Dovezile arheologice ale Chinei antice ne duc înapoi cu aproximativ 4500 de ani. În cultura chineză se obișnuiește, atunci când se face referire la anumite evenimente ale istoriei sale, să se precizeze dinastia conducătorilor respectivei perioade. Acest tip de referire nu este valabil doar pentru China; Egiptul antic este o altă societate în care sunt folosite dinastiile pentru a se data evenimentele.
Prima dinastie a fost Dinastia Xia, care ar fi început în al treilea mileniu Î.Hr. și s-ar fi terminat la mijlocul celui de-al doilea mileniu Î.Hr. Această dinastie este prima care a folosit irigații, care a turnat bronz și care a avut o armată puternică. Se crede că dinastia Xia a fost fondată de Yu cel Mare, care s-a născut în 2059 Î.Hr. și era un descendent al Împăratului Galben. Yu a fost un mare conducător și un erou, motiv pentru care a devenit zeul solului.
Căderea Xia este pusă pe seama ultimului rege, Jie, despre care se spune că, îndrăgostit de o femeie rea, a devenit un tiran, iar oamenii s-au ridicat împotriva sa.
Următoarea dinastie, Dinastia Shang sau Yin, a condus, conform dovezilor, între anii 1600 Î.Hr. și 1100 Î.Hr. Tang cel Mare este primul rege al dinastiei; se spune că l-ar fi învins pe ultimul rege Xia, trimițându-l în exil. În timpul acestei dinastii populația ajunsese undeva la 13,5 milioane de oameni. Capitala a fost mutată de multe ori din cauza vecinilor ostili, problemelor de mediu și din obișnuința mișcării unui popor semi-nomad.
Din această perioadă s-au găsit fundații ale unor palate, morminte și fortificații, arme, produse de jad și ceramică. Ultimul rege, Zhou, a fost (ca și în cazul Dinastiei Xia), un tiran care și-a ucis fiul, torturat și ucis miniștrii, fiind foarte influențat de concubina sa. În cele din urmă armata l-a învins, acesta luându-și singur viața.
A treia dinastie a fost Dinastia Chou sau Zhou, care a condus China din aproximativ 1027 Î.Hr. și până în 221 Î.Hr., fiind cea mai longevivă dinastie chineză. Inițial Chou a coexistat și mai apoi s-a luptat cu dinastia Shang. Însăși perioada dinastiei Chou este împărțită în trei, Dinastia Chou de Vest, Dinastia Chou de Est și Perioada Statelor Beligerante. În timpul Dinastiei Chou s-a introdus plugul tras de boi, fierul, monedele și arbaleta. Au fost dezvoltate drumurile, canalele și proiecte mari de irigații. Tot atunci au apărut filosofiile confucianismului și taoismului.
Dinastia Qin sau Ch’in a existat încă din timpul Statelor Beligerante dar s-a remarcat ca o nouă dinastie imperială (221-206 Î.Hr.) atunci când primul său împărat, Shi Huangdi, a unificat China. Sub Qin, China a fost un stat polițienesc în care guvernul deținea puterea absolută. Qin a standardizat greutățile, măsurile și monedele. Standardizarea scrierii a permis tuturor birocraților să citească documentele importante. În această perioadă Marele Zid (868 de kilometri) a fost construit pentru a opri invadatorii nordici. O armată cu mai mult de 7000 de soldați de teracotă a fost construită și pusă în mormântul împăratului Shi Huangdi. Sfârșitul dinastiei a venit odată cu înlocuirea lui Shi Huangdi de către fiul său, care a fost înlocuit cu Dinastia Han în anul 206 Î.Hr.
Dinastia Han a fost divizată în două perioade, anterioară, Han de Vest și ulterioară, Han de Est și s-a extins din 206 Î.Hr. și până în 220 D.Hr. Dinastia a fost fondată de către Liu Bang, care a moderat excesele Qin.
A menținut guvernul centralizat al predecesorilor și a schimbat modalitatea prin care oficialii erau aleși, bazându-se pe intelect și mai puțin pe statut. Această schimbare a coincis cu adoptarea confucianismului. Tot sub dinastia Han a fost stabilit Drumul Mătăsii. Imperiul se extinsese în Mongolia, Vietnam și Coreea iar populația ajunsese la 50 de milioane. Căderea dinastiei a fost marcată de multe probleme, atât interne cât și externe și a dus la începutul unei perioade haotice.
După o perioadă de război civil, țara a intrat în perioada celor Trei Regate, în care China a fost divizată în trei regate, Wei la nord, Shu la sud-vest și Wu în centru și la est. În această perioadă tulbure, 6 dinastii au condus China din 220 și până în 589. Aceste dinastii au fost: Wu, Dong Jin, Liu-Song, Nan Qi, Nan Liang și Nan Chen.
În această perioadă, confucianismul a pierdut din importanță în fața taoismului și budismului, artele au înflorit. Până în 581, Sui cucerise nordul Chinei, iar 8 ani mai târziu, când a cucerit și sudul Chinei, s-a produs reunificarea.
Dinastia Sui a condus o scurtă perioadă, între anii 581 și 618. Împăratul Yang Jian a fondat Dinastia Sui prin unificarea Chinei. Dinastia a readus confucianismul în prim-plan, a construit Marele Canal și a reconstruit Marele Zid, a efectuat recensăminte și a simplificat impozitarea. Următorul împărat a fost asasinat în 618, urmat fiind de Gongdi.
Dinastia Tang a urmat-o pe cea Sui și a fost o epocă de aur ce a durat din 618 și până în 907, fiind considerat punctul culminant al civilizației chineze. Primul împărat, Li Yuan, a creat o birocrație eficientă, a distribuit pământul pentru creșterea numărului plătitorilor de taxe. Dinastia a avut contacte extinse cu occidentul și a atins apogeul în secolul al VIII-lea. Declinul a urmat în urma înfrângerilor suferite în luptele cu arabii și thailandezii.
După căderea Dianstiei Tang, a urmat o perioadă de neliniște ce a durat 60 de ani în care au venit la conducere 5 dinastii: Dinastia Liang Târzie, Dinastia Tang Târzie, Dinastia Jin Târzie, Dinastia Han Târzie și Dinastia Zhou Târzie.
Perioada tumultoasă a fost urmată de Dinastia Song ce a fost la conducerea Chinei din 960 și până în 1279. În acești ani, cultura chineză a înflorit, numeroasele invenții revoluționând viața.
Relația apropiată cu Dinastia Yuan a dus la sfârșitul perioadei Song. Dinastia mongolă Yuan ce a învins și apoi a condus China din 1279 până în 1368 a fost condusă de Kublai Han. La acea vreme, China era cea mai importantă piesă a Imperiului Mongol.
Dinastia mongolă a fost înlocuită în 1386 de Dinastia Ming ce a durat până în 1644. Pe lângă porțelanul renumit, aceștia erau recunoscuți pentru voiajele Amiralului Zheng He.
Ultima dinastie chineză, Dinastia Qing, a venit la putere în 1644 și a rezistat până în 1911. Qing erau etnici manciurieni. Până în secolul al XX-lea, dinastia era subminată de puterile străine, tulburările rurale și slăbiciunile militare. În februarie 1912 Puyi, ultimul împărat, a abdicat aducând la sfârșit imperialismul chinez.
