În momentul când erup, vulcanii sunt forţe puternice ale naturii, care construiesc, însă şi distrug. De exemplu, erupţiile vulcanice subacvatice au fost responsabile pentru crearea multor insule, printre care şi insula Hawaii. Până în ziua de astăzi, vulcanul Kilauea îşi varsă lava în ocean şi contribuie la crearea de teritoriu nou în sud-estul insulei mari. Tot în partea de sud-est a insulei mari se află un vulcan submarin numit Loihi, care e în continuă creştere; acesta nu va depăşi suprafaţa oceanului decât peste câteva zeci de mii de ani.
În timp ce vulcanul Kilauea erupe încontinuu din 1983 cu râuri de lavă ce nu afectează populaţia băştinaşă, alte tipuri de vulcani erup violent şi rapid. Aceşti vulcani produc explozii imense ce trimit în aer cantităţi foarte mari de gaze şi cenuşă, aruncă o ploaie de pietre şi râuri de lavă şi duc la scurgerea pe versanţi a mase mari de fragmente de rocă fierbinte şi gaz. Acest tip de erupţie duce de cele mai multe ori la pierderi de vieţi omeneşti şi distrugerea de bunuri.
Cea mai puternică erupţie vulcanică observată în istoria recentă datează din anul 1815. Este vorba de vulcanul Tambora din Indonezia. Erupţia a avut efecte devastatoare, fluxul de lavă şi rocă, cantitatea imensă de cenuşă fină şi de gaze a dus la moartea a mai mult de 60.000 de oameni. Norul vulcanic ce a rezultat a dus la scăderea temperaturii pe glob cu 3 grade Celsius. În unele părţi din Europa şi America de Nord, anul 1816 a fost cunoscut sub numele de “anul fără vară”, din cauza temperaturilor scăzute.
Erupţiile vulcanice ne aduc aminte în mod constant că planeta noastră este un loc geologic foarte activ şi dinamic. Oamenii de ştiinţă estimează că într-o zi oarecare aproximativ 20 de vulcani de pe întreaga zonă terestră a planetei se află în erupţie. Pe lângă aceştia, un număr de vulcani ce nu poate fi aflat erup şi sub oceane.
Momentan oamenilor de ştiinţă le lipseşte tehnologia necesară monitorizării tuturor vulcanilor subacvatici. Cu toate acestea, ei sunt de părere că cele mai multe erupţii au loc în zonele crestelor din mijlocul oceanelor, unde se estimează că aproximativ 80% din magma Pământului erupe fără să fie observată.
O erupţie vulcanică reprezintă o fereastră asupra adâncurilor deoarece lava şi celelalte materiale ce sunt aruncate în timpul erupţiei oferă indicii preţioase cu privire la ceea ce se întâmplă în interior. Oamenii de ştiinţă folosesc aceste materiale pentru a afla multe despre compoziţia, temperatura şi istoria Pământului.
Cu ajutorul celor deja aflate, cercetătorii încearcă să recreeze în laborator condiţiile care duc la o erupţie vulcanică. Dr. Elizabeth Cottrell, un vulcanolog de la muzeul şi centrul de cercetare Smithsonian din Statele Unite, foloseşte un aparat special ce simulează condiţiile întâlnite adânc sub vulcani. Prin aceste experimente, ea încearcă să înţeleagă mai bine evoluţia interiorului Pământului de-a lungul a multe milioane de ani. Colegul ei, Dr. Benjamin Andrews, efectuează experimente pe rocile vulcanice pentru a înţelege condiţiile geologice ce au precedat erupţiile în speranţa că aceste informaţii pot ajuta la mai buna prezicere a viitoarelor erupţii.
Cu toate acestea, vulcanii şi erupţiile vulcanice pot oferi o perspectivă dincolo de geologie. Mulţi oameni de ştiinţă explorează peşteri vulcanice şi locuri ale unor erupţii vechi pentru a căuta fosilele unor animale de mult timp dispărute.
Chiar dacă viaţa în apropierea unui vulcan nu e tocmai mirifică, erupţiile putând provoca distrugeri grave, ele oferă şi multe beneficii. De exemplu, solurile vulcanice sunt foarte fertile şi oferă un habitat pentru fauna sălbatică; multe depozite de minereu se află în strânsă legătură cu vulcanii.
Oamenii de ştiinţă folosesc o varietate de tehnici pentru a monitoriza vulcanii. Printre ele sunt seismologia, măsurători precise ale deformărilor solului care de cele mai multe ori însoţesc creşterile nivelului de magmă, modificări ale emisiilor de gaze vulcanice şi schimbările câmpurilor magnetice. Aceste tehnici corelate cu o monitorizare atentă a vulcanului au dus la predicţii de succes. Când vulcanul filipinez Pinatubo a erupt în 1991, mii de vieţi au fost salvate.
Chiar dacă monitorizările actuale duc la previziuni mult mai corecte, ele tot rămân imperfecte. În situaţiile norocoase, precursorii unei erupţii rămân aceiaşi din situaţiile anterioare. Din păcate, nu puţine sunt cazurile în care erupţiile se modifică şi se observă un comportament nou. O previziune de succes se bazează pe cunoaşterea istoriei geologice a vulcanului, pe o monitorizare în timp real şi pe înţelegerea mecanismelor interne ale respectivului vulcan.
Chiar şi cu cea mai bună monitorizare şi interpretare, cele mai de încredere prognoze pot fi făcute cu doar câteva zile înainte de erupţia în sine. Pentru a face mai accesibilă cunoaşterea şi întelegerea mecanismelor ce au loc înaintea şi în timpul unei erupţii, s-au creat baze de date ce conţin informaţii asupra celor 1600 de vulcani cunoscuţi şi a erupţiilor ce au avut loc în ultimii 10.000 de ani.
