dragonul din legendele chinezestiFolclorul antic chinezesc merita studiat in profunzime, fiind la fel de fascinant precum cele apartinand Greciei sau Egiptului antic. Izolationismul precum si istoria grea care au caracterizat evolutia uriasului popor au facut ca aceste legende sa ajunga tarziu in alte parti ale lumii, cand deja dedicarea fata de alte mitologii era bine stabilita. Distantele mari, greu de parcurs pe vremuri, au avut si ele aportul lor in acest fenomen, astfel incat acum multi dintre cei care si-au tatuat un dragon mare pe brat nu stiu mai nimic despre creatura desenata pe pielea lor. E de ajuns ca e mare si feroce.

Insa aceasta fiinta mitologica era un personaj extrem de complex din punctul de vedere al mitologiei chinezesti, fiind de obicei infatisat ca un tip de semizeu. Creatura de atunci nu prea semana cu cea din jocurile video de acum, fiind o imbinare din elementele mai multor fiinte cunoscute chinezilor antici.

Astfel, dragonul avea un cap de camila, coarne ca de cerb, mustati lungi, inotatoare ca de crap si gheare de acvila. Uneori era inzestrat si cu aripi pentru a zbura. Reprezentand diverse elemente si fiind adaptat anumitor medii, dragonul stravechi avea anumite caracteristici in functie de rolul sau.

Un element important al fiecarui exemplar era o perla, uneori mai multe, care erau simbolul sacrului si magicului din acestia. Astfel, o poveste vorbeste despre o astfel de fiinta, care se putea transforma in fetita dupa propria sa vointa. Stand la intrarea unei pesteri, se juca mereu cu trei perle, pe care insa trebuia sa si le puna la ureche pentru a se transforma inapoi in monstrul mitologic.

Legendele mentioneaza si partile corpului unui dragon, acesta fiind impartit in: partea de la cap pana la umeri, a doua de la umeri la piept, iar ultima de la piept la coada. In plus, solzii acestuia erau orientati in doua directii, pentru a arata dualitatea creativ-distructiv din aceasta fiinta. Astfel, echilibrarea elementelor Yin si Yang insemna ca o astfel de fiinta mitologica putea sa fie si cauza raului, dar si a binelui.  Se crede ca a fost inventat in mitologia chineza pornindu-se de la veneratia fata de fortele naturii si animalelor, de care uneori depindea viata oamenilor, sau care pur si simplu impresionau prin calitatile lor.

Legende asemanatoare sunt gasite peste tot in lume, din Babilonul antic, pana in Egipt si in lumea celtilor, cu totii avand culte mai mult sau mai putin dezvoltate pentru fiinte uriase, stapane ale unor forte imense. Astfel au aparut zeii jumatate om-jumatate animal din mitologia egipteana sau Tiamat, zeita haosului divin din mitologia babiloniana, des reprezentata ca un monstru imens. Chinezii antici, insa, au creat niste personaje foarte complexe, care trebuiau imbunate, dar si temute, fiind surse ale distrugerii si mortii, dar si ale fenomenelor naturale atat de asteptate, precum ploaia.

In multe cazuri, dragonul era pazitorul unei comori uriase, in cazul celor ce traiau in apa fiind vorba de perle. Cum inotatorii ce se avantau dupa aceste bogatii nu ajungeau intotdeauna inapoi la mal, se credea ca fiintele uriase fusesera cauza tragediilor. Lacomia era astfel pedepsita drastic, si nu oricine se avanta in apele involburate fara vreo protectie. Alti dragoni salasluiau in cer, unde puteau influenta norii, ploile si fulgerele, in timp ce altii stapaneau diverse elemente precum focul sau metalele pretioase.

O legenda pitoreasca legata de influentarea vremii este legata de succesiunea sezoanelor. Pentru chinezi sezonul secetos este iarna, cand se credea ca dragonii dorm, de obicei, pe fundul unor ape. In starea de somn, dragonii erau inutili oamenilor, iar natura cadea intr-o stare de apatie la randul ei. Odata treziti primavara, dragonii se luptau intre ei, luptele spectaculoase din cer dand nastere ploilor, furtunilor puternice si implicit recoltelor viitoare de orez, care nu ar fi putut creste in lipsa apei. Insa, daca razboiul ceresc continua prea mult si prea puternic, inundatiile si revarsarile puternice puteau sa distruga tot ce se cultivase, luand si vietile oamenilor. In aceste cazuri, oamenii se revoltau impotriva imparatului, considerat preotul suprem, avand posibilitatea de a comunica cu dragonii si a-i influenta. Lipsa abilitatii de a face acest lucru insemna ca imparatul isi pierduse harul. Astfel, legenda luptei dragonilor este o legenda menita sa explice fortele naturale, asa cum si egiptenii zeificasera Raul Nil pentru a explica acelasi fenomen atat de necesar desfasurarii vietii.

Insa, poate cea mai fascinanta legenda a acestor fiinte legendare este chiar cea a nasterii lor. Astfel, se spune ca dragonii s-ar fi nascut din pietre, mai exact pietre frumoase si total diferite de celelalte. In plus, culoarea acestora arata ce destinatie si caracter va avea fiinta proaspat iesita. La iesirea din ou, desi nu mai mari decat un vierme, creaturile dovedeau totusi un caracter aparte, crescand extrem de repede. O legenda aparte este lagata de “Mama Dragonilor”, zeita venerata. Aceasta, o femeie in varsta, ar fi gasit niste oua deosebite si a avut grija de puii proaspat iesiti, pe care i-a eliberat in apa. Pe timpul vietii, elementele ce tineau de acvatic i se inchinau si supuneau, iar dupa moarte a fost ingropata pe malul raului, primind atat onorurile fiintelor mitologice, cat si ale oamenilor, ca factor vital in istoria naturii.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