Dulcea Bucovină – geometrie și sacralitate ep. I

Pentru ca România să fie apreciată, ea trebuie mai întâi înțeleasă. Cunoscută. Descoperită. Și cum nu poți face asta decât aflându-i secretele, m-am decis să îți împărtășesc o parte din ele, așa cum le-am văzut eu în drumurile mele prin țară. Diversitatea e la tot pasul. Te înconjoară și te izbește, cu fiecare destinație pe care o alegi. Nicio zonă nu seamănă cu alta. Niciun port popular nu păstrează în cusăturile lui aceleași gânduri. Și parcă nici mâncărurile nu au decât pe alocuri influențe din alte regiuni. Să pornim așadar, pe urmele României cea mereu surprinzătoare și să despicăm nu în patru, ci în patru sute patru zeci și patru ițele ei pline de poveste! Și, ca să o luăm totuși de la un capăt și să nu ne încurcăm în ele, mergem astăzi în Bucovina, atât de colorată și frumoasă!

Cântată şi slăvită, în versuri şi proză, apărată şi păstrată cu sfinţenie, aşa s-ar putea caracteriza acest ţinut, numit Bucovina. Despre frumuseţea lui s-a tot vorbit. Despre ospitalitatea oamenilor şi faptele lor de vitejie ştie aproape oricine. Dar cum arată în detaliu acest colţ de ţară vom vedea ulterior. Acum haide să-ți povestesc despre începuturile ei, care nu au fost deloc mai ușoare ca în alte părți ale țării.

Istoria

Numele de Bucovina este indicat începând cu tratatul de la Şistov 1791, dintre Austria şi Turcia, ce reconfirma stăpânirea austriacă aici. Până la această dată, provincia se numea Moldova de Nord. Însă primele urme ale civilizaţiei pe teritoriul acesta datează din 100.000 î.en.. În perioada Neolitică (5500-2500 î.en.), principalele ocupaţii erau agricultura şi olăritul, drept urmare acum apar şi primele forme ale binecunoscutei ceramici precucuteniene şi cucuteniene, renumită prin coloritul în nuanţe de roşu, până la maro, pe fundal alb. Epoca Bronzului s-a evidenţiat prin folosirea armelor: pumnale, săbii, topoare, săgeţi şi coifuri.

Războaiele dacice, atât de controversate și astăzi nu afectează triburile de traci de pe teritoriul actualei Bucovine decât într-o măsură foarte mică. Aici, au trăit o parte din dacii cei liberi, aceia care nu au avut tangențe decât sporadice cu civilizația romană. Rezultatul îl poți vedea și astăzi, de la comportamentul bucovinenilor și până la întreaga moștenire etnografică ce s-a păstrat aici. După căderea romană din 273-275, teritoriul Bucovinei a fost la îndemâna populaţiilor migratoare. Această succedare de migratori a durat până în secolul 10 când principatul Kievului şi-a extins dominaţia. Dar şi acesta a fost înlocuit în secolul 11 de cel al Haliciului (Galiţia), iar această influenţă a durat până la 1223, odată cu invazia mongolă.

Statul moldav a luat naştere însă odată cu descălecarea lui Dragoş, la 1350, care a trecut Carpaţii cu prilejul unei expediţii vânătoreşti. Cel de-al doilea nobil care a stat la fondarea Moldovei este voievodul Bogdan I, care a pus bazele țării Moldovei, la 1360. O mulțime de domnitori importanți și-au legat pe veci numele de vechea Moldovă, din care amintim în treacăt doar o parte din aceste figuri importante: Petru I, fondatorul Cetăţii Sucevei, Alexandru cel Bun care a consolidat noul voievodat. Însă cel mai cunoscut personaj istoric al Moldovei rămâne fără tăgadă Ştefan cel Mare (1457-1504), cel care a ţinut piept timp de 47 de ani invaziei turcilor, tătarilor, polonilor şi ungurilor. Din vremea sa, datează un numar impresionant de lăcaşe de cult, precum şi o serie de fortificaţii importante: Roman, Neamţ, Suceava.

