Elefantul african – caracteristici, habitat și comportament

“Loxodonta africana” sau elefantul african traieste in Africa, la sud de Sahara. Face parte din Ordinul Proboscidea (proboscidieni) ce cuprinde un grup de animale care in trecut erau foarte raspandite. Proboscidea cuprinde animalele cu trompa, insa, in zilele noastre, acestea sunt reprezentate printr-o singura familie, mai precis cu doua genuri. Familia se numeste “Elephantidae” si cuprinde genurile Loxodonta africana sau Loxodonta cyclotis din Africa si Elephas Indicus, din India, Malacca, Sri Lanka.

Caracteristici fizice și adaptări ale elefantului african

Elefantul african (Loxodonta africana) este cel mai mare mamifer terestru din lume, cunoscut pentru dimensiunile sale impresionante și pentru structura socială complexă. Aceste animale uriașe trăiesc în savanele și pădurile Africii, având o greutate ce poate ajunge la 6 tone și o înălțime de până la 4 metri.

Elefantul african se remarcă prin trompa sa extrem de versatilă și urechile mari, care îi ajută la reglarea temperaturii corpului. De-a lungul timpului, aceste creaturi fascinante au devenit simboluri ale puterii și înțelepciunii în cultura africană, dar sunt și în centrul eforturilor de conservare datorită pericolelor cu care se confruntă, inclusiv braconajul pentru fildeș.

Din punct de vedere etimologic, “elefant” provine de la termenul “olifant” sau “oliphant”, aparut in Evul Mediu si imprumutat din frantuzescul “olifanz”. Lingvistii presupun ca, de fapt, frantuzescul provine din latinescul “elephantus”. Deci se poate spune ca “elefant” este un cuvant de origine latina.

Elefantul african este un mamifer (din Clasa Mammalia) urias, greoi si cu un mers extrem de lent. Nasul este crescut impreuna cu buza superioara si se prelungeste intr-o trompa mobila a carei baza este sustinuta de un cartilagiu. In varful trompei se afla orificiile nazale si alte doua buze cu care elefantul prinde hrana, de obicei frunze, el fiind un mamifer erbivor. Pielea este foarte aspra si groasa, aproape lipsita de fire de par. Dentitia este simpla, ca in cazul majoritatea mamiferelor.

Incisivii superiori au forma de colti si ajung la dimensiuni impresionante, ei numindu-se si fildesi. Maselele apar pe rand, la inceput, apar pe fiecare falca cate doua masele mari. In timp, acestea se tocesc si sunt impinse din radacine de altele noi. De pilda, prima masea apare la 3-4 luni, a doua va aparea la 3 ani, a treia la 5 ani, a patra la 10 ani, a cincea la 20 iar a sasea la 30 de ani. Aceste animale pot ajunge la 80 de ani, cel mai batran elefant murind la varsta de 83 de ani.

Elefantul african are un craniu format din oase groase, spongioase. Corpul i se sprijina pe patru membre puternice, ce se termina cu 3-5 degete copitate. La maturitatea sexuala se ajunge la 14-15 ani, reproducerea avand loc chiar si la 80 de ani. Gestatia femelei tine maximum 23 de luni, aceasta dand nastere unui singur pui ce isi urmeaza parintii in cautarea hranei.

Puiul va avea aproximativ un metru si 80-90 kilograme, chiar si 100. De fapt, este cunoscut faptul ca elefantul este cel mai mare animal care traieste pe Pamant in zilele noastre.

Spre deosebire de celelalte genuri, elefantul african are urechile mult mai mari, dar si corpul este asemenea. Spre exemplu, elefantii din Asia au mai mult par pe piele, pe cand cei africani nu au aproape deloc.

Habitatul și distribuția elefantului african în savane

Ultimii traiesc in savana, fiind prezenti in 37 de tari din Africa. Cercetatorii au aflat, de asemenea, ca elefantul african este la fel de diferit fata de cel de padure, precum este primul de mamutul din Antichitate. Este adevarat si faptul ca putine caracteristici se stiu despre elefantii de padure, deoarece exista numeroase obstacole care impiedica cercetarile. Oricum, Loxodonta africana se refera strict la elefantul de savana, adica din Africa.

