Arta, în sine, fie că ia forma măiestriei pașilor de dans, fie că ia forma octavelor înalte, liniilor penelului pe pânză sau preia modelul mâinilor care sculptează în marmură, sugerează, pentru privitor, ideea unui vehicul în timp. Însă, pentru creator, se petrece aici și acum, fiind un trecut – propriu- reiterat și adus în prezent.
Astfel, un prim răspuns la întrebarea „de ce o formă artistică nu moare niciodată?” este următorul: conține veșnicul prezent. Iar într-un final, rezultatul este Arta, în sine, fie că ia forma măiestriei pașilor de dans, fie că ia forma octavelor înalte, liniilor penelului pe pânză sau preia modelul mâinilor care sculptează în marmură, sugerează, pentru privitor, ideea unui vehicul în timp. Însă, pentru creator ,se petrece aici și acum, fiind un trecut – propriu- reiterat și adus în prezent.
Astfel, un prim răspuns la întrebarea „de ce o formă artistică nu moare niciodată?” este următorul: conține veșnicul prezent. Iar într-un final, rezultatul este cel care contează, în baza lui, artistul fiind validat. Ce înseamnă un trecut propriu reiterat? Tenebrele individuale sunt aduse în prezent și iau forma artistică drept modalitate de înfruntare și descătușare ale propriului Eu. Și dacă ideea de tenebre este amintită, iată o listă cu cele mai ciudate statui din lume:
Statuia „Capul fără ochi”
Cracovia, unul dintre cele mai vechi orașe din Polonia, este gazda sculpturii „Capul fără ochii”. Statuia din bronz aparține artistului polonez Igor Mitoraj, fost student al Facultății de Artă din Cracovia și face parte dintr-o serie de 14 lucrări destinate înfrumusețării pieței Rynek care datează din secolul al XIII-lea.
În anul 1968, Mitoraj s-a mutat la Paris pentru a-și continua studiile la Școala Națională de Arte. În scurt timp, a devenit fascinat de arta și cultura latin-americană, dedicându-și un an picturilor și călătoriilor despre și în Mexic. Experiența și atracția l-au condus către sculptură, dorind să mențină un stil clasic, observabil și în „Capul fără ochi.”
Inițial, această statuie a fost proiectată pentru gara Plac Kolejowy, însă artistul se arată indignat, nedorind ca aceasta să fie expusă în fața unei clădiri comerciale, Galeria Krakowska, din apropierea gării. În ciuda tuturor protestelor intentate de istorici și localnici, statuita a fost amplasată lângă turnul Town Hall unde a și devenit un obiectiv turistic apreciat. Pe timpul verii, copiii pot fi văzuți jucându-se în preajma sculpturii, iar golurile ochilor acesteia servesc drept lăcaș de explorare pentru cei mici și nu numai. Alte două lucrări ce dețin semnătura lui Mitoraj se pot găsi în curtea colegiului Luridicum și în fața clădirii Operei din Cracovia.
Statuia „Copii vampiri”
Templul hindus din Bali- Pura Dalem Agung Padang Tegal– este gazda sculpturii „Copii vampiri”, una dintr-o serie vastă de sculpturi menite să exprime nemediat invitația templului către o lume de apoi, însă una nu foarte fericită. Denumit și Templul Morții, acesta este localizat în Pădurea Maimuțelor, în vecinătatea localității Ubud, turiștii având posibilitatea să observe varietatea speciilor de maimuțe în habitatul lor natural.
Hinduismul balinez se diferențiază de orice altă formă de Hinduism prin melanjul de credințe adoptate și anume animism, venerarea strămoșilor și budism. Numeroase statui ale vrăjitoarei văduve Rangada- denumită și Durga, Zeița Morții– sunt prezente având rolul de a ocroti templul, căruia i se atribuie mărețe forțe magice datorate spiritelor rele care sunt preservate în piatră.
Rangada apare portretizată sub forma unei monstruozități cu colți mari, limbă de un metru și sâni lăsați. Dualitatea zeilor și demonilor este caracteristică pentru cultura balineză, spiritele rele fiind capabile de compasiune, pe când zeitățile capabile de atrocități. Aceste statui sunt venerate de către localnici care aștern flori la baza lor.
Statuia „Fata fantomă care alăptează o căprioară”
Gazda statuii este orașul Fengdu, denumit și Orașul Fantomelor, aflat la aproximativ 170 de kilometri de Municipiul Chongqui, la nord de râul Yangtze al Republicii China. Orașul reprezintă un punct turistic important, alături de croaziera pe râul Yangtze. Fengdu este o opțiune și încă una foarte bună de explorat, mai ales din perspectiva înțelegerii culturii chineze, cu ale ei rituri care încununează viața de apoi.
Orașul chinez și-a luat prima oară titulatura de oraș al fantomelor, în perioada dinastiei Tang- 618-907– în momentul în care doi oficiali ai Imperiului și-au unit destinele și s-au mutat pe muntele Ming pentru a practica învățăturile Taoiste. Mitul relevă faptul că aceștia au devenit nemuritori punând bazele orașului Fengdu.
Statuile și picturile orașului sunt întruchiparea unei tradiții care explică perspectiva din care se vede Iadul. Sculptura femeii este una dintre cele bizare și expuse în Fengdu reprezentând, în legendă, o fată care se împodobea cu flori furate de lângă statuia lui Budha. După moartea sa, drept pedeapsă, i s-a refuzat posibilitatea de a se hrăni cu ofrandele celor vii, hrănindu-se doar cu coroane de flori.
