Excesul de încredere este o prejudecată cognitivă, o eroare generată de diferenţa dintre realitate şi încrederea subiectivă (exagerată) a unei persoane în judecățile sale, un fel de calibrare deficitară a convingerilor personale, care poate distorsiona comportamentul, judecata, deciziile luate la un moment dat sau poate interveni în relaţiile cu ceilalţi.

Încrederea (în ceva sau cineva) este un element esenţial în relaţiile interumane şi, cel puţin la modul teoretic, este unul dintre cele mai frumoase sentimente care există, fără de care nu am putea depăşi provocările vieţii, nu am putea înfrunta temerile, nu am spera, nu am îndrăzni să ne depăşim limitările inerente, nu am putea construi lucrurile valoroase din viaţă.

Încrederea este legată de însăși natura existenței umane, de faptul că nu suntem niciodată complet independenți de ceilalți, suntem înclinați spontan spre cooperare, tendinţă din care se nasc mecanisme cognitive și afective universale. Este un exerciţiu pe care îl practicăm zilnic (cu riscurile asociate) şi fără de care, probabil, am fi copleşiţi de anxietate.

În funcţie de împrejurări, există încrederea afectivă (emoţională), care se naşte spontan, şi încrederea cognitivă, când judecățile, gândurile și credințele se adaugă dimensiunii emoționale. Astfel, efectuăm o serie de evaluări care ne vor convinge într-un mod mai practic și mai obiectiv că unii oameni sunt de încredere.

Excesul de încredere în sine

Excesul de încredere
Excesul de încredere

Trăim, astăzi, într-o cultură care ne încurajează să credem că „putem face orice” doar dacă “avem încredere în noi înșine”. Evident că încrederea în propriile calităţi şi abilităţi ne ajută să progresăm, să nu ne lăsăm încătuşaţi de îndoială sau de teama de eșec. Dar o evaluare sinceră a abilităților noastre este, de asemenea, importantă.

Nenumărate studii au pus în evidenţă tendinţa multor oameni de a se supraevalua, o formă a excesului de încredere. Într-un sondaj recent, efectuat în SUA, circa 1 700 de persoane au fost întrebate ce cred despre situaţia în care ar trebui să se lupte cu un urs, cu o cobră, un crocodil sau un vultur – cine ar ieşi învingător? Sau dacă ar trebui să preia, într-o situaţie de urgenţă, comanda unui avion şi să aterizeze în siguranţă, ar reuşi? 30 – 40% dintre respondenţi au considerat că vor învinge/ vor ateriza în siguranţă, ceea ce, în interpretarea specialiştilor, nu înseamnă altceva decât un exces de încredere, ridicolă.

Supraestimarea, iluzia controlului (tendința oamenilor de a se comporta ca și cum ar putea avea un anumit control atunci când, de fapt, nu au niciunul), eroarea de planificare (subestimarea timpului necesar până la îndeplinirea unei sarcini), “supraplasarea” sau “upgrade”-ul (când oamenii se cred mai buni decât alții sau mai buni decât media), excesul de precizie (o încredere excesivă în a cunoaște adevărul) par a fi cele mai frecvente manifestări atunci când este vorba de excesul de încredere.

Efectele excesului de încredere în sine – avantaje şi inconveniente

Excesul de încredere
Excesul de încredere

Încrederea în sine este, evident, necesară, este o condiţie pentru a depăşi obstacolele vieţii, este “o ştiinţă care se învaţă în fiecare zi” (Ken Keyes), un mod prin care putem evita negativitatea şi victimizarea, una dintre “cheile succesului” pe plan personal şi profesional.

Încrederea în sine ne poate duce foarte departe, dacă o valorificăm cu înțelepciune. Într-adevăr, acolo unde ceilalți renunță, persoana care are o părere bună despre sine continuă să meargă înainte, fără a ține cont de obstacole. Dimpotrivă, cu cât dificultățile sunt mai mari, cu atât dorinţa de autodepășire este mai puternică. A fi încrezător este bine, dar a fi prea încrezător poate avea efectul opus.

