Efectul bumerang, la modul general, raportat la diversele situaţii de viaţă, ar corespunde unor legi nescrise, a căror repetabilitate este confirmată adesea de experienţele individuale, “legi” sublimate în ziceri pline de înţelepciune, precum: “Ce ţie nu-ţi place altuia nu face”, “Tot ce faci se va întoarce”, “Culegi ceea ce semeni” etc.

Dacă faci bine, se spune, binele se va întoarce înmiit, dacă provoci suferinţă altora, vei avea parte de suferinţă etc. Dintotdeauna, intuitiv, omul a înţeles că totul, în lumea aceasta, în Univers, este interconectat, că fiecare acţiune/ gând/ cuvânt are efect asupra altora, că nimic nu este întâmplător, că orice acţiune este însoţită de reacţiune.

Efectul bumerang, dintr-o astfel de perspectivă, este de fapt o metaforă pentru Legea cauză – efect. În sens propriu, bumerangul, inventat de aborigenii australieni, este o armă de vânătoare şi război, confecţionată din lemn şi care, aruncată într-un anumit fel, se întoarce la locul de lansare. Tradiţional, aruncătorii de bumerang se salută spunând “Full circles to you!” (“Cercuri complete pentru tine!”).

În plan simbolic, “Full circles to you!” este o urare ca binele pe care-l trimite în lume cineva să i se întoarcă pe deplin sau se poate referi la “întoarcerea” la starea de normalitate după depăşirea unei situaţii dificile.

Efectul bumerang şi Legea energiei universale

Efectul bumerang
Efectul bumerang

În epoca modernă, fizica cuantică a demonstrat că totul în Univers este energie. Dorinţele, gândurile, visurile noastre rezonează şi iau forma pe care conştiinţa noastră o hotărăşte, iar energia devine mai mare cu cât întâlneste sau se află în apropierea unei energii asemănătoare.

Tot ceea ce facem – actele de generozitate, bunătate, grijă, compasiune, banii, lucrurile materiale, hrana pentru noi, pentru cei care au nevoie etc. – reprezintă și energie. Ceea ce înseamnă că, pe măsură ce trimitem mai mult, cu atât energia devine mai puternică și cu atât există o mai mare posibilitate de a se întâlni cu o energie similară, astfel încât aceasta să poată crește, contribuind la “efectul bumerang” – ceea ce trimiți se întoarce la tine înmulțit.

Prin urmare, energia pe care o eliberează o persoană prin orice fel de acțiuni, comportamente sau gânduri proiectate se va întoarce. Devenim ceea ce oferim, pentru că totul se întoarce la noi și, în cele din urmă, ne transformă în ceea ce proiectăm (pozitiv sau negativ).

Dacă, de pildă, cineva îşi pune viaţa sub semnul lipsurilor – “nu am suficient pentru a trăi bine, așa că nu am cum să dăruiesc, să fiu altruist” – atunci atitudinea de “penurie” nu face decât să sporească lipsurile. Efectul bumerang funcționează în ambele sensuri.

Efectul bumerang din perspectiva psihologilor

O lume interconectata
O lume interconectata

În psihologie, Efectul bumerang (sau reactanţa) este definit ca un mecanism psihologic, care se activează atunci când ne simțim presați să facem ceva sau când simțim că libertatea noastră de decizie este amenințată şi care face ca o acţiune să ducă la un rezultat opus celui scontat.

În astfel de cazuri, intră în funcţiune un mecanism de apărare psihologică mai mult sau mai puțin conștient, care se declanşează pentru a restabili libertatea amenințată sau avantajele sperate. Devenim „treji emoțional” și simțim un fel de emoție/ motivare suplimentară pentru a contracara evenimente neaşteptate sau pe care le considerăm defavorabile. Reacția noastră este, de obicei, un “efect bumerang” al neconformității: răspundem incercând să anihilăm poziția sau comportamentul care a încercat să ne preseze/ perturbe.

În psihologia socială

În psihologia socială, efectul de bumerang se manifestă atunci când o încercare de persuasiune produce efectul opus celui dorit: interlocutorul pe care încercăm să-l convingem în legătură cu un anumit aspect mai degrabă va persista în poziția sa contrară, decât să o adopte pe a noastră. Diverse experimente au arătat că reactanţa este cu atât mai mare, cu cât ne simțim mai amenințați sau împinși/ obligați să facem ceva.

La fel se întâmplă – ca o acţiune să ducă la un rezultat opus celui scontat – când, de exemplu, așteptările scăzute, paradoxal, cresc performanța. Dacă, despre o anumită persoană, ceilalţi cred că nu are prea mari şanse de reuşită într-un demers oarecare, atunci dorinţa respectivei persoane de a demonstra că ceilalţi au greşit ii va spori ambiţia de a reuşi.

