Efectul celei de-a 100-a maimuţe – o posibilă explicaţie despre schimbarea comportamentului social şi un fel de a prefigura viitorul

Efectul celei de-a 100-a maimuţe este o teorie contemporană, care porneşte de la un experiment inedit, mai vechi, şi care încearcă să explice mecanismele care provoacă, la un moment dat, schimbări fundamentale într-o societate – schimbări comportamentale, mentale, interrelaţionale.

Experimentul pe care se bazează Efectul celei de-a 100-a maimuţe s-a desfăşurat de-a lungul mai multor ani, începând cu 1952, până în 1965, pe o mică insulă japoneză – Kojima (Kushima) – unde există şi un Institut de Cercetare a Primatelor. Oamenii de ştiinţă au urmărit cu atenţie, în toată această perioadă, comportamentul unei specii de maimuţă – macacul japonez (Macaca fuscata). Pentru că maimuţelor le plăcea gustul cartofilor dulci, li se arunca frecvent pe plajă astfel de cartofi.

La un moment dat, deranjată de nisipul de pe coaja cartofilor, o maimuţă femelă, în vârstă de 18 luni, “botezată” Imo, a avut ideea să spele cartofii într-un pârâu – cu o mână îi înmuia în apă, iar cu cealaltă îndepărta nisipul, înainte de a-i mânca. Treptat, prin imitaţie, şi alte maimuţe tinere au făcut acest lucru, apoi şi mamele lor. Celelalte maimuţe adulte au continuat să mănânce cartofii fără să-i spele. Apoi, după câţiva ani, în 1958, s-a întâmplat ceva uimitor – aproape toate maimuţele de pe insulă spălau cartofii. Mai mult, şi maimuţele de pe alte insule, învecinate, făceau acelaşi lucru.

Efectul celei de-a 100-a maimuţe – o metaforă pentru experimentul de pe insula Kojima

Lyall Watson, botanist, zoolog, etolog (specialist în studiul comportamentului animalelor), într-o carte intitulată “Lifetide”, face cunoscut acest experiment şi tot el este cel care formulează “Efectul celei de-a 100-a maimuţe” – o metaforă pentru situaţia în care se atinge “o masă critică” pentru a se schimba ceva semnificativ în privinţa unor comportamente.

Sigur că nici cercetătorii de pe insulă, nici Lyall Watson mai târziu, nu ar fi putut spune cu exactitate că , de la a 100-a maimuţă în sus, obiceiul s-a generalizat. Este doar un număr cheie, un prag simbolic, care, în realitate, poate fi mai mic sau mai mare şi de la care s-a putut observa aceeaşi schimbare la întreaga populaţie de maimuţe.

“Să spunem – subliniază Watson, în cartea sa – de dragul argumentării, că numărul de maimuţe care spălau cartofii era de 99 și că marți, la ora 11 dimineața, la celelalte se adaugă a 100-a maimuţă. Dar adăugarea acestei a 100-a maimuțe aduce numărul la nivelul unui fel de „prag”, de masă critică, pentru că, seara, întreaga populație a coloniei a procedat la fel cu cartofii. Nu numai atât, dar procesul părea să fi spart barierele naturale și s-a manifestat spontan, așa cum fac cristalele de glicerină în recipiente sigilate într-un laborator, către colonii de pe alte insule”.

Primatologul japonez Masao Kawai a preluat și el cercetările lui Lyall Watson și, la rândul său, a observat maimuțe înotând din insulă în insulă, precum și apariția spontană a aceleiași abilităţi de curățare a cartofilor, cu apă, şi pe alte insule.

În 1984, povestea maimuţelor de pe insula Kojima a fost popularizată de Ken Keyes Jr. (autor și lector american de dezvoltare personală), în cartea sa “The Hundredth Monkey” (O sută de maimuţe), în care a aplicat “Efectul celei de-a 100-a maimuţe” societăţii umane.

Efectul celei de-a 100-a maimuţe – interpretări în epoca modernă

Transferându-se Efectul celei de-a 100-a maimuţe asupra comportamentului uman, raţionamentul este acelaşi – atunci când, într-o colectivitate, un număr critic de indivizi dobândeşte un comportament, o abilitate, o “conştientizare” a unui fapt, respectivul comportament/ abilitate etc. se transmite de la o minte la alta. Este nevoie doar de un număr limitat de oameni pentru a integra un nou mod de a face lucrurile, pentru ca acesta să devină parte din conștiința tuturor acelor oameni.

Chiar dacă, la un anumit moment, doar câteva persoane realizează o astfel de “conştientizare” şi adoptă un nou comportament, sfera de acţiune a acestora se extinde astfel încât această conștientizare este comunicată și adoptată de aproape toată lumea, în ciuda barierelor/ obstacolelor posibile.

Când este vorba de explicaţia mecanismelor care generează “Efectul celei de-a 100-a maimuţe” în societatea umană, lucrurile sunt mai complicate. Una dintre teorii este cea a “câmpurilor morfice”, formulată de biochimistul Rupert Sheldrake, in cartea “A New Science of Life: The Hypothesis of Morphic Resonance”, pe care mulţi o consideră ca aparţinând pseudoştiinţei.

Un “câmp morfic” (sau morfogenetic), în viziunea lui Rupert Sheldrake, este un câmp ipotetic de energie sau informație (aşadar, fără a fi alcătuit din materie), un fel de “conştiinţă colectivă” sau “inconştient colectiv” (în sensul definit de Carl Jung). Aceste câmpuri ar fi decisive în comportamentul ființelor vii, în special prin faptul că s-ar moșteni obiceiurile speciei prin „rezonanță morfogenetică”.

