintei” s-a sarbatorit, pentru prima data, in 1620, din initiativa unui guvernator din  Massachusetts, care a tinut sa ii invite si pe bastinasii care ii ajutasera pe colonisti sa supravietuiasca unei epidemii de scorbut. In timpul festinului, li s-a oferit invitatilor friptura de curcan salbatic. De atunci, “Thanksgiving”, sarbatorita in familie, nu a mai putut fi despartita de imaginea curcanului la cuptor.

Prima reteta cu carne de curcan, care se cunoaste si care s-a bucurat de un deosebit succes, in secolul al XVI-lea, la mesele capetelor incoronate din Europa, este “mole poblano de guajalote” (“guajalote” fiind denumirea data de mexicani curcanului, nume sugerat de galagia specifica pe care o face aceasta pasare). Reteta a fost inventata, probabil, de calugarii spanioli instalati in Mexic, la scurta vreme dupa cucerirea acestor teritorii, si inspirata de bucataria locala. Asadar, curcanul era condimentat cu piper, coriandru, susan, umplut cu boabe de struguri, asezat intr-un sos care continea putina ciocolata si pus in vase de ceramica acoperite, introduse in cuptor.

Curcan la cuptor, Foto: recipesfromdownunder.wordpress.com
Curcan la cuptor, Foto: recipesfromdownunder.wordpress.com

Calitatile carnii de curca

Carnea de curca este cea mai slaba dintre toate varietatile de carne, de aceea este recomandata ca o hrana foarte sanatoasa, in dieta curenta, dar si in cazul persoanelor care tin regim de slabire sau care au probleme cu valorile colesterolului. Contine, de exemplu, de zece ori mai putina grasime decat carnea de miel, cu conditia, bineinteles, sa fie consumata fara pielita. Aportul caloric nu depaseste 120 kcal/100 grame de carne, echivalentul carnii albe de peste. Pe langa proteinele de foarte buna calitate, carnea de curcan contine si o cantitate semnificativa de fier (1,25 mg/100grame), de vitamina B si magneziu (28mg/100g), importante pentru functionarea muschilor, a sistemului nervos si pentru tonusul general al organismului.

Preparat la cuptor, un curcan de aproximativ trei kilograme are nevoie de de doua – trei ore, pentru a se patrunde. Este important, ca atunci cand cumparati carne de curcan sa va asigurati de provenienta carnii, adica pasarea sa fi fost crescuta in ritmul normal (nu fortat) si hranita, in proportie de 70% cu cereale. Daca nu aveti astfel de garantii, cautati curcan cu eticheta “bio”.

Curiozitati /Anecdotica

  • Potrivit Guinness Book, cel mai mare curcan gatit vreodata avea 39 de kilograme (decembrie 1989, SUA).
  • In 2006, un american din New York, la un concurs de “Thanksgiving” – “Cel mai rapid mancator de carne de curcan” – a inghitit 2,2 kilograme de carne de curcan, in 12 minute, facand fata unei concurente serioase (inclusiv  femei).
  • Anul trecut, cu ocazia “Zilei Recunostintei” s-au vandut, in SUA, 280 milioane de curcani, cu o greutate medie de 7 kilograme.
  • Cantitatea medie de calorii consumata de fiecare american, de “ziua Recunostintei” este de 4500.
  • In limba romana, atat de surprinzatoare prin nuantele si expresivitatea ei, exista cel putin trei expresii legate de aceasta pasare, situate, ca mesaj, la extreme: “A fi mandru ca un curcan” si “A fi proasta ca o curca”/”A se uita ca (sic!) curca in lemne”. Lasand la o parte discriminarea “sexuala” sugerata prin folosirea masculinului/femininului, probabil ca astfel de expresii, nascute in mediul agricol, in timpuri foarte indepartate, isi gasesc acoperire intr-un anume tip de comportament, valabil si pentru pasare si pentru om.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.