Asistenta medicală britanică Edith Cavell a ajutat aproximativ 200 de soldaţi aliaţi să scape din Belgia ocupată de germani. Descoperită, aceasta este arestată în august 1915 de către germani, găsitǎ vinovată de trădare şi executată în luna octombrie a aceluiaşi an.
Edith Cavell s-a născut într-un sat englez în anul 1865. De educaţia ei s-a ocupat în primul rând tatăl său, pentru ca apoi să fie trimisă la un internat.
Populară între tineri, Edith devine atrasă de Eddy Cavell, vărul ei de-al doilea. Ea spera să se căsătorească cu acesta în pofida faptului că Eddy suferea de o tulburare nervoasă. Temându-se că boala sa ar putea fi moştenită de viitorii copii, Eddy decide să nu se însoare niciodată. Această decizie a dezamăgit-o foarte tare pe tânăra Edith, motiv pentru care nici ea nu avea să se căsătorească niciodată.
La 20 de ani începe să lucreze ca guvernantă pentru o familie britanică. Trei ani mai târziu, ea acceptă o poziţie de guvernantă în Bruxelles. În 1895, pleacă din Belgia pentru a avea grijă de tatăl său grav bolnav. După însănătoşirea tatălui, Edith se hotărăşte să devină asistentă medicală.
După 4 ani de pregătire la spitalul din Londra, Edith îşi începe cariera de asistentă medicală. În toate instituţiile în care lucra, ea servea în principal populaţia săracă. De-a lungul anilor şi-a câştigat o reputaţie de asistentă eficientă şi plină de compasiune.
La 41 de ani îi este oferită o poziţie de conducere în prima şcoală de formare a asistentelor medicale din Belgia, „L’Ecole Belge d’Infirmieres Diplomees” din Bruxelles. Doctorul Antoine Depage fondase şcoala deoarece era nemulţumit de standardele practicii medicale din Belgia. El a ales-o pe Edith pentru că poseda experienţă administrativă, era fluentă în franceză şi era britanică (standardele medicale din Anglia erau superioare oricărui alt stat din Europa).
Şcoala se deschide pe 7 octombrie 1907. Sub conducerea lui Edith Cavell, câştigă o reputaţie excelentă pentru pregătirea unor asistente competente şi profesioniste. Deşi era strictă, toţi elevii ei o admirau.
În august 1914, pe când se afla în Anglia vizitându-şi părinţii, primeşte o telegramă din Belgia. Millicent White o avertiza că urmează să înceapă un război. Edith se temea de acelaşi lucru după ce situaţia devenise volatilă odată cu asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand în luna iunie a aceluiaşi an. Chiar dacă părinţii o rugaseră să rămână în Anglia, ea refuză, insistând că datoria ei este să fie alături de asistentele sale. Avea să fie ultima dată când îşi vedea familia.
La întoarcerea în Belgia, Edith trimite toţi studenţii germani acasă pentru a fi în siguranţă şi începe pregătirea clinicii pentru primirea soldaţilor răniţi. În conformitate cu reglementările Crucii Roşii, avea obligaţia să ofere îngrijire tuturor soldaţilor implicaţi în conflict. Toate asistentele, indiferent de naţionalitate, puteau să stea acolo în ciuda războiului.
La doar 2 zile de la întoarcere, soldaţii germani atacă Belgia. După doar 16 zile în care au încercat să respingă atacul german, belgienii nu mai opun rezistenţă;, pe 20 august germanii intră în Bruxelles.
Chiar dacă forţele franceze şi britanice s-au alăturat împotriva Germaniei, trupele lor au fost forţate să se retragă. În confuzia creată, mulţi soldaţi au fost lăsaţi în urmă. Singura lor şansă a fost să rămână ascunşi în mediul rural belgian. Fără ca Edith să ştie, mai mulţi cetăţeni belgieni plănuiau salvarea soldaţilor aliaţi din mâinile germanilor.
În scurt timp, Edith făcea parte dintr-o mişcare de rezistenţă ce scotea ilegal soldaţii aliaţi din Belgia. Iniţial, ea doar îi trata pe cei bolnavi, însă în cele din urmă a ajuns să ascundă soldaţi sănătoşi, să ajute la schimbarea identităţii acestora şi la ghidarea lor spre Olanda.
Cum o operaţiune de o aşa amploare necesita implicarea multor oameni, Edith devenise îngrijorată că ar putea fi descoperită. Însă nu şi-a arătat niciodată temerile.
Până în vara lui 1915, germanii deveniseră suspicioşi cu privire la activităţile ei. Ei au verificat în multe rânduri clinica şi chiar au trimis un spion francez drept soldat rănit pentru a strânge dovezi împotriva ei.
În luna august germanii au făcut zeci de arestări în Bruxelles. Edith a fost arestată pe 5 august 1915 şi supusă unor interogări repetate. Crezând că s-ar putea ajuta pe sine şi în acelaşi timp şi pe complicii săi, Cavell a mărturisit tot. După un proces militar, cei 35 de acuzaţi şi-au primit sentinţele. Edith a făcut parte din cei 5 condamnaţi la plutonul de execuţie.
În pofida rugăminţilor diplomaţilor britanici, spanioli şi americani de comutare a sentinţei la închisoare, germanii au continuat cu execuţia. În dimineaţa zilei de 12 octombrie, Edith a fost împuşcată.
Atât de mare a fost indignarea pentru execuţia lui Edith, încât numărul înrolărilor britanice şi franceze a crescut. Kaiserul Wilhelm al II-lea a fost nevoit să emită un ordin prin care nici o altă femeie nu ar mai fi fost executată fără permisiunea sa.
După război, corpul său a fost mutat în oraşul ei natal. La Londra un memorial a fost construit în onoarea ei, inscripţionat cu cuvintele rostite cu o zi înaintea execuţiei: „Patriotismul nu este suficient. Nu trebuie să am nici ură şi nici amărăciune pentru nimeni.”
