Una dintre cele mai importante descoperiri de ramasite omenesti din secolul al XX-lea avea sa fie facuta pe Dealul Osului de Dragon din Zhoukoudian, China. In anul 1921, arheologul si geologul suedez Johann Gunnar Andersson, impreuna cu Otto Zdansky, paleontologul australian cu care lucra aici, a gasit doi dinti care seamana cu cei umani, acest moment fiind inceputul unei descoperiri care a socat intreaga lume.
Insa abia cinci ani mai tarziu, aceasta descoperire a fost anuntata, lumea stiintei fiind zdruncinata, deoarece toate dovezile duceau catre o ipoteza aproape in unanimitate acceptata, si anume ca oamenii nu traisera in Asia cu multi ani in urma. Astfel, a aparut Sinanthropus pekinensis, denumire care, in cele din urma, s-a transformat in Homo erectus pekinensis. Descoperirea facuta pe Dealul Osului de Dragon a fost una istorica, cu atat mai mult cu cat au fost spulberate si mai multe mituri, de vreme ce altele au devenit realitate.
In plus, in anul 1929, geologul Pei Wenzhong a descoperit partea superioara a unui craniu, ceea ce a dus la rezolvarea misterului din jurul fosilelor gasite aici. Insa ceea ceea ce este foarte important de mentionat este faptul ca, prin aceasta descoperire, s-a dovedit ca omul, asa cum il cunoastem astazi, a evoluat din maimute.
Desigur, au existat multe voci care au contestat vehement aceasta descoperire, in jurul studiilor, ce atinsesera deja un nivel avansat dupa anii 1920, strangandu-se numeroase controverse. Lucrarile pe Dealul Osului de Dragon au continuate cam pana la inceputul celui de al Doilea Razboi Mondial, in acest fel, descoperindu-se si mai multe cranii, fapt care venea in sprijinul sustinerii ipotezei potrivit careia omul modern a evoluat din maimuta.
Doar ca, pentru a pune laolalta toate aceste dovezi, era nevoie, in primul rand, de cercetari si mai minutioase asupra fosilelor descoperite. Tocmai de aceea, s-a dorit trimiterea craniilor in Statele Unite ale Americii si, in aceasta incercare, fosilele au fost date disparute in mod bizar, nefiind gasite nici pana in zilele noastre. Din nefericire, nici sapaturile care au urmat primelor descoperiri nu au avut prea multe rezultate, acestea din urma putand compensa pierderile anterioare.
Cu toate acestea, mai tarziu, si anume in anul 1966, s-au descoperit cateva fragmente de craniu, intr-o pestera, mai cu seama la o adancime de 50 de metri. Astfel, oamenii de stiinta le-au impartit in saptesprezece straturi, fiind inaintate mai multe ipoteze. Prima dintre acestea sustine ideea potrivit careia omul din Peking traia in pestera din stratul al zecelea acum circa 500.000 de ani pana in stratul al treilea, acum 230.000 de ani.
Totodata, facandu-se mai multe sapaturi si in alte pesteri, s-au descoperit si fosile apartinand de Homo sapiens. Pe langa fosilele propriu-zise, s-au gasit mai multe elemente care au dus la conturarea unor idei in ceea ce priveste modul de viata al acestor oameni. De la primele descoperiri, tot mai multi oameni se aratau fascinati de acest loc. Ba chiar, aici au venit arheologi din intreaga lume, chiar daca, in general, conditiile de cercetare si excavare erau rudimentare.
De pilda, geologul Pei Wenzhong a reusit sa scoata primul craniu lucrand „intr-o crevasa de 40 de metri adancime […] cu un ciocan intr-o mana si o lumanare in cealalta”. Dealul Osului de Dragos a fost inclus pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO in anul 1987 si este considerat un loc extrem de important pentru evolutia vietii omenesti. Si ramane, fara doar si poate, un loc unde se mai ascund nenumarate mistere.
