Delfinul de Amazon (Inia geoffrensis)Delfinul de Amazon (Inia geoffrensis) populeaza apele dulci din America de Sud, mai exact Bazinul Fuviului Amazon si cel al Fluviului Orinoco. Foarte curioasa este prezenta unor astfel de cetacee atat de departe de mare.

Un exemplar adult poate ajunge la lungimea corpului de 2-2,6 m, in cazuri exceptionale si la 3 m, iar greutatea sa poate varia intre 100-160 kg. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca exemplarele care traiesc in Fluviul Orinoco sunt putin mai mici, fata de cele din Fluviul Amazon. Culoarea corpului poate varia in functie de varsta cetaceului dar si in functie de mediul in care traieste. In general exemplarele mai tinere au o nuanta de gri-inchis pe partea dorsala a corpului si de gri-deschis pe partea ventrala. Delfinii adulti au un colorit mai luminos, albicios cu nuante gri-albastrui, deseori cu pete roz sau cenusii.

Capul acestui delfin este relativ mic comparativ cu corpul, dar se remarca prin ciocul lung si subtire, pe suprafata caruia prezinta peri scurti si rigizi, sensibili la atingere. Gatul este flexibil, iar ochii sunt mici cu irisul de culoare inchisa. Pe fiecare maxilar prezinta un numar de 66-68 de dinti ascutiti, care au coroanele curbate si robuste. Inotatoarea codala este mare si de forma concava, inotatoarea dorsala este lunga si ingusta, seamana mai mult cu o cocoasa, iar aripioarele pectorale sunt largi si lungi.

Delfinul de AmazonAcest delfin este numit si boto sau boutu probabil datorita botului sau rotunjit si bont si se remarca prin modul sau de viata aparent letargic, inotand lent la suprafata apei, uneori avand obiceiul sa se apropie de barci sau de inotatori pentru a-si satisface curiozitatea, iar alteori fiind foarte prudent in regiunile unde delfinii au fost vanati in numar mare.

Multe exemplare traiesc in apele tulburi ale raurilor, iar altele in apele limpezi ale lacurilor. Hrana lor consta in special din crabi de apa dulce, pesti sau broaste testoase de fluviu, pe care ii prinde cu dintii din fata ca niste carlige si apoi ii zdrobeste cu dintii din spate mai puternici si mai taiosi. Avand ochii mici se pare ca acest delfin are acuitatea vizuala destul de slaba, deci el isi gaseste hrana orientandu-se mai mult prin ecolocatie, cu impulsuri sonore, folosindu-se de botul sau ascutit pentru a scormoni in mal, in timpul scurtelor scufundari care dureaza 60-120 de secunde.

Citește și:  Delfinul de Atlantic cu cocoașă (Sousa teuszii)

Imperecherea dintre masculi si femele are loc in sezonul uscat cand nivelul apei este mai scazut. La aceasta specie femela are o perioada de gestatie de 11 luni, dupa care face un singur pui, care la nastere are lungimea de aproximativ 80 cm. Este fatat in perioada lunilor mai-iulie si este alaptat timp de 12 luni. El este inca de la inceput ajutat de mama sa se ridice la suprafata apei pentru a respira. Perioada de crestere a puiului este de doi sau trei ani, timp in care acesta este invatat si ajutat de mama sa se dezvolte si sa se adapteze cat mai bine la conditiile de mediu.

In zonele cu hrana abundenta acesti delfini pot fi vazuti in grupuri mici formate din perechi mama-pui, de cate patru exemplare femele-masculi sau numai din masculi. In general in sezonul secetos masculii si femelele apar impreuna, insa in sezonul ploios, femelele si puii lor populeaza zonele cu inundatii, iar masculii inoata in canalele raurilor. Motivele pentru care femelele isi tin puii in apele mai calme sunt pentru a-i proteja de agresiunea masculilor adulti, pentru a avea un mediu prielnic sa se odihneasca si sa se hranesca cu pestii pe care ii prind mai usor decat in cursurile de ape repezi.

Masculul ajunge la maturitatea sexuala cand are lungimea de 2 m, femela de obicei mai repede cam dupa 6-7 ani, cand are lungimea de 1,8 m. Speranta de viata la acest delfin este de 10-31 de ani.

Delfinul de Amazon face parte din ordinul Cetacea, familia Iniidae. Comparativ cu celelalte specii, acest delfin este mai greu de dresat in conditii de captivitate, el neavand obiceiul sa sara prea mult deasupra apei si nici la inaltimi mari.

Video – Delfinul de Amazon (Inia geoffrensis):

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.