Numarul elefantilor din Africa, mai exact din vestul Africii, este destul de redus, plus ca nu se cunoaste exact cat insumeaza populatia acestor animale, astfel de teste fiind aproape imposibile, in conditiile in care elefantii se deplaseaza destul de mult pentru cautarea hranei.

In anul 1979, zoologistul Ian Douglas-Hamilton a estimat un numar de un milion de elefanti, ceea ce a declansat un scandal printre ceilalti cercetatori, deoarece estimarea sa a fost mai mult decat exagerata, dupa cum s-a spus atunci. Cu toate acestea, acest numar continua sa fie folosit in presa, studii etc. pentru a evidentia faptul ca numarul acestor animale a scazut dramatic de la sfarsitul anilor ’70.

Viata femelei este diferita de cea a masculului. Femela isi petrece aproape toata viata alaturi de grup, ba chiar, ajunge sa interactioneze cu alte familii. Ea se deplaseaza pentru a cauta hrana alaturi de restul grupului.

De obicei, familia este condusa de cea mai batrana femela. In ceea ce priveste masculul elefant, acesta petrece din ce in ce mai mult timp de unul singur, se indeparteaza de familie. Altfel spus, cu trecerea anilor, masculul este predispus singuratatii. In cele din urma, acesta se va indeparta definitiv de grup.

Majoritatea masculilor vor fi nevoiti sa se lupte pentru a se reproduce si cel care va fi cel mai puternic va invinge. Luptele dintre masculi nu implica ranirea grava, desi in sezonul reproducerii pot deveni extrem de agresivi. Cu toate acestea, masculii tineri si neexperimentati se vor retrage inainte sa sufere rani grave.

Rolul elefantului african în ecosistemul său

Elefantul african joacă un rol crucial în menținerea echilibrului ecosistemului său. Prin comportamentul lor de hrănire, aceștia influențează structura vegetației din savane și păduri.

Consumând cantități mari de plante, elefanții ajută la controlul creșterii excesive a vegetației, creând spații deschise necesare altor specii de plante și animale. De asemenea, elefanții diseminează semințele pe distanțe mari prin intermediul excrementelor lor, contribuind astfel la regenerarea pădurilor și a altor habitate naturale.

Acest proces, cunoscut sub numele de „grădinărit ecologic”, este esențial pentru biodiversitatea regiunilor în care trăiesc elefanții. Cu toate acestea, diminuarea numărului de elefanți din cauza braconajului și a pierderii habitatului poate afecta grav aceste procese ecologice, având un impact negativ asupra întregii biodiversități din Africa.

Elefantul african, cel putin in sezonul imperecherii, scoate tot felul de sunete ascutite cu ajutorul trompei. Cam acelasi sunet il scoate masculul cand o complimenteaza pe femela. De asemenea, elefantii africani pot comunica intre ei prin sunete de mica intensitate, adica prin infrasunete. Sunetele cu o intensitate mai mare se pot auzi chiar si de la o distanta de 10 kilometri.

Elefantul petrece aproximativ 15 ore pe zi mancand frunze, intrucat are nevoie de cantitati impresionante de hrana. Totodata, acesta se hraneste si cu coaja de copac sau cu fructe, in functie de regiunea in care se afla. Mai exact, are nevoie de aproximativ 140 de kilograme de hrana pe zi.

Anumite guverne africane permit vanatoarea elefantului si, in conditiile in care animalul are nevoie de foarte mult timp sa se dezvolte si sa se reproduca, aceasta specie este in pericol de disparitie. Un alt dusman, pe langa omul, este leul. Un aspect interesant este ca in tarile care nu permit vanatoarea, s-a raportat ca numarul elefantilor creste, pe cand in cele care permit, numarul scade.

E normal, insa ceea ce deranjeaza este faptul ca nu se iau masuri. De asemenea, atat braconajul cat si vanatoarea legala a elefantilor au consecinte asupra anatomiei animalelor. De pilda, vanatorii omoara elefantul numai pentru fildes. Prin urmare, o femela care are colti mici sau deloc poate ajunge sa se imperecheze cu un mascul cu coltii lungi. In acest fel, este posibil ca intr-un viitor nu foarte indepartat, elefantii cu fildesi sa nu mai existe.