Una dintre dinastiile imperiale măreţe ale Chinei, dinastia Han a condus mai mult de 400 de ani, din 206 î.Hr. până în 220 d.Hr., cu o mică întrerupere. În timpul dinastiei lor, China a înregistrat uimitoare progrese în domeniul literar, artistic, tehnologic şi ştiinţific.

Formarea dinastiei şi administrarea Chinei sub Han

Dinastia Han
Dinastia Han

Dinastia Han a fost fondată de Liu Bang care a condus revolta împotriva regimului represiv al dinastiei Qin (primii unificatori ai Chinei). În momentul în care a ajuns la putere, noul regim a copiat sistemul administrativ extrem de centralizat, împărţind ţara în domenii administrate de funcţionari aleşi la nivel central pe baza meritelor. Spre deosebire de dinastia Qin, regimul Han a reuşit să mascheze politicile autoritare adoptând ideologia confucianistă bazată pe moderaţie şi virtute. Acestă strategie a făcut ca dinastia Han să rămână la conducere mai bine de 400 de ani, cu o mică pauză când Wang Mang a uzurpat tronul instaurând dinastia Xin.

Domnia dinastiei Han este împărţită în două perioade: dinastia Han anterioară (de vest) şi dinastia Han ulterioară (de est), punctul de mijloc dintre cele două fiind perioada dinastiei Xin. În timpul dinastiei de vest capitala se afla la Chang’an iar pe parcursul dinastiei de est capitala a fost la Luoyang. Chiar dacă modelul schimbării capitalei mai fusese adoptat şi în trecut de alte dinastii, aceasta nu a fost cauzată de conflicte militare, ci din motive politico-economice. Dacă până atunci multe generaţii de conducători erau înclinaţi spre o conducere daoistă în care statul era cel mai bine condus de un guvern relaxat, în timpul dinastiei Han se exercita un control strict asupra finanţelor statului şi al autorităţilor locale printr-un sistem cenzorial.

Arta şi tehnologia – perioada de aur

În perioada dinastiei Han, China a cunoscut o puternică dezvoltare culturală. Se găsesc descrieri exacte ale muzicii din acea perioadă, a instrumentelor folosite, a cântecelor. Se ştie din aceste scrieri că la curte existau două tipuri de muzică, una pentru banchete şi alta pentru ritualuri, adesea îmbinate cu dans. A apărut o formă de teatru în care artiştii interpretau faptele eroice ale unor războinici celebri. Un nou tip de poezie a început să înflorească, o combinaţie între versuri şi proză numită „fu”. Dar nu doar poezia a fost încurajată, ci toate formele de scriere; astfel în Biblioteca Imperială se găseau lucrări matematice, tratate filozofice şi religioase. S-au înregistrat progrese în ştiinţă şi tehnologie, a fost inventată hârtia, erau folosite cadrane solare, a fost dezvoltat un seismograf, frecvent erau publicate calendare.

Citește și:  Excalibur – un simbol al curajului si demnitatii

Deşi, cu excepţia pereţilor şi mormintelor, a mai rămas puţin din arhitectura Han, multe au fost învăţate despre stilul ei. Din arhive aflăm că palatul imperial din Luoyang avea proporţii uriaşe şi era înconjurat de turnuri înalte din lemn, piatră şi cărămidă. Mormintele erau închise în movile uriaşe de lut care încă rezistă, mult timp după ce au fost jefuite. Pereţii clădirilor importante erau tencuiţi şi pictaţi cu portrete şi scene din istorie. Pe lângă picturile murale, s-au mai păstrat desene pe scroluri de mătase.

Din perioada dinastiei Han s-au mai păstrat vase de bronz ce erau folosite atât în scop ritual, cât şi pentru uz casnic, lămpi, oglinzi, articole vestimentare din mătase. Ţesăturile din mătase colorate şi cu diferite desene au devenit parte a unei industrii importante de export. Chiar dacă lacul nu a fost descoperit în timpul dinastiei Han, ei au fost cei care au perfecţionat tehnica în aşa fel încât unele cupe de vin lăcuite ce au fost excavate din morminte erau în stare perfectă.

Expansiunea şi declinul imperiului – sfârşitul dinastiei Han

Dinastia Han
Dinastia Han sursa: historycollection.co/rise-fall-han-dynasty/

În timpul domniei împăratului Wu s-a pornit o expansiune a imperiului şi integrarea sudului Chinei şi a teritoriilor de vest. Multe oraşe din teritoriile de vest erau importante puncte pe „Drumul Mătăsii”. În timp, a fost fondată Universitatea Naţională unde profesori confucianişti instruiau elevii în clasicii confucianismului. Confucianismul era puternic influenţat de credinţa în magie şi vrăjitorie. În această perioadă rudele împăraţilor aveau din ce în ce mai multă putere, astfel că mulţi împăraţi au fost influenţaţi de puterea politică a unchilor. Când Wang Mang a uzurpat tronul instaurând dinastia Xin, acesta a încercat să revină la fostul sistem administrativ, dar nereuşind a fost înlăturat de prima răscoală de mareamploare a ţăranilor.

Sub împăratul Guangwu dinastia Han a fost reinstaurată, dar puterea acestuia era din ce în ce mai slabă. La curte puterea era influenţată nu numai de familia apropiată, ci şi de alte facţiuni iar în teritorii marii proprietari de terenuri îşi stabileau propriile legi. Aceasta a dus la două răscoale ale ţăranilor ce au putut fi înăbuşite doar cu ajutorul unor mari războinici, care la rândul lor se luptau pentru putere. Disputele interne au făcut ca imperiul să nu mai poată fi unificat, iar China a fost împărţită în trei regate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.