Citește și:  Principiul incertitudinii, al lui Heisenberg

În mod similar, încercările de a restrânge libertatea unei persoane produc adesea un „efect bumerang de anticonformism” sau orice altă situaţie în care oamenii tind să aleagă opusul a ceea ce cineva spune sau face, din cauza modului în care le este prezentată situaţia. Este relevantă, în acest sens, reacţia copiilor când li se interzice, în mod categoric şi autoritar, să facă un anumit lucru. Reacţia lor va fi exact inversul celei scontate, adică vor face tocmai ceea ce li se interzice să facă. La fel se întâmplă (adesea) şi cu oamenii maturi, atunci când o încercare de a convinge produce efectul opus – celălalt este și mai puțin convins.

La job, s-a constatat că, frecvent, companiile/ instituţiile, pentru a supraviețui într-un mediu din ce în ce mai competitiv, apelează, pentru a-şi fideliza şi “motiva” angajaţii, la “recompense”. Or, efectul bumerang arată că este o strategie eronată, pentru că nu cei care vor primi recompense mai mari vor fi cei mai motivați. Uneori este chiar invers.

Alte exemple pentru efectul bumerang

Efectul bumerang
Efectul bumerang

Efectul bumerang este în strânsă legătură cu “Teoria angajamentului”, aşa cum a fost formulată de psihologul american, Charles Kiesler, şi care se referă la legătura (imposibil de ignorat şi nu întotdeauna previzibilă) dintre individ şi actele sale, teorie care arată că simplul fapt de a te angaja pe o cale (o dispută, o împăcare, o acțiune etc.) poate genera comportamente care, probabil, nu ar fi avut loc fără angajamentul inițial.

Să ne imaginăm, de exemplu, că cineva este invitat la cină și că invitaţia este anulată cu destul timp înainte ca invitatul să se pregătească să iasă, caz în care reacția lui ar fi, probabil, moderată, de acceptare. Dar dacă anularea are loc cu cinci minute înainte ca cel invitat să ajungă la restaurant, cu siguranţă reacţia este de nemulţumire, poate chiar de revoltă. Iar o astfel de reacție are mai puțin de-a face cu dorința de a lua masa în oraș, cât cu gradul de angajament învestit în a merge acolo.

Sau să presupunem că doi oameni se ceartă. De cele mai multe ori, angajarea într-o dispută generează un efect de undă, argumentele unuia amplificând contraargumentele celuilalt – are loc o întoarcere a bumerangului.

Efect de bumerang este şi sentimentul pe care îl putem avea după un eșec – am încercat ceva care a eșuat, iar dezamăgirea vine să ne submineze încrederea: “Nu eram pregătit!” “M-am supraestimat!”, “Mi-am pierdut credibilitatea!” etc. Astfel de idei întunecate pot veni în minte după un eșec neprevăzut. Adevărate “otrăvuri”, care ne afectează încrederea și uneori au tendința de a se permanentiza.

Un mecanism psihologic de autoapărare

Tot ce faci, gândeşti, exprimi se va întoarce
Tot ce faci, gândeşti, exprimi se va întoarce

Psihologii spun că astfel de manifestări ale efectului bumerang, cel puțin până la un punct, sunt fireşti, sunt expresii ale ego-ului nostru şi forme de autoapărare în fața eşecurilor. La început, eșecul se prezintă inteligenței noastre, creând disconfort, apoi afectează sensibilitatea. Deci, după o dezamăgire, firesc, nu suntem bine.

În funcție de importanța pe care o acordăm “înfrângerii”, aceasta poate varia de la o simplă indispoziţie, la reacții mai violente (furie, căderi nervoase etc.). Oricum, trebuie acceptat că astfel de senzații negative sunt consecința unei apărări psihologice. Ființei noastre nu-i plac dezamăgirile și reacționează ca atare.

Fie că este vorba de accepţia generală, comună, pe care o dăm “efectului bumerang” sau de cea specializată, psihologică, trebuie avut în vedere că, aşa cum omul nu poate schimba legile macrouniversului, nici mintea nu poate controla in totalitate mecanismele subtile ale fiinţei noastre, că “libertatea” pe care o clamăm este un privilegiu care are graniţe (morale, mai ales) a căror încălcare generează adesea efectul bumerang. Odată lansat spre ţintă, bumerangul se va întoarce, orice tentativă de a-l opri este inutilă. Depinde de fiecare dacă efectul bumerangului se va manifesta în rău sau în bine.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.