Răpită de austrieci în 1775, în baza unei înţelegeri cu Turcia, Bucovina a depins direct de Curtea de la Viena până în 1786 când a fost încorporată provinciei Galiţia. Această măsură i-a expus pe românii politicii de discriminare, masiva colonizare cu ruteni în doar câteva decenii marcând importante schimbări în structura populaţiei. Mai târziu, excluderea românilor din administraţie precum şi germannizarea au declanşat numeroase proteste pe care, uneori, înpăratul era nevoit să le ia în considerare.

Încă din 1848 s-a stabilit un memoriu în care se cerea împăratului autonomia provinciei sub conducerea directă a Curţii de la Viena, convocarea unei diete speciale a provinciei reprezentând toate stările sociale, administraţie provincială proprie, înfiinţarea de şcoli cu predare în limba română, egalitatea confesiunilor religioase.

Mişcarea din Bucovina a căpătat impulsuri odată cu refugiul la Cernăuţi a unor importanţi patrioţi moldoveni în august 1848, când Kogălniceanu publica aici un document inestimabil: Dorinţele Partidei Naţionale din Moldova. Proiectul s-a concretizat în elaborarea Memoriului Naţiunii Române din Mare Principat al Ardealului, din Banat, din parţile vecine ale Ungariei şi din Bucovina adresat lui Francisk Iosif în 1849, acesta urmând să primească titlul de Mare Duce al Românilor. Memoriul a fost însă respins de Guvern.

Deşi organizată ca Ducat şi condusă în mod absolutist până în 1860, provincia şi-a păstrat în mod formal autonomia, până când s-a pus din nou problema reîncorporării la Galiţia. Această situaţie a durat până în 1862 când s-a aplicat pe deplin separarea ei de Galiţia. Noua Constituţie a Austriei confirmă, cinci ani mai târziu, organizarea autonomă a Bucovinei, autonomie ce va deveni o realitate care se va menţine până în 1918.

La 28 noiembrie 1918, s-a organizat un Congres general la Cernăuţi, în cadrul căruia s-a proclamat unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei cu România, reparând, în acest fel, actul de forţă făptuit la 1775. După votarea Constituţiei din 1923, Bucovina a fost integrată în viaţa politică şi administrativă a Regatului Român. Dar, ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov semnat între URSS şi Germania nazistă, România pierde printre alte teritorii, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţei.

Așa arată istoria acestui ținut, spusă pe repede – înainte. Și dacă te întrebai cum e viața aici, află că Bucovina cuprinde trei forme de relief: munţi, coline şi platouri înalte. Ca-n toate cele în care se simte mâna, grija şi iubirea lui Dumnezeu, aici sunt toate „aşezate” „cu bună masură”: vara-i vară, nu cuptor, iarna-i iarnă, cu zăpezi coborând timpuriu şi pregătind o vastă „arenă” pentru sporturile de sezon.

Etnografia

Deşi majoritatea satelor din Bucovina sunt fondate la sfârşitul sec. al XIV-lea, unele dintre ele sunt chiar mai vechi. Aşezările rurale, satele sau cătunele, au gospodării unitare, armonioase ale căror componente sunt dispuse după reguli precise. Cu toate astea, bunul gust în materie de estetică îl vei întâlni în fiecare gospodărie. Arta construcţiilor populare din această parte a ţării, reprezintă dialogul străvechi al omului cu lemnul, în ceea ce este mai important – locuinţa. Aceasta se constituie ca o cuprinzătoare, complexă şi originală expresie a artei româneşti.

Despre case și seva lemnului

Gospodăria cuprinde casa, care este întotdeauna orientată cu faţa spre soare (est, sud-est sau sud), curtea, construcţiile economice, dispuse pe două sau trei laturi: şura cu grajdul, în aceeaşi construcţie sau separate, magazia pentru lemne, căruţa, unelte, coteţele pentru porci şi păsări, şopronul pentru fân, coşarul pentru porumb, fântâna, ocolul pentru vite. Deosebită este gospodăria cu ocol întărit, a cărei curte este înconjurată pe toate laturile de construcţiile care alcătuiesc gospodăria, având caracterul unei întărituri care să apere oamenii, animalele şi avutul.

Casele sunt majoritatea din lemn, cu fundaţie din piatră, cu podele şi bârne din lemn. Tot în jurul secolului al XIV-lea, a apărut şi partiţionarea lor. Până atunci, casele aveau doar o singură cameră împărţită de trei generaţii. Bunicii dormeau sus, deasupra unei „sobe”  mari, părinţii în pat, iar cei mici în leagăne sau pe băncuţe.

