O stea “se naste” in momentul in care isi termina anumite etape, iar nasterea ei dureaza practic mai mult timp, chiar milioane de ani. Astfel ca dupa ce s-au format globulele din centrul unui nor de molecule, acestea se vor transforma in timp in ceea ce se numesc protostele si apoi se vor transforma in stele. Norul de molecule reprezinta practic materia de o densitate mai mare si mult mai concentrata care se afla in cadrul norilor imensi de pulbere si de gaze, insa doar in unii, denumiti de oamenii de stiinta – nebuloase.

Energia stelelor1

Acesti nori sunt imensi, iar pentru ca lumina sa ii patrunda si sa ii traverseze trebuie sa treaca sute de ani lumina. Ca sa va faceti o idee, imaginati-va ca masa Soarelui este de cateva sute de ori mai mica fata de masa totala a unei nebuloase, materia acesteia fiind si extrem de rece. Numele de nor molecular l-a primit deoarece in cadrul ei contine un gaz ce apare in forma de grupari de atomi deci de molecule. Din pacate oricat de imens ar fi acest proces, in momentul in care intervine o forta din exterior, el poate fi intrerupt, avand ca urmare prabusirea norului in el insusi, din cauza greutatii, si apoi contractarea materiei, dupa care in cele din urma are loc fragmentarea norului in foarte mici roiuri.

Acestea insa nu raman asa ci ele se maresc, dand rezultat unui glob mai mare care apoi capata numele de globula. O glubula normala sau tipica este de dimensiunea intregului nostru sistem solar, dar masa ei este de mai bine de 200 de ori mai mare. Dupa ce globulele se transforma in protostele, creste si caldura cat si densitatea, si capata o stralucire, iar materia acestora este intr-o continua contractare. Protostelele par insa a avea in jurul lor un fel de cocon, acesta fiind totusi format din gaze, iar la inceput stralucirea nu are tocmai o regularitate aparte. Steaua ia nastere numai atunci cand temperatura de la nivelul nucleului atinge 10 milioane de grade, creand astfel reactiile nucleare. Timpul in care o protostea se transforma intr-o stea este direct proportional cu masa pe care cea dintai o are, estimandu-se ca pentru Soare spre exemplu au fost nevoie de 30 de milioane de ani pentru ca acesta sa ia nastere.

Sursa din care stelele isi trag energia a fost descoperita inca din anul 1920, ea fiind estimata ca si energie pe care nucleul din atomi, in momentul in care fuzioneaza, o elibereaza, primind astfel denumirea de reactie nucleara. Aceasta reactie se pare ca are loc in centrul unei stele unde se gaseste o temperatura extrem de ridicata, estimata si ea pana la milioane de grade, si avand in vedere ca aceasta temperatura este extrem de ridicata, se produce un fenomen, prin intermediul izgonirii electronilor din cadrul nucleului din atomi, care dau nastere in cele din urma unei plasme. Atomii devin in cele din urma ioni din cauza faptului ca isi pierd electronii, in plus ei se ciocnesc si astfel duc la formarea unor reactii nucleare – termice foarte puternice. La nivelul Soarelui cat si in interiorul lui, practic hidrogenul este cel care intra intr-o fuziune puternica, pentru heliu.

Citește și:  Ce este Centura Kuiper si unde este situata?

Acum ca am explicat si cum se naste o stea, trebuie sa explicam si cum moare o stea, iar procesul se pare ca nu este atat de complicat ca si cel dintai. Astfel ca hidrogenul de la marginea stelei se transforma succesiv in heliu ceea ce inseamna ca steaua isi consuma poate cea mai mare cantitate de hidrogen, ea avand parte de o contractare care incepe din mijloc, iar temperatura sa creste. Astfel ca steaua creste si ea, iar culoarea ei incepe sa fie rosiatica. Astfel ca ajunge sa fie o giganta rosie, iar diametrul sau poate sa masoare si de 10 ori masa Soarelui. In centru vor avea loc alte reactii, heliul se transforma incet in carbon, iar atmosfera stelei este impinsa catre spatiu, dand nastere la o nebuloasa. Procesul este practic ireversibil, deoarece steaua se va contracta iar dar ea nu va mai putea sa produca nici un fel de reactie nucleara, devenind astfel doar o pitica alba, ceea ce a fost si la inceput, care are marimea egala cu cea a planetei noastre, insa cu o masa foarte mare. Pitica alba se raceste incet – incet si cu timpul ea nu mai poate sa ofere stralucire, ci se stinge, capatand in cele din urma numele de pitica neagra.

Energia stelelor
Energia stelelor

Totusi stelele care au o masa foarte mare au un alt final. Ele sunt cunoscute ca fiind producatoare de elemente mai grele, iar pentru asta vor creste si vor deveni supergigante, avand o raza infinit mai mare fata de cea solara. Finalmente are loc o explozie enorma, iar materia se transfera in spatiu, deoarece interiorul unor astfel de stele este cunoscut ca fiind format din mai multe straturi care isi pierd din intensitate, din caldura si din densitate, mai ales pentru ca au in componenta foarte multe gaze diferite. Fenomenul care se produce se numeste supernova, iar in momentul in care are loc se creeaza un adevarat spectacol care lasa in urma doar un miez, ce poate deveni fie o stea de neutroni, fie o gaura neagra, in functie de masa pe care o va avea.

Important de mentionat este si faptul ca in momentul in care miezul stelei este foarte mare la explozie are loc formarea gaurii negre, care are o densitate foarte greu de imaginat, si o atractie incredibila, astfel incat inghite tot ceea ce se afla in imediata ei apropiere, chiar si lumina pe care o poate contine. Despre gaurile negre puteti citi si in articolul: Cea mai mare gaura neagra din Univers unde veti gasi foarte multe informatii despre crearea acestora si felul in care ele actioneaza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.