Euristic, -ă, în limba română, este un neologism, un împrumut din limba franceză (fr. euristique), un termen care se folosește cu valoare adjectivală/substantivală, în funcție de context, ca în sintagmele următoare: conversație euristică, metodă euristică, analiza euristică, învățare euristică, logică euristică, metodele euristicii etc.

Potrivit DEX, euristic, -ă înseamnă: „(Despre procedee metodologice) Care servește la descoperirea unor cunoștințe noi. 2. S. f. Metodă de studiu și de cercetare bazată pe descoperirea de fapte noi; arta de a duce o dispută cu scopul de a descoperi adevărul”.

Etimonul cuvântului euristic este grecescul „heuriskein”, cu sensul „a căuta”/„a descoperi”, înțeles care s-a păstrat și în limbile moderne, pentru a desemna procedeele de a găsi o soluție sau a lua o decizie, fără a analiza toată cantitatea de informație disponibilă.

Principala caracteristică a metodelor euristice de învățare/de cercetare este aceea de a „sări” peste anumite informații sau etape, ajungându-se astfel mult mai rapid la un rezultat sau la rezolvarea unei probleme.

În contextul actual, conceptul de euristic este mai relevant ca niciodată, având în vedere ritmul rapid al vieții și cantitatea copleșitoare de informații cu care ne confruntăm zilnic. Euristicii ne permit să navigăm prin aceste provocări, oferind strategii simplificate pentru luarea deciziilor. Deși aceste scurtături mentale pot fi extrem de utile, este important să fim conștienți de limitările și posibilele erori cognitive asociate cu ele.

Euristica, metoda socratica
Euristica, metoda socratica

Euristica, în limbajul actual, corespunde vechii metode socratice – maieutica – de a ajunge la adevăr pe baza discuțiilor și a dialogului. Socrate, cunoscutul filosof al antichității, pornind de la un deliberat principiu al ignoranței – „Știu că nu știu nimic” – își punea interlocutorul în situația de a descoperi adevărul sau răspunsul la problemele care îl frământau, adresându-i întrebări inteligente, fiind rezervat adesea față de unele răspunsuri, sublinind inadvertențele, atunci când era cazul, astfel încât să dea impresia celuilalt că el singur a reușit să ajungă la rezolvarea pe care o căuta.

Citește și:  Este corectă structura lingvistică oameni cu expertiză?

În învățământ, în prezent, de exemplu, una dintre metodele moderne de predare-învățare este (sau ar trebui să fie) conversația euristică, adică un dialog profesor-elev/student, prin care elevul/studentul să fie pus în situația de a găsi singur soluții la probleme noi, adresându-și întrebări, apelând la logică, la creativitate, la independență în gândire. Elevii/studenții sunt îndrumați astfel să găsească diverse conexiuni între lucruri știute/învățate deja și să (re)facă, într-o manieră personală, un drum al cunoașterii.

Socrate, metoda euristica
Socrate, metoda euristica

În psihologie, euristica de judecată este un concept care se referă la operații mentale intuitive și rapide, în anumite contexte personale sau sociale, în luarea deciziilor, în estimarea probabilității și predicția valorii. De pildă, oamenii tind să estimeze timpul necesar pentru găsirea unui loc de muncă prin comparație cu persoanele care au fost angajate recent și nu cu timpul mediu de căutare rezultat din statistici. Și, în general, există tentația de a judeca o mulțime de situații în funcție de opinia comună, după idei primite de-a gata.

În mod similar se poate vorbi de o euristică a disponibilității, care desemnează un raționament bazat exclusiv pe informații existente/stereotipe/generalizatoare, fără a se încerca aprofundarea problemei respective. Acesta este unul dintre motivele pentru care euristica, deși ajută frecvent la raționamente de calitate, uneori poate conduce și la erori/biasuri cognitive.

La euristică se apelează, ca metodă, și în inteligența artificială, în tehnologia antivirus, în teoria grafurilor, în teoria complexității (ca ramură a informaticii) și în orice domeniu al cercetării și al învățării.

Pentru mai multe informații despre modul în care limbajul și conceptele lingvistice influențează percepția și comunicarea, vă recomand să citiți cum este corect: niciun sau nici un. Acest articol explorează alte nuanțe ale limbii române și clarifică unele dintre cele mai comune confuzii lingvistice, ajutându-vă să înțelegeți mai bine nu doar limba, ci și procesele de gândire asociate cu aceasta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.