Excesul de încredere (lipsa calibrării/ iluzia pozitivă), considerat a fi “cea mai răspândită și potențial catastrofală părtinire cognitivă” (Scott Plous, “Psihologia judecății și luării deciziilor”) are o serie de consecinţe practice negative – cel care se supraestimează riscă să ia decizii nepotrivite, să greşească în mod repetat (bazându-se nejustificat pe acurateţea judecăţii sale), să se aştepte la un tratament “special”, crezându-se mai merituos decât alţii.

Cei care manifestă excesul de încredere au, de asemenea, o capacitate mai scăzută de a învăţa din greşeli, deoarece nu pun la îndoială calitatea predicţiilor lor, căutând mereu justificări de altă natură, exterioare. Mai mult, cei care se supraestimează îi dispreţuiesc pe ceilalți și cred că au întotdeauna dreptate în orice, ceea ce este complet fals. În viață, nimic nu ar trebui luat ca fiind ceva de la sine înțeles. “Prea mult” este dușmanul binelui.

Cum pot fi contracarate consecinţele negative ale excesului de încredere?

Excesul de încredere
Excesul de încredere

Persoana care își construiește o viziune despre sine care nu reflectă realitatea crede că și ceilalți văd lucrurile la fel, de aceea încearcă să-şi impună voinţa în orice împrejurare, să fie ascultată, considerându-i pe ceilalţi doar un fel de “instrumente” care o ajută să avansese.

Dar, cu cât încrederea în sine este mai exagerată, cu atât “căderea” va fi mai grea. O persoană care are o imagine prea bună despre sine își reduce capacitatea metacognitivă, altfel spus conștientizarea nivelului său de performanță.

Citește și:  Ig Nobel 2022 – Premiile care “întâi îi fac pe oameni să râdă, apoi îi pun pe gânduri”. De la “răţuşte”, la ”bârfitori oneşti”

Există câteva metode prin care pot fi contracarate consecinţele negative ale excesului de încredere, mai importante fiind:

  • autoanaliza – cunoașterea limitelor fizice, fiziologice, mentale, emoționale și energetice ne permite să știm cât de departe putem merge într-o situație dată;
  • autocritica – a accepta că există lucruri pe care nu le putem controla ne permite să nu devenim excesivi, chiar greu de suportat pentru cei din jurul nostru, dând impresia că ştim totul despre orice; de altfel, acesta este motivul pentru care majoritatea oamenilor care sunt prea încrezători sunt adesea ocoliți sau înțeleși greșit; când cade masca, vedem că sunt nefericiți și nu au nicio relație interpersonală, pentru că trebuie să recunoaștem, nimănui nu îi place să fie privit cu dispreț.
  • acceptarea criticii din partea celorlalţi – cei care se supraestimează au tendinţa de a deveni aroganţi, reacţionând instantaneu la cea mai nesemnificativă critică, paradoxal, nu dintr-un sentiment de autoritate autentică, ci din slăbiciune, din teama de “privirea celorlalţi”; dificultatea intervine atunci când decidem singuri ce poate fi considerat valoare și ce nu; atunci propria noastră judecată este cea care ne condamnă.

Excesul de încredere în ceilalţi este o greşeală?

Interactiuni
Interactiuni

Când nu este vorba despre supraestimarea sinelui, excesul de încredere în ceilalţi este etichetat, de regulă, ca “naivitate”. Pe de altă parte, trebuie să acceptăm că a oferi încredere cuiva şi a aştepta ca aceasta să fie respectată intră în ordinea firească a lucrurilor. Dacă nu se întâmplă aşa, vina este, desigur, a celor care mint, a celor care manipulează şi distorsionează aspectele esențiale ale respectului.

Cultura și civilizația noastră, cel puţin în principiu, își bazează o mare parte din esența și dinamica socială pe principiul încrederii. Luăm de la sine înțeles încrederea, în fiecare zi, ca să putem trăi împreună, să reducem sentimentul de frică și incertitudine în relațiile noastre. Fