O priveliste insolita: desertul Atacama macinat de aerul uscat, secetos, in timp ce, inaintand pana in inima terenului searbad, o mana uriasa se ridica din nisip ca o prezenta fantomatica. Nu cere ajutor si nici nu este o creatie bizara a naturii; este vorba despre o adevarata capodopera, realizata de oameni, pe care localnicii au numit-o sugestiv Mano del Desierto – Mana Desertului. Aici, in America de Sud, mai precis in Chile, este locul unde Raiul si Pamantul impart aceeasi scena.
Desertul de coasta Atacama a aparut ca urmare a curentilor marini care satureaza aerul, in acest fel, precipitatiile disparand. Aflat la o altitudine medie de 3.200 metri si intins pe o suprafata totala de 1.330 km², Atacama, cel mai arid desert din lume, este asezat in trei mari terase, spre rasarit, fiind delimitat de masivele muntoase ale Anzilor Cordilieri, iar in partea apusului, izolat de Oceanul Pacific printr-o culme joasa, numita Cordiliera Coastelor.
In plus, este limitat la nord de Peru si la est de Argentina si Bolivia. Singurele vanturi care sufla aici sunt cele uscate, desertul chilian in discutie fiind lipsit de ploi din cauza paravanului inalt apartinand Cordilierilor. Curentul rece Humboldt opreste formarea norilor chiar langa Pacific, intreaga regiune desertica fiind izolata. Mai mult, aceasta regiune este si strabatuta de tropicul capricornului, denumit si tropicul de sud (23° 26′ 22″ S). Dunele de nisip, stancile vulcanice sau crestele pietroase creeaza un peisaj de o expresivitate remarcabila, cei care au traversat desertul avand impresia ca au trecut prin mai multe locuri in acelasi timp.
In Valle de la Luna, de pilda, aerul este atat de uscat, incat metalurile nu se oxideaza niciodata. Si corpul uman reactioneaza la aceste conditii dure, firele de par cad faramitate, iar unghiile crapa precum cojile uscate. Valle de la Luna, aflata la 13 km vest de San Pedro de Atacama, in Cordillera de la Sal, este parte a Reserva Naciona los Flamencos si a fost declarata Sanctuar al Naturii.
In unele zone de aici, nu a mai cazut o picatura de apa de sute de ani. Si nu de putine ori, desertul Atacama a fost comparat cu planeta Marte. Intr-o regiune de circa 100 km sud de Antofagasta, solul seamana cu cel de pe Marte. Tocmai de aceea, aceasta regiune a fost folosita ca locatie pentru a filma scene ce ar fi trebuit sa suprinda planeta Marte. In anul 2003, o echipa de cercetatori au publicat un articol in „Science”, din care am aflat ca au folosit Viking 1 si Viking 2, cele doua navete spatiale ce au aterizat cu succes pe planeta Marte, si in desertul Atacama, pentru a detecta semne de viata. Nu s-au gasit urme potrivit carora in solul desertului chilian ar exista viata. Locul este unic in intreaga lume, NASA folosindu-l pentru a testa instrumente destinate viitoarelor misiuni pe planeta Marte.
Un alt aspect interesant se refera, de aceasta data, la prezenta oamenilor in zonele din desert, respectiv din jurul sau. De-a lungul coastei Pacificului se afla cateva orase. In fapt, unele vai au fost populate de oameni de mai bine de un mileniu, fiind leaganul multor comunitati pre-columbiene ce se gaseau in Chile. Aceste vai erau oaze si, cu toate acestea, nu erau foarte populate; cel putin in ultimul secol, oamenii care locuiau aici s-au confruntat cu lipsa apei, motiv pentru care au inceput sa se mute, trecand chiar si de San Pedro de Atacama.
Acest oras din urma, spre exemplu, era locuit, in vremurile cand spaniolii nu ajunsesera aici inca, chiar inainte de Imperiul Inca, de tribul Atacameno. Cei care faceau parte din aceasta comunitate au construit orase fortificate numite „pucaras”, unul dintre acestea putand fi vazut la cativa kilometri de localitatea San Pedro de Atacama. Orasele de coasta dateaza din secolele al XVI-lea, al XVII si al XVIII-lea.
Pe de alta parte, este cunoscut faptul ca desertul avea sa devina curand o zona conflict, chiar imediat dupa ce a inceput sa fie controlat de Bolivia, Chile si Peru. Conflictul era cauzat din cauza frontierelor neclare si a descoperirii mai multor depozite de azotat de sodiu. In schimb, dupa Razboiul Pacificului, in urma caruia statul Chile a anexat mare parte din desertul Atacama, orasele aflate de-a lungul coastei au devenit porturi internationale, si multi muncitori chilieni s-au mutat aici.
Mai tarziu, insa, spre a doua jumatate a secolului al XX-lea, industria cu azotat a intrat intr-o perioada de declin gradual si, in acelasi timp, numarul barbatilor care locuiau in regiunile din desert a devenit o problema nationala.
Minerii si companiile miniere au intrat, inevitabil, in conflict, iar protestele de amploare au cuprins intreaga regiune. Si abia in a doua jumatate a secolului al XX-lea, desertul chilian a redevenit o sursa de bogatie pentru stat. In sfarsit, cei care vor sa se aventureze in acest loc splendid trebuie sa stie ca se vor imbarca, cel mai probabil, in calatoria vietii lor. In primul rand, turistii vor trebui sa stie, in mod constant, unde se afla. Inaltimile sunt periculoase, terenul, foarte accidentat, iar campurile sunt pline cu grohotis. Experienta va fi si mai frumoasa daca vor alege o portiune salbatica, nepopulata, insa indicat este sa fie, oricum, insotiti de o persoana sau de mai multe care cunosc, in mare parte, zona respectiva.