Statuia „Costumul gol”
Statuia realizată din bronz aparține cehului Jaroslav Rona având o înălțime de 3,75 m și 800 de kilograme. Designul acesteia este reprezentat de două corpuri, fiecare din ele având o semnificație în raport cu celălalt.
Costumul poartă pe umeri un personaj al autorului Franz Kafka ce, cu o mână direcționează înainte, iar pe cealaltă și-o sprijină pe picior. Scultpura a fost inspirată de una din romanele scurte ale lui Kafka, „Descrierea unei lupte”, iar cele două corpuri întrupează separarea spirituală despre care autorul vorbește în romanul său.
În roman, protagonistul sare pe umerii interlocutorului său, şi, din noua postură, observă (şi transformă) peisajul înconjurător, format în cea mai mare parte de cheiul râului Vltava. Intenţia sculptorului a fost de a evoca atmosfera, în acelaşi timp și ameninţătoare şi grotescă a operelor kafkiene, permiţând mai multe interpretări.
Statuia „Cumulus”
Sculptura aparține artistei germane Miriam Lenk adepta creațiilor hibride și hiperbolice ale corpului feminin supraponderal. În realizarea sculpturilor, Miriam se folosește cel mai mult de rășină epoxidică și bronz.
Imaginile feminine supraponderale sunt surprinse deloc în pudoarea lor, fiind excentrice și mândre de aparteneța la gen, de una dintre caracteristicile esențiale, și anume fertilitatea, judecând după portretizarea organului reproducător deschis aidoma unei flori înmugurite. Cu o portretizare hiperbolizată de șolduri și cu un stomac supradimensionat, organul reproducător ar fi trebuit să nu fie observabil. Însă, Miriam trece mai departe de pudoarea unui corp dezbrăcat transmițând ideile de sexualitate, deschidere, fertilitate, feminitate și dezirabilitate.
Statuia „Degetul mare”
Aparținând curentului „noul realism”, statuia poartă amprenta sculptorului modern Cezar Baldaccini. Noul realism constă în comprimarea radicală a unor obiecte, automobile, deșeuri de metal sau expandare, cum este cazul sculpturilor din spumă poliuretanică. „Degetul mare” a fost realizat în 1965, fiind inițial proiectată pentru galeria Calude Bernard, ce avea ca tematică mâna umană.
Cu o înălțime de 12 metri și cântărind 18 tone simbolistica ei este una simplă, denotând mai degrabă amuzamentul, decât seriozitatea. Este vorba despre ”a sta la ocazie” cu degetul mare ridicat. Are mai multe copii, unele dintre ele fiind cumpărate cu 1.745.000 de dolari de către un colecționar american.
Statuia „Fecioara Maria”
Manhattan, New York, poate povesti cum este să găzduiască statuia realizată de cel mai bogat artist contemporan, Damien Hirst. Fără a privi imaginea sculpturii, auzind numele, gândurile ne poartă către un portret care sugerează imacularea, albul, negreșeala. Însă, realitatea este primul factor care contravine gândurilor noastre. Frumoasa sculptură înfățișează, asemenea mulajelor din cabinetele de biologie, o femeie cu jumătate de trup intact, iar cu cealaltă permite să iasă la iveală perfecțiunea mecanismului corpului uman dătător de viață. Fetusul din burta mamei este în totalitate format.
Statuia „Pieta” sau Pelerina de Conștiință
Înfățișând o mantie care acoperă un trup de aer, sculptura „Pieta” a devenit simbolul modern al catolicismului. Piesa are replici în Praga, Atena, Assisi, dar și în multe alte părți. Amplasată în Praga, la capătul aleii Ovocny, lângă Stavovoske, teatrul construit spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, ca urmare a avântului de a demonstra statutul cultural al națiilor, sculptura apare drept replică a celei din Salzburg, dedicată premierei operei Don Giovanni a lui Mozart.
Statuia „Ciclul vieții”
Sculptura poate fi observată în Frogner Park, un spațiu verde din Oslo care, găzduiește alte 200 de statui din bronz, toate purtând pecetea sculptorului Gustav Vigeland. Acestea sunt divizate în șase secțiuni- „Poarta Principală”, „Podul”, „Terenul de Joacă”, „Fântâna” și „Ciclul Vieții”. Proiectul acoperă 320.000 de metri pătrați. Artistul și-a dedicat ultimii 20 de ani din viață, până în anul 1943, pentru a finaliza acest proiect.
Fântâna vrăjită
Cadiz, capitala provinciei Cadiz a Spaniei, este marcată de sculptura lui Juan Corcoro ce amintește de suprarealismul lui Salvador Dali. Fântâna magică, apare pentru privitor drept paradox: robinetul este suspendat în aer, nelegat (aparent) de vreo conductă din care curge apa. O metaforă care ar putea descrie realitatea sculpturii este cea a creației lumii din nimic. Însă existența unei țeve ascunse în șuvoiul de apă care alimentează robinetul și sprijină întreaga structură face posibilă echilibrarea acestei sculpturi.
Fie că înfrumusețează un spațiu, că îl umplu sau îi oferă o goliciune prin prezența lor – cantonând tot prezentul în ele însele, mutând privirea observatorului de la spațiul în care se află asupra lor, creațiile sunt menite să comunice, să transmită o emoție, un cumul de sentimente care stau să explodeze din pieptul creatorilor. Iar, ca privitori, dorința este de a cuprinde nu doar forma, ci și ceea ce se află dincolo de ea.
