Esplanada Elisabeta este numele unui spaţiu public din Iaşi, spaţiu aflat în zona Râpa Galbenă. Esplanada datează de la începutul secolului al XX-lea, fiind amenajată pentru a-i ajuta pe locuitori să circule mai uşor între zonele Dealul Copou, centru şi gară. În anul 2004, esplanada a fost declarată monument istoric.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, oraşul Iaşi s-a bucurat de o dezvoltare economică înfloritoare, datorită anumitor aspecte: a fost inaugurată gara, s-a deschis linia de cale ferată între Iaşi şi Paşcani, au fost construite antrepozite lângă gară (locul cunoscut astăzi ca „Vama Veche”) şi clădirea Vămii. Astfel, oraşul trebuia să intre sub un proces de sistematizare şi de asanare, iar primul care s-a gândit la acest lucru a fost Nicolae Gane, primarul Iaşiului.
Râpa Galbenă este o zonă aflată la baza Dealului Copou, o zonă în care poate fi sesizată o diferenţă importantă de nivel. În trecut, în zonă, se realizau exploatări de argilă, care era folosită în special de olari. Olarii erau concentraţi într-un cartier peste care s-a amenajat ulterior Piaţa Unirii. Terenul încă este argilos, lucru datorat izvoarelor subterane care pornesc de pe Dealul Copou şi se opresc în şesul Bahluiului.
Istoria Esplanadei Elisabeta începe în anul 1897, când Nicole Gane a propus ca proiectul de asanare să fie realizat pe una din proprietăţile familiei sale. De proiectul esplanadei, s-a ocupat arhitectul Inginio Vignali, însă era cât pe ce să nu mai fie aplicat, deoarece primarul a reuşit cu greu să obţină fonduri.
De sistemul de canalizare s-a îngrijit Charles Chaugneau, iar în urma amenajării canalelor s-au realizat două străzi noi: Silvestru (atunci Regimentul 13) şi Străpungerea Silvestru (atunci Griviţa).
Esplanada Elisabeta a întâmpinat multe dificultăţi în timp ce a fost construită, însă a fost inaugurată cu mult succes în 1901 (recepţia provizorie) şi apoi, oficial, în 1902. Esplanada este formată dintr-o construcţie semicirculară, care are în partea superioară o terasă şi care e încadrată de scări în formă de arc de cerc. Cele trei structuri pun în evidenţă o grădină şi o cascadă de mici dimensiuni, aflate pe faţada construcţiei principale.
Aspectul arhitectural și peisagistic al Esplanadei Elisabeta a fost gândit pentru a complementa frumusețea naturală a zonei Râpa Galbenă, oferind locuitorilor și vizitatorilor un spațiu plăcut pentru plimbări și relaxare.
Pe lângă rolul său funcțional de conectare a unor puncte importante ale orașului, esplanada servește și ca un loc de adunare pentru evenimente culturale, expoziții în aer liber și alte activități comunitare, animând viața urbană.
Recent, autoritățile locale au inițiat proiecte de restaurare și conservare pentru a asigura că Esplanada Elisabeta va continua să servească comunitatea și să își păstreze relevanța și frumusețea în peisajul urban contemporan.