Cutia neagră a Pământului – o “poveste” cu final necunoscut

Cutia neagră a Pământului (Earth’s Black Box) se află ascunsă undeva, la capătul lumii, în Tasmania, o insulă supranumită “Insula Inspiraţiei”, datorită naturii bogate şi nealterate, o treime din teritoriu reprezentând rezervaţii naturale şi parcuri naţionale incluse în Patrimoniul UNESCO. Insula este situată în sudul Australiei şi este despărţită de continent prin Strâmtoarea Bass.

Aici, în îndepărtata Tasmanie, o echipă de la Universitatea din Hobart, capitala acestui mic stat, împreună cu Clemenger BBDO (o companie specializată în comunicare) şi cu Agenția de creație The Glue Society au decis să instaleze “Cutia neagră a Pământului”, pe un bloc de granit, într-o regiune sigură din punct de vedere geologic, o structură care va sta mărturie, peste timp, despre sfârşitul civilizaţiei noastre, căci va fi un astfel de sfârşit, spun specialiştii, dacă nu se va schimba ceva fundamental în felul în care omul contemporan se raportează la viaţă, la ceea ce natura i-a dăruit.

După modelul cutiei negre a avioanelor, Cutia neagră a Pământului este o construcţie gigantică, din oţel, de 10 metri lungime, 4 metri lăţime şi 3 metri înălţime, cu pereţii acoperiţi cu plăci de oţel cu o grosime de 7,5 centimetri, în care vor fi conservate date cruciale, stocate pe hard-disk-uri, conectate la Internet şi alimentate de panouri solare, instalate pe acoperiş – o garanţie că structura va funcţiona în orice moment.

Cutia neagră a Pământului – mărturie pentru generaţiile următoare şi pentru posibili vizitatori extratereştri

Chiar dacă, iniţial, punerea în funcţiune a Earth’s Black Box (Cutia neagră a Pământului) era programată pentru mijlocul anului 2022, aceasta a început deja să stocheze date, din luna octombrie, anul acesta, când a avut loc la Glasgow, în Scoţia, “Summit-ul ultimei şanse”, cum a fost numită Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP26).

Bateriile solare sunt garanţia că structura din oţel rămâne alimentată în orice moment. Când soarele încălzeşte, sistemele din interior vor prelua date ştiinţifice de pe Internet. Se vor colecta două tipuri de informaţii:

• măsurători ale temperaturilor terestre și ale mării, gradul de aciditate al oceanelor, concentraţia de CO2 în atmosferă, dispariția unor specii, modificări ale solului, în diverse părţi ale lumii, dinamica populaţiei pe glob, cheltuieli militare, consumul de energie la nivel mondial, dezastre naturale sau provocate de om etc.;
• o altă categorie de date vizează titlurile din ziare, postări pe reţelele sociale, conferinţe, reuniuni pe teme climatice sau despre orice alte evenimente care reflectă schimbări majore în lumea contemporană, inclusiv analize științifice, în timp real, asupra celor mai sumbre probleme cu care se confruntă omenirea.

O relatare imparţială a evenimentelor – “Dragi urmaşi, iertare!”

Scopul unui astfel de dispozitiv, precum Cutia neagră a Pământului, este de a oferi generaţiilor următoare o relatare imparţială a evenimentelor care ar putea duce la dispariţia civilizaţiei actuale, astfel încât oamenii din viitor, care vor supravieţui, să nu repete greşelile de astăzi.

Aşa cum a fost proiectată, Cutia neagră a Pământului poate să reziste secole, chiar milenii, iar prin compresie şi arhivare, va avea o capacitate de stocare a informaţiilor pentru următorii 40 – 50 de ani, dar se analizează şi alte posibilităţi de creştere a capacităţii şi de diversificare a metodelor de depozitare a datelor, pe termen lung.

Când Earth’s Black Box va fi complet funcţională, baza de date va fi accesibilă tuturor prin intermediul unei platforme digitale și este de așteptat ca oamenii să se poată conecta și wireless, dacă vizitează site-ul.

Cutia neagră a Pământului este un proiect non-profit care ar trebui să fie de folos generațiilor viitoare, o mărturie despre civilizația noastră, care nu este imună la autodistrugere, care pare a-şi provoca dispariția prin devastarea mediului înconjurător, un fel de a spune “Dragi urmaşi, iertare!”, după cum sublinia Jim Curtis, unul dintre coordonatorii proiectului.

Cutia neagră a Pământului, “Ziua depăşirii” şi “Buncărul Apocalipsei” de la Svalbard

Pandemia de Covid 19, care a tulburat dramatic întreaga planetă şi viaţa cu rosturile ei, a arătat cât de vulnerabilă este lumea în care trăim, în pofida celei mai spectaculoase evoluţii din punct de vedere ştiinţific şi tehnologic.

Cutia neagră a Pământului nu este doar un experiment. Este un semnal de alarmă în legătură cu viitorul apropiat al omenirii. De mai mulţi ani, WWF (World Wildlife Fund – Fondul Mondial pentru Natură) calculează aşa numita zi a “depăşirii” (Earth Overshoot Day), adică data la care planeta noastră îşi epuizează toate rezervele pe anul în curs şi trăieşte “pe credit”.