Din perspectiva lui Rupert Sheldrake, Efectul celei de-a 100-a maimuţe, aplicat colectivităţilor umane, ar însemna că schimbările pe care le facem la nivelul comportamentului individual ar putea influenţa mentalităţi şi comportamente la scară mare, în lume, sau cel puţin în societatea în care trăim. În acelaşi timp, susţine acesta, “Suntem influenţaţi de “hărţile mentale” ale celorlalţi, care formează o matrice de gândire colectivă, activată prin rezonanţă morfică”.

Sistemul Egg şi Proiectul Conştiinţei Globale – puncte de convergenţă cu Teoria celei de-a 100-a maimuţe

Pe căi diferite, Sistemul Egg şi Proiectul Conştiinţei Globale conduc la unele concluzii asemănătoare, până la un punct, cu “Efectul celei de-a 100-a maimuţe”, care a fost explicat, iniţial, tot prin existenţa unei “conştiinţe colective”.

Sistemul Egg a fost conceput de Roger D. Nelson, un cercetător american, de la Universitatea Princeton, directorul “Global Consciousness Project” (GCP), proiect care a început în 1997 şi a avut ca scop studierea conştiinţei colective.

Roger D. Nelson, împreună cu fiul său, expert în inteligenţa artificială, au conceput un generator digital de evenimente aleatorii (Egg), conectat la un computer care afişa pe ecran un grafic asemănător cu o electroencefalogramă. Au instalat acest sistem într-o încăpere în care mai multor voluntari li s-a cerut să discute, să cânte, să râdă etc.

Prin experienţe repetate, s-a constatat că atunci când toţi voluntarii făceau acelaşi lucru, sistemul desena o curbă pe grafic, în restul timpului rămânând plat, concluzia fiind că sistemul a perceput şi înregistrat un “câmp psihic” al grupului.

În anii următori, s-a creat o adevărată reţea Egg la nivel mondial (în 65 de ţări, inclusiv România), sincronizată după meridianul Greenwich, care transmite, în timp real, un fel de “encefalogramă” a planetei, la fiecare secundă. Analiza rezultatelor a indicat că atunci când un număr mare de oameni se concentrează asupra unui anumit eveniment (de exemplu, ceremoniile funerare ale Prinţesei Diana, atentatele teroriste, din SUA, din 2001, accidentul navetei spaţiale Columbia, sărbători de sfârşit de an, cutremure, campanii electorale etc.) se creează un fel de emoţie colectivă, de “mişcări cuantice de dispoziţie”.

Mai mult, observaţiile pe baza sistemului Egg au dus şi la concluzia că “fluctuaţiile” acestuia, in ultimii ani, sunt în continuă creştere, ceea ce indică faptul că se schimbă ceva, în mod semnificativ, în această “conştiinţă colectivă”.

O descoperire ştiinţifică actuală care ar putea explica Teoria celei de-a 100-a maimuţe

Dacă explicaţiei lui Rupert Sheldrake, legată de “câmpurile morfice”, i se reproşează lipsa dovezilor, fiind percepută mai degrabă ca o construcţie filosofico – paranormală, o descoperire ştiinţifică recentă, prea puţin cunoscută – neuronii oglindă – ar putea fi “cheia” pentru a înţelege Efectul celei de-a 100-a maimuţe.

Neuronii oglindă, descoperiţi de o echipă de cercetători italieni (ale căror experimente au pornit tot de la maimuţa macac) se pare că au un rol esenţial în orice proces de învăţare prin imitaţie. De-a lungul timpului, creierul uman a dobândit această abilitate ca, prin neuroni specifici, să “imite” comportamente, atitudini, să “copieze” gândurile, intenţiile celor din jur, prin mecanisme pe care nu le conştientizăm. Prin astfel de “imitaţii” se poate ajunge cu uşurinţă la o “masă critică”, la un număr semnificativ de persoane care să adopte comportamente similare, care, la un moment dat, vor schimba “faţa” societăţii în care trăim.

Cum şi în ce sens se pot schimba comportamentele sociale la ora actuală?

Prin urmare, “Efectul celei de-a 100-a maimuţe”, care este o realitate, în pofida faptului că încă se mai caută explicaţii despre mecanismele acestui proces, ne arată că atunci când un număr limitat de indivizi găseşte o nouă “cale”, aceasta se răspândeşte, ajunge să fie adoptată de tot mai multe persoane, fără ca acest proces să poată fi controlat.

Singura posibilitate care ar putea influenţa în bine viitorul pe termen scurt şi mediu ar fi ca noile comportamente să fie unele pozitive, bazate pe valori autentice, pe o conştiinţă superioară. Din nefericire, realitatea ne arată că, în lumea contemporană, tind să devină dominante atitudini şi comportamente care să conserve privilegii, să încurajeze lupta pentru putere, pentru profituri uriaşe şi nemeritate sau un mod de viaţă nepotrivit naturii umane.

Există, cu siguranţă, şi persoane care caută sincer soluţii valide pentru problemele umane, sociale, economice, politice, individuale. Mai există, de asemenea, o particularitate a epocii contemporane – un amestec periculos de tehnologie avansată şi conştiinţă limitată, de sărăcie extremă şi de opulenţă ostentativă. Important este care parte din societate va deveni “masa critică”, altfel spus, care este “modelul” care se va impune. Oricare dintre noi poate fi, metaforic vorbind, cel de-al o sutălea individ, care va face ireversibil procesul schimbării, în bine sau în rău.