In prezent, in fiecare an, se fabrica peste 80 de miliarde de doze de conserve, pentru care se produc in jur de cinci milioane de tone de otel special, ceea ce demonstreaza viabilitatea unei asemenea inventii, la aproape doua sute de ani de la conceperea ei, progresul tehnologic aducand, desigur, imbunatatiri semnificative acestui mod de a pastra alimentele. Cel care a avut ideea de a conserva hrana, pentru mai mult timp, in recipiente din sticla sau din metal, supuse procesului de sterilizare la cald, a fost francezul Nicolas Appert, bucatar si cofetar vestit , din secolul al XIX-lea. Cu 60 de ani inainte ca Louis Pasteur sa descrie stiintific procesul pasteurizarii (conservarea alimentelor prin incalzire pana la o anumita temperatura, pe o durata bine determinata, urmata de o racire brusca), Nicolas Appert, fara a putea explica teoretic procedeul, a constatat (empiric) ca poate folosi doze de conserve, in care alimentele tratate termic pot fi pastrate un timp indelungat, fara sa isi modifice gustul, culoarea si valorile nutritive.
Procedeul a fost numit, prin derivare de la numele inventatorului, “apertizare”, adica fierberea, in vase inchise ermetic, puse in apa, a alimentelor, intrerupandu-se astfel dezvoltarea microorganismelor. Nicolas Appert a fost rasplatit, pentru inventia sa, de catre imparatul Napoleon I, cu un premiu de 12 000 de franci, deoarece dozele de conserve au fost de mare ajutor, pentru hrana soldatilor, in campaniile militare. Primele conserve foloseau recipiente din sticla, destul de nepractice, din pricina riscului de spargere, dar, din 1812, s-au folosit dozele de conserve din tabla zincata. Francezul Appert este si cel care, in 1802, a fondat si prima fabrica de conserve din lume, cu sediul la Massy (o comuna situata la aproximativ 50 de kilometri de Paris), avand, initial, zece muncitori angajati. La expozitia produselor industriei franceze, din 1806, dozele de conserve ale lui Appert au trecut aproape neobservate, niciunul dintre membrii juriului neintuind uriasul potential al inventiei.
Ideea dozelor de conserve a fost repede preluata si de alte tari, pentru ca procedeul reprezenta o alternativa mult mai buna la alte procedee de pastrare a alimentelor, precum conservarea in saramura sau uscarea fructelor si a legumelor. Appert nu a avut niciun beneficiu financiar de pe urma acestei situatii (cu exceptia premiului acordat de Napoleon), pentru ca nu a brevetat procedeul “apertizarii”, oferindu-l gratis, spre “beneficiul umanitatii”. In schimb, “tehnologia Appert” a primit un brevet, la solicitarea englezului Peter Durand, ca si cutiile din “fier alb” (un otel moale), utilizate pentru dozele de conserve. Singurul inconvenient al recipientelor din metal era ca se desfaceau cu dificultate, desfacatorul de conserve fiind inventat mai tarziu, peste vreo 50 de ani, de catre americanul Ezra Warner. Contributiile lui Appert in domeniul alimentatiei, cu ajutorul unui farmacist, Jean Nicolas Gannal, au fost publicate intr-o lucrare intitulata “Arta de a conserva substantele animale si vegetale, timp de mai multi ani”. Appert s-a stins din viata la 91 de ani, vaduv si foarte sarac, fiind inmormantat in groapa comuna de la Massy, localitate in care si-a petrecut intreaga viata.
Dozele de conserve s-au dovedit a fi deosebit de utile pentru cei care faceau lungi calatorii (mai ales, pe mare) si, intr-un anumit moment, au contribuit si la combaterea scorbutului, o boala deosebit de grava, provocata de carenta de vitamina C, in special in randul soldatilor si al marinarilor, plecati pentru vreme indelungata, fructele si legumele conservate contribuind, intr-o oarecare masura, la diminuarea acestei probleme.
La jumatatea secolului al XIX-lea, in Statele Unite ale Americii, industriasul Gail Borden a mai facut un pas, prin lansarea pe piata a dozelor de conserve cu lapte condensat si cu “corned beef”, carne slaba, compactata si tratata termic, dupa inchiderea ermetica in cutia de metal. Pe de alta parte, imigrantii italieni din America, din dorinta de a-si pastra, departe de casa fiind, specificul culinar, au inceput sa produca doze de conserve cu sos tomat, care s-au bucurat de mare succes. In timp, si alte produse au fost comercializate sub forma de conserve, inclusiv bauturile nealcoolizate sau slab alcoolizate, precum berea. Lansarea pe scara larga a dozelor de conserve s-a produs insa abia dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, acestea oferind o serie de avantaje:
- Sunt facute din material rezistent.
