În mod normal, somnul se petrece în cicluri iar fiecare ciclu este împărțit în două faze: somnul REM (rapid eye movement) și somnul non-REM. Paralizia din timpul somnului se poate produce ori în timp ce adormim, ori atunci când ne trezim.
În timpul somnului REM, somnul profund în care au loc visele, mușchii ce mișcă ochii și cei implicați în respirație continuă să funcționeze, dar majoritatea celorlalți mușchi sunt „paralizați”. Această paralizie are loc cel mai probabil pentru a preveni rănirea în situația în care ne-am decide să reacționăm conform viselor.
Atunci când adormim, corpul începe să se relaxeze. În general, devenim mai puțin conștienți, astfel încât nu observăm schimbarea. Dar, în cazul în care rămânem sau devenim conștienți în timp ce adormim, este posibil să se observe incapacitatea de a se deplasa sau vorbi.
În timpul somnului, alternăm între un somn REM și un somn non-REM. Un ciclu al somnului REM și non-REM durează aproximativ 90 de minute. Somnul non-REM are loc în prima fază și durează până la 75% din totalul timpului dormit. În timpul somnului non-REM corpul se relaxează și se reface. La sfârșitul fazei non-REM somnul intră în faza REM. Atunci, ochii se mișcă mai repede și apar visele, dar corpul rămâne în continuare foarte relaxat, mușchii fiind într-o stare de paralizie temporară.
Până la 4 oameni din 10 pot suferi de acest tip de paralizie, ce este prima dată remarcată în anii adolescenței; bărbații și femeile de orice vârstă o pot manifesta. Există o varietate de factori ce pot fi legați de apariția ei. De exemplu, lipsa odihnei, un program de somn schimbat, stresul, chiar și unele medicamente.
Majoritatea oamenilor nu au nevoie de nici un tratament pentru paralizia din timpul somnului. Cu toate acestea, se recomandă investigarea unor posibile condiții ce ar sta la bază, precum narcolepsia și tratarea acestora dacă suferim de anxietate sau imposibilitatea de a dormi bine. Aceste tratamente ar putea include îmbunătățirea obiceiurilor somnului (asigurarea a 6-8 ore de somn pe noapte), folosirea medicamentelor antidepresive pentru a regla ciclurile somnului, tratarea tuturor problemelor sănătății mentale care ar putea contribui la paralizia din timpul somnului. Foarte importantă este încercarea diminuării nivelului de stres din viața de zi cu zi, dar mai ales înainte de culcare. În cazul în care paralizia din timpul somnului împiedică obținerea unui somn odihnitor trebuie neapărat consultat un medic, acesta fiind singurul capabil să deslușească unele probleme pe care noi nici nu știm că le avem.
Cercetătorii somnului au concluzionat că în cele mai multe cazuri, paralizia din timpul somnului este pur și simplu un semn al organismului că nu se mișcă lin prin etapele somnului.
De-a lungul secolelor simptome ale paraliziei din timpul somnului au fost descrise în multe feluri și des atribuite unei prezențe malefice. Aproape fiecare cultură de-a lungul istoriei a avut povești cu creaturi malefice ce speriau oamenii neajutorați pe timpul nopții. Oamenii au căutat mult timp explicații pentru această misterioasă paralizie din timpul somnului și pentru sentimentele de teroare ce o însoțesc.
Cercetările anterioare au sugerat că receptorii neurotransmițători numiți receptori ionotropici ar fi cauza paraliziei din timpul stadiului REM al somnului. Cu toate acestea, atunci când cercetătorii au blocat acești receptori, paralizia din timpul REM-ului tot s-a produs.
Cercetătorii au descoperit că, pentru a preveni paralizia din timpul stadiului REM al somnului, au trebuit să blocheze receptorii GABA A, GABA B și glicina. Cu alte cuvinte, numai atunci când celulelor motorii le-au fost tăiate toate sursele de GABA și glicine, paralizia nu a avut loc. Datele sugerează că cei doi neurotransmițători trebuie să fie prezenți împreună pentru a menține controlul motoriu în timpul somnului, mai degrabă decât separat.
În urma unei serii de experimente, neurologii Patricia Brooks și John Peever de la Universitatea din Toronto au prezentat în ediția din luna iulie a anului 2012 a Jurnalului de Neuroștiință descoperirea unor neurotransmițători, acidul gamma-aminobutiric (GABA) și glicina, ca fiind cauza paraliziei din timpul somnului la șobolani. Acești neurotransmițători „închideau” celulele specializate din creier ce permiteau mușchilor să fie activi. Această constatare a schimbat convingerile anterioare conform cărora glicina ar fi fost singurul inhibitor.
Identificarea neurotransmițătorilor și receptorilor implicați în paralizia din timpul somnului îi îndreaptă pe cercetători spre dezvoltarea posibilelor tratamente ale tulburărilor motorii legate de somn cum ar fi măcinarea dinților, sindromul piciorului neliniștit și paralizia din timpul somnului.
Constatarea ar putea fi utilă în special pentru cei ce suferă tulburări ale somnului REM precum și pentru cei care suferă de paralizie în timpul somnului ca un efect secundar al narcolepsiei. Acest studiu este unul foarte interesant, putând avea aplicații semnificative. Va mai fi nevoie însă de cel puțin un deceniu de muncă atât pe oameni cât și pe animale, înainte de a putea dezvolta un medicament care blochează receptorii GABA A, GABA B și glicina care să fie disponibil la scară largă.
https://www.youtube.com/watch?v=axeoTQtawt8