“Criminalul în serie X este un psihopat/ un sociopat cu acte”: auzim adesea astfel de formulări în filme, ştiri, emisiuni, cărţi etc.. Care este totuşi – dacă există – diferenţa dintre un psihopat şi un sociopat? Termenii sunt adesea folosiţi ca sinonime, distincţia fiind dificil de efectuat.
Ceea ce poate nu ştiaţi este faptul că nu există un diagnostic ştiinţific de psihopatie sau sociopatie: ambele împărtăşesc elemente comune (dar cu diferenţe distincte) şi ambele se încadrează în diagnosticul de tulburare de personalitate antisocială. Mai mult, psihopatia şi sociopatia nu sunt boli psihice – ci se referă la o constelaţie de trăsături distincte, trăsături regăsite la orice persoană în grade diferite (sunt puţini cei care nu au nici una dintre trăsăturile asociate cu psihopatia sau sociopatia; majoritatea au câteva, aceasta nefăcându-i “nebuni”).
Ambele tipuri de personalitate presupun, mai mult sau mai puţin, o conştiinţă defectuoasă, o nepăsare faţă de drepturile, siguranţa sau sentimentele celorlalţi, o lipsă de empatie faţă de ceilalţi. Ambele presupun că persoana se foloseşte de alţii ca de obiecte, manipulându-i în vederea îndeplinirii propriilor interese.
Ce este tulburarea de personalitate antisocială?
Tulburarea de personalitate antisocială (în care se încadrează atât psihopatia, cât şi sociopatia) este diagnosticată la persoanele care: nu au moralitate, în sensul că nu disting personal ce este bine şi ce este rău sau au o morală defectuoasă, văzând altfel ce e bine sau rău; nu simt empatie, imune la ceea ce simt alţii; mint şi manipulează constant pe alţii în interes propriu; sunt impulsive; nu le preocupă siguranţa altora; nu simt regret; au un ego exacerbat, simţindu-se superioare; deseori, sunt persoane şarmante, care la nivel superficial par a se integra bine în societate. Eşecul de a se conforma normelor şi aşteptărilor sociale, încălcarea regulilor sunt indicii clare ale tulburării de personalitate antisociale. Aceste tendinţe apar încă din copilărie, deşi în general diagnosticul se pune doar la vârstă adultă, la peste 18 ani.
Cauzele acestei tulburări sunt greu de clasat, majoritatea psihologilor, psihiatrilor şi sociologilor fiind de acord că este vorba despre o constelaţie de factori: genetici, biologici, psihologici, sociali.
Care este diferenţa dintre un psihopat şi un sociopat?
Profilul unui psihopat:
Hannibal Lecter (“Tăcerea mieilor”) este probabil primul personaj la care te-ai gândi; şi ai avea dreptate.
Este recunoscut faptul că o primă diferenţiere se referă la cauzalitatea tulburării: psihopatul este aşa din cauza geneticii şi a anumitor trăsături înnăscute. Astfel, psihopatul se caracterizează prin anumite trăsături moştenite, dar şi prin diferenţe la nivel neurologic. Părţile din creier responsabile cu controlul impulsurilor, dar şi cu regularea emoţiilor sunt subdezvoltate la psihopaţi.
Un psihopat nu simte empatie, nu se poate pune pe sine în pielea altuia, nu simte deloc suferinţa altora; de asemenea, el nu simte remuşcări dacă se foloseşte de alţii şi face rău; de fapt, durerea altora îi face plăcere. El nu va forma relaţii autentice de ataşament, excelând în schimb în formarea unor relaţii superficiale, care par autentice celor din jur. Pentru el, ceilalţi sunt acolo pentru a fi folosiţi.
Esenţial este că psihopatul se va integra aparent fără probleme în societate (deşi nu se simte integrat), oferind iluzia unui individ echilibrat, chiar şi celor apropiaţi (de aceea grupul de apropiaţi rămâne şocat odată descoperite actele sale). Este educat, are o carieră, are amici, are des chiar o familie, dând impresia unui om raţional. Când face rău cuiva, în special când se implică în comportamente ilegale, calculează riscurile şi este extrem de precaut să nu fie prins.
Profilul unui sociopat:
Buffalo Bill din acelaşi film ar fi imaginea tipică a unui criminal sociopat “cu acte”.
Pe de altă parte, sociopatia ar rezulta din experienţele individului: abuzuri, traume, sau experienţe în urma cărora individul capătă un sistem eronat, deviant de credinţe şi convingeri (de exemplu, prin îndoctrinare într-o sectă). Spre deosebire de psihopat, acesta nu este calculat şi rece: este mai impulsiv, mai dezorganizat şi poate simţi empatie, însă la un nivel extrem de scăzut (nu îi pasă îndeajuns de ceilalţi pentru ca aceasta să îl oprească din acţiunile sale).
Sociopatul nu se poate preface cu talentul psihopatului: se integrează cu greu, nu reuşeşte să îşi menţină o carieră de lungă durată (este haotic) sau să îşi formeze o familie pe termen lung. Cei din jur îşi dau seama că ceva nu este în regulă, chiar dacă nu îl categorizează ca sociopat, este totuşi evident că nu îi prea pasă de ceilalţi. Totuşi, poate forma relaţii de ataşament, însă nu vor dura. Nu este atât de echilibrat, are crize emoţionale. Acţiunile sale imorale, ilegale, iau naştere sub forţa impulsului, fără ca acesta să fie calculat, fără să îşi facă planuri atente precum o face psihopatul. Ca medie, sociopaţii ar fi mai puţin educaţi decât psihopaţii.
Psihopaţii şi sociopaţii nu sunt întotdeauna violenţi! Deşi ideile pe care le avem despre aceştia se leagă instinctiv de imaginea unui criminal, indivizii ce suferă de tulburare de personalitate antisocială nu înfăptuiesc în mod necesar acte violente şi criminale. Ca regulă, sociopaţii sunt mai înclinaţi spre acte agresive.
Totuşi, psihopaţii sunt cu mult mai periculoşi, tocmai pentru că se ascund cu mare talent şi pentru că, spre deosebire de “colegii” lor, nu simt deloc empatie. Psihopatul nu are ceea ce numim conştiinţă, în timp ce sociopatul are câteodată treziri de conştiinţă, însă acestea sunt prea slabe pentru a-i opri tendinţele.
Dacă ne gândim la criminali, psihopatul ar fi tipul rece, care-şi plănuieşte atent crima şi o duce la îndeplinire cu acelaşi profesionalism cu care un măcelar taie carnea, în timp ce un sociopat este tipul înfierbântat, care omoară sub impuls şi cu mai puţină grijă şi meticulozitate.