Decorul exterior al caselor se evidenţiază prin stâlpii de cerdac sculptaţi cu motive geometrice şi cerdacul din scânduri traforate. Ornamentica arhitecturii populare este de o mare sobrietate şi eleganţă; e de ajuns să privești stâlpii porţilor şi ai pridvoarelor, fruntăriile caselor, ca să înțelegi câtă dragoste pentru frumos e în sufletele bucovinenilor. Poarta îndeplineşte şi funcţia socială de expunere permanentă spre uliţa satului, de legătură între evenimentele familiei şi ale comunităţii săteşti, adevărat arc de triumf al gospodăriei, motiv de mândrie socială. Admiră în drumurile tale gospodăriile din Ciocăneşti, de exemplu, și ai să înțelegi de ce cred că oamenii de aici pun preț pe frumuseţe şi echilibru, soliditate şi monumentalitate. Le-au împodobit cu motive geometrice în care au închis toată simbolistica spirituală ancestrală. Au sculpat în vâna tare a lemnului, până acesta s-a abandonat în mâinile meșterilor și a primit chip nou.

Căldură și intimitate

Un element aparte în alcătuirea unei case bucovinene îl reprezintă SOBELE. Considerate a fi inima unei case, sobele bucovinene erau, iniţial, realizate din lut, pentru ca, mai apoi, să fie construite din cărămidă. Astazi, sunt căptuşite cu lut şi văruite sau faianţate și întâlnim trei modele de sobe specifice Bucovinei: cele văruite, văruite dar păstrând forma cărămizilor care pot fi incizate sau reale și sobele de teracotă sau cu plăci de faianţă, așa-numitele „cahle”.

Meșteșuguri și îndeletniciri

Într-o gospodărie specific bucovineană, întâlnim o multitudine de obiecte realizate din lemn şi întrebuinţate în traiul zilnic. Astfel, găsim butoiaşe pentru păstrat băuturile, denumite „balercă”, doniţe, bote, alesătoare de unt „bodârlău”, oală de lapte „fidileş”, cofe, bărbânţă, obiecte din coajă de dovleac, tingi şi tigve pentru scos vinul, fluiere moldoveneşti cu şase borte provenind din nordul Bucovinei.

Și, că tot ai trecut pragul unei case din Bucovina, hai să vedem și cum este decorată aceasta, de femeile care și-au luat în serios, de mii de ani, unele îndeletniciri. În serile geroase de iarnă, la gura sobelor despre care îți vorbeam, vei regăsi în fiecare casă câte o femeie care țese, coase, împletește, pentru că țesături mai mândre și mai frumos colorate ca aici, în Bucovina, rar să mai întâlnești în alte părți ale țării!

Interiorul unei case buncovinene este decorat într-un stil ce imbină armonios spectrul de culori cu motive geometrice realizate manual. Astfel, pereţii sunt împodobiţi cu vestitele SCOARŢE ţesute în tehnica alesului cu fire întrepătrunse sau tehnica alesului cu găurele, în cazul celor cu motive vegetale şi stilizate. Scoarţele moldoveneşti au un format între 3-5 m, adeseori ornamentate cu motivul vrejului ce îngrădeşte un câmp cu motive florale stilizate. Un motiv des întâlnit pe scoarţele moldoveneşti este pomul vieţii, desfăşurat pe toată suprafaţa piesei.

Torsul fibrelor textile şi ŢESUTUL acestora au constituit ocupaţiile principale ale femeilor bucovinence, mai ales pe timp de iarnă când nu este vreme de muncă la câmp. Războiul de ţesut sau stativele erau nelipsite din orice casă, iar ţesutul a fost practicat atât pentru necesităţile familiei, cât şi pentru comerţ. Culorile fibrelor se obţineau din plante (coji de ceapă, coji de nuci, flori de tei, coajă de arin etc.). Cojocăritul a fost încă un meşteşug practicat din cele mai vechi timpuri, din pieile vitelor, gospodarii confecţionând o diversitate de piese de port şi încălţăminte: bondiţe, cojoace, pieptare, cingători, opinci şi ciubote.

Va urma!

NB: Fotografiile aparțin autorului și nu pot fi reproduse decât cu acordul scris al acestuia!