În 2018, de exemplu, “Ziua depăşirii” a fost pe 1 august, adică, într-o jumătate de an, locuitorii Terrei au folosit mai multă apă, au tăiat mai mulţi copaci, au consumat mai mult decât Pământul poate oferi într-un an pentru hrană si alte activităţi, au poluat mai mult decât pădurea şi oceanele pot absorbi într-o astfel de perioadă.

În 2019, “Ziua depăşirii a fost la data de 29 iulie, iar anul acesta, după o perioadă de acalmie, în 2020, asociată lockdown-ului, această zi a fost 27 iulie. În prezent, oamenii ar avea nevoie de echivalentul a “1,7 Terra”, pentru ca natura să facă faţă consumului şi dezechilibrelor. “Dacă ne-am imagina planeta noastră ca pe o întreprindere – spunea unul dintre directorii WWF – s-ar putea spune că, în prezent, omenirea este în faliment”.

Buncărul de la Svalbard

Un avertisment la fel de important precum Cutia neagră a Pământului şi complementar acesteia este şi Depozitul de Svalbard (Svalbard Global Seed Vault) sau “Buncărul Apocalipsei”, din Arctica, de pe Insula Spitsbergen, aparţinând Norvegiei, inaugurat în 2008. Este construit, ca şi Earth’s Black Box, pe o stâncă de granit, la 120 de metri adâncime. Aici se află trei încăperi, lungi de 27 metri fiecare, cu o suprafaţă totală de 256 metri pătraţi.

Acest buncăr este un fel de “Arcă a lui Noe”, pentru că aici este protejată cea mai mare rezervă de seminţe din lume, altfel spus, biodiversitatea lumii noastre vegetale – peste 1,5 milioane de mostre diferite de seminţe din lumea întreagă, pentru a fi păstrate în eventualitatea că Terra ar trece printr-un dezastru.

Depozitul este proiectat pentru a rezista la catastrofe naturale sau provocate de om. Timpul de conservare, în funcţie de diversele tipuri de seminţe este, de exemplu, de circa 1000 de ani (pentru porumb, mazăre, grâu, orez etc.), de 2000 – 2600 de ani (pentru năut, orz), 9876 de ani (pentru mazăre) etc.

În urmă cu patru ani, tot în Insula Spitsbergen, s-a inaugurat un al doilea buncăr – Arctic World Archive – în care sunt stocate, în versiuni digitalizate, pentru cel puţin 500 de ani, diverse mărturii despre civilizaţia noastră, printre acestea, de pildă, şi celebrul şi semnificativul tablou al lui Edvard Munch – “Strigătul” – expresie simbolică a anxietăţii omului modern, “Divina Comedie”, de Dante Aligheri, înregistrarea emisiunii de ştiinţă, a televiziunii germane, “Galileo”, toate codurile publice open source, arhivate, ale serviciului de găzduire Web GitHub etc.

„Cum se termină povestea depinde în totalitate de noi”…

Incepând cu 2017, 13 laureaţi ai Premiului Nobel, din diverse domenii, oameni de ştiinţă remarcabili, monitorizează un “Ceas al Apocalipsei” simbolic, menit să amintească oamenilor, dar mai ales celor care conduc şi decid în numele celor mulţi, că: “Nu avem niciun motiv să credem că lumea, aşa cum evoluează astăzi, va rămâne favorabilă civilizaţiei umane” şi că “Niciodată lumea noastră nu a fost atât de aproape de o schimbare în rău ca acum”.

Recent, şi cei care se ocupă de proiectul “Cutia neagră a Pământului” subliniau că “felul în care se va termina povestea depinde în totalitate de noi”. Este un paradox că, deşi ne aflăm, cum se spune adesea, în epoca cea mai favorabilă dezvoltării societăţii umane, oamenii par tot mai debusolaţi, prizonieri într-o realitate în derivă.

Poate că nu este prea târziu, cum sublinia Yuval Noah Harari, într-un volum intitulat “Homo deus – Scurtă istorie a viitorului‘, publicat în 2015, devenit rapid best-seller, ca Homo Sapiens să se gândească dacă nu cumva noile tehnologii – nanotehnologiile, biotehnologiile, inteligenţa artificială – au devenit un fel de altă “religie”, prin care o minoritate ar putea deţine controlul şi puterea.

Ambiţia omului de a se “juca” de-a Dumnezeu – spune Harari – este o iluzie şi, mai ales, este un mare risc. Omul nu este şi nu poate fi doar “produsul unor legi matematice care se aplică algoritmilor biochimici şi electronici”, iar, pe de altă parte, ne putem gândi că “Earth’s Black Box” (Cutia neagră a Pământului) este expresia unei mari temeri – aceea că nimeni nu mai poate înţelege ce se întâmplă la nivelul societăţii umane, ca sistem, că trăim într-o epocă a post-adevarului şi că drumul pe care suntem este imprevizibil.

http://www.youtube.com/watch?v=Md0OJKi7x-g