In America de Nord s-au gasit ramasitele fosile ale unui vanator inrait numit Dilophosaurus, care era si primul dinozaur carnivor descoperit pe meleagurile americane. Acesta a trait in era Mezozoica, in Jurasicul inferior, cu aproximativ 200 milioane de ani in urma.
Descoperirea fosilelor și analiza paleontologică
Pe baza scheletelor fosilizate descoperite in Arizona (SUA) in anul 1942, paleontologul Samuel Paul Welles l-a descris in anul 1970 si i-a dat numele de Dilophosaurus wetherilli. Lungimea acestui animal preistoric a fost estimata la 6-7 m, iar greutatea la 500 kg. Prefera regiunile semidesertice, iar hrana sa era formata in principal din cadavre si animale mici.
Caracteristicile fizice și structura unică a Dilophosaurusului
Cum era si de asteptat, capul sau era mare (de forma alungita, ajungea la cca. 70 cm), ca la toti dinozaurii carnivori, iar oasele usoare. Gatul si labele erau lungi si subtiri ca la dinozaurii de pe continentul european care traiau in perioada Triasicului – Procompsognathus si Saltopus.
O particularitate a acestui Dilophosaurus era podoaba cu doua creste osoase de forma semicirculara de pe cap, care porneau din crestetul capului si se uneau la varful botului. Rolul acestor creste inca nu este foarte bine precizat, insa un lucru este cert ca nu erau folosite drept arma deoarece erau foarte fragile. In cele din urma paleontologii au ajuns la concluzia ca un asemenea ornament servea doar in perioada de imperechere la ritualurile amoroase, deoarece au observat ca aparea doar la masculi.
Membrele posterioare erau foarte lungi, musculoase si bine dezvoltate ceea ce arata ca era un alergator rapid, iar mersul lui era biped. Coada lunga, groasa la baza si subtire spre varf ii echilibra foarte bine corpul. Membrele anterioare desi erau mult mai scurte si subtiri, aveau degetele prevazute cu gheare ascutite si tari, care il ajutau in timpul vanatorii.
Dieta și obiceiurile de hrănire ale Dilophosaurusului
Desi avea capul foarte mare si maxilarele puternice, dintii sai mici si fini, de forma unor lame, arata ca acest dinozaur nu omora victima prin muscare. Probabil ca astepta ca animalele sa fie ucise prin efortul pradatorilor carnivori mai puternici si apoi el venea doar sa culeaga resturile de cadavre ramase dupa ce acestia plecau. Faptul ca avea o constructie osoasa a bazinului relativ slab dezvoltata i-a facut pe cercetatori sa emita ipoteza ca isi petrecea timpul mai mult in apa si ca se hranea foarte des cu pesti.
Ochii sai mici, pozitionati lateral il ajutau sa aiba o vedere panoramica, insa pentru atacul prazii nu dispunea de vederea tridimensionala exacta. Ca toti nacrofagii acest dinozaur se hranea si cu animale vii, pe care le pandea din tufisurile dese si le ataca prin surprindere.
Dinozaurul Dilophosaurus face parte din ordinul Saurischia, familia Diliphosauridae. O alta specie asemanatoare care apartine aceleiasi familii este numita Dilophosaurus sinensis.
Viața socială și comportamentul de vânătoare al Dilophosaurusului
Dilophosaurusul nu era doar un prădător solitar; dovezile fosile sugerează că ar fi putut vâna în mici grupuri, colaborând pentru a prinde prada mai eficient. Această teorie se bazează pe descoperirea mai multor schelete găsite în apropiere, ceea ce indică posibilitatea comportamentului de haită, similar cu cel al unor prădători moderni.
Vânatul în grupuri i-ar fi permis să atace animale mai mari decât el însuși, cum ar fi dinozaurii erbivori mici sau chiar pterozaurii care trăiau în aceeași perioadă. În timpul vânătorii, Dilophosaurusul își folosea membrele posterioare puternice pentru a alerga rapid, atingând viteze estimate de până la 30 km/h. Ghearele sale ascuțite și dinții subțiri, asemănători lamelor, erau perfect adaptate pentru a sfâșia carnea și pentru a culege resturile lăsate de alți prădători mai mari.
