Pe 13 august 1961, guvernul comunist al Republicii Democrate Germane începea să construiască un zid din sârmă ghimpată şi beton numit şi „bastionul antifascist”, între estul şi vestul Berlinului. Scopul oficial al acestui zid era de a ţine departe fasciştii din vest şi a-i opri în încercarea lor de a submina autoritatea statului socialist. În realitate, rolul său a fost de a opri dezertările în masă de la est către vest.

Zidul Berlinului1

Până pe 9 noiembrie 1989, Zidul Berlinului a despărţit Germania în două. În acea zi liderul Partidului Comunist al Germaniei de Est şi-a anunţat cetăţenii că puteau trece graniţa către Germania de Vest fără nici o problemă. În acea noapte mulţimi aveau să treacă, unii pe la punctele de trecere. Alţii, cu ciocane, începeau să-şi facă drum direct prin zid. Până în momentul de faţă, Zidul Berlinului rămâne un simbol al perioadei Războiului Rece.

Odată cu sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial în 1945, conferinţele de la Yalta şi Postdam aveau să determine soarta Germaniei. Aici, Aliaţii au împărţit naţiunea învinsă în patru zone de ocupaţie. Partea de est revenea Uniunii Sovietice, iar partea de vest revenea Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii şi Franţei.

Chiar dacă Berlinul era situat în întregime în zona de est, astfel căzând sub controlul sovietic, acordurile de la Yalta şi Postdam prevedeau împărţirea pe sectoare similare. Sovieticii luau jumătatea de est, în timp ce restul Aliaţilor aveau partea de vest. Această ocupaţie avea să înceapă în iunie 1945.

Din punctul de vedere al liderului sovietic Nikita Hruşciov existenţa Berlinului de vest, un oraş puternic capitalist, în interiorul Germaniei de Est, un stat cu desăvârşire comunist, era “ca un os în gâtul sovietic”. Din acest motiv ruşii au început o serie de manevre pentru a-i da afară din oraş pe americani, englezi şi francezi. În 1948 sovieticii impun o blocadă de alimente asupra Berlinului de Vest prin care sperau să-i facă să plece. În loc să se retragă, aceştia au furnizat cele necesare prin intermediul avioanelor. Mai mult de un an au fost livrate pe cale aeriană mai mult de 2,3 tone de alimente, combustibili şi alte bunuri. În faţa unui astfel de răspuns sovieticii au anulat blocada în 1949.

După un deceniu de pace relativă, tensiunile izbucnesc din nou în 1958 şi durează aproximativ 3 ani. Următorii 3 ani sovieticii, sătui de numărul foarte mare de dezertori, începuseră să treacă la ameninţări. De la sfârşitul blocadei, aproximativ 3 milioane de persoane fugiseră din Germania de Est către Vest. Printre ei erau medici, ingineri şi profesori. Multe summit-uri şi conferinţe avuseseră loc, dar fără nici un rezultat.

Citește și:  Evenimente importante care au avut loc de Craciun

În iunie 1961, 19.000 de persoane părăseau Germania comunistă prin Berlin. Luna următoare 30.000 fugiseră iar în primele 11 zile ale lui august 16.000. Pe 12 august 24.000 de persoane aveau să plece, devenind astfel cel mai mare număr de persoane ce dezertaseră într-o singură zi.

În acea noapte Hruşciov dădea ordin să se închidă graniţele pentru totdeauna. În două săptămâni era terminat un zid de beton şi sârmă ghimpată ce despărţea oraşul în două.

Dacă până atunci fusese relativ uşor de trecut dintr-o parte în cealaltă a oraşului, trenurile şi liniile de metrou transportând pasagerii de la est la vest fără probleme, după construirea zidului trecerea era permisă doar prin 3 puncte. În cele din urmă sovieticii construiesc 12 puncte de control de-a lungul zidului Berlinului. La fiecare punct de control soldaţii Germaniei de Est verificau documentele diplomaţilor şi oficialilor înainte de a-i lăsa să intre sau să iasă. Cu excepţia unor circumstanţe speciale, călătoriile din est şi vest erau rareori permise.

Construcţia zidului Berlinului a dus la stoparea fluxului de refugiaţi şi a dezamorsat situaţia creată. În timp, zidul improvizat a fost înlocuit cu unul mult mai rezistent şi mai dificil de escaladat. Partea estică a zidului era patrulată constant de soldaţi ce aveau ordine să împuşte pe oricine încerca să fugă.

Zidul Berlinului11

Undeva la 171 pe persoane au fost omorâte în timp ce încercau să treacă de zid. Cu toate acestea, până în 1989, mai mult de 5000 de germani din est au reuşit să fugă în vest, escaladând zidul, târându-se prin sistemul de canalizare, sărind prin ferestrele adiacente zidului.

Pe 9 noiembrie 1989 purtătorul de cuvânt al Partidului Comunist din Berlinul de Est anunţa că începând de la miezul nopţii acelei zile cetăţenii Republicii Democrate Germane erau liberi să treacă graniţele. Berlinezii din est şi vest s-au înghesuit să ajungă la zid, iar la miezul nopţii inundau punctele de control.

În acel sfârşit de săptămână, mai mult de 2 milioane de persoane din Berlinul de Est au vizitat vestul pentru a participa la o sărbătoare descrisă de un jurnalist ca fiind cea mai mare petrecere de stradă din istoria lumii.

Oamenii au folosit ciocane pentru a sparge bucăţi din zid în timp ce buldozerele dădeau jos secţiune după secţiune. Reunificarea Germaniei de Est cu cea de Vest a avut loc oficial pe 3 octombrie 1990, la aproape un an de la căderea Zidului Berlinului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.