- Metalul are rolul de bariera contra razelor ultraviolete, a luminii si a oxigenului, care ar putea altera continutul.
- Cutiile de conserve pot fi reciclate.
- Dozele de conserve se prezinta intr-o mare varietate de forme, adaptate continutului (cilindrice, cubice, paralelipipedice etc.).
Incepand cu anii 1970, un nou material s-a impus pentru fabricarea dozelor de conserve – fierul cromat (ECCS), mai ieftin, produs, in cea mai mare parte, de societatea japoneza Nippon Steel. Din 2006, pentru o si mai mare siguranta in pastrarea alimentelor conservate, dozele metalice de conserve sunt acoperite cu un strat de rasini speciale, un film transparent, care protejeaza si metalul si continutul conservei. Umplerea conservelor, facuta manual zeci de ani, astazi, este complet automatizata. Reguli stricte trebuie respectate si in privinta etichetelor, care, dincolo de efectul estetic, obligatoriu indica marca produsului, ingredientele, aditivii, compozitia de proteine, lipide, glucide, tipul de conservare (pasteurizare, congelare, ionizare s.c.), greutatea, termenul de valabilitate, un cod de bare.
Diverse statistici actuale au pus in evidenta faptul ca, in timp de criza, asa cum se intampla, la nivel mondial, incepand cu 2008-2009, se manifesta o tendinta de crestere a produselor conservate, in detrimentul celor proaspete, care sunt mai scumpe (chiar daca si pretul dozelor de conserve este mai ridicat, din pricina producatorilor de otel).
Olivier Picot, presedintele “Uniunii pentru promovarea conservelor”, a publicat, in urma cu cativa ani, o lucrare cu un titlu care ar putea fi considerat socant – “Viitorul este in cutia de conserve”. In pofida unei atitudini circumspecte pe care o avem foarte multi dintre noi, in general, cand este vorba de alimente conservate, specialistii sustin ca, prin apertizare, alimentele pastreaza aproximativ 70% dintre vitamine, in timp ce, prin gatit, se pastreaza doar intre 50-70%. Mai mult, in timpul transportului si depozitarii fructelor si legumelor proaspete, se mai pierd in jur de 20% dintre vitamine. De asemenea, acizii grasi Omega 3 rezista mult mai bine in conserva, decat prin congelarea alimentelor.
Precautii in consumul alimentelor din doze de conserve
- Nu se va consuma niciodata continutul din dozele de conserve deformate (bombate) sau daca exista cel mai mic semn ca recipientul nu a fost inchis etans.
- Nu se vor folosi pentru bebelusi, dar e recomandabil ca si adultii sa evite conservele al caror ambalaj contine bisfenol A, un compus chimic care a ridicat mari semne de intrebare, in 2010, cand FDA (Food and drug administration) din SUA, a publicat un studiu in care a aratat ca bisfenolul (polimerul care acopera cutiile de conserve, in interior, pentru a impiedica metalul sa se oxideze) poate avea efecte negative asupra creierului, sistemului endocrin, a prostatei, a glandei tiroide, a metabolismului. Considerat un compus cu potential cancerigen, si alte tari au hotarat, prin lege, eliminarea bisfenolului A, pana in 2015. Este de subliniat ca bisfenolul este folosit nu numai in fabricarea dozelor de conserve, ci si a instrumentarului medical, a biberoanelor, cardurilor, a hartiei pentru casele de marcat (de unde, prin piele, poate trece in organismul uman).
O cutie de conserve cel putin ciudata
In 1961, un artist italian, Piero Manzoni, influentat de directia “ready-mades”, un curent care a incercat ridicarea la rang de arta conceptuala, a obiectelor banale, prin diverse procedee, a realizat o “opera” artistica, intitulata “Merda d’Artista”, compusa din 90 de doze de conserve, cilindrice, inchise etans, in care autorul a pus propriile excremente, etichetate, numerotate si semnate – “Merda d’Artista, continut net 30 de grame, conservat natural, produs si pus in cutie in mai 1961”. Pretul de vanzare al “operei”, fixat de insusi autorul ei, a fost de “30 de grame excremente contra 30 de grame de aur”. Se pare ca, pana in 1963, cand Manzoni s-a stins din viata, nu a vandut decat foarte putin. Paradoxul este ca, la momentul actual, aceste cutii (cele care nu au explodat din probleme de etansietate, desi unii cumparatori au recunoscut ca le-au tinut o vreme si in frigiderul personal) sunt foarte cautate (!) de diversi colectionari de arta, pretul unei singure “doze” ridicandu-se la aproximativ… 30 000 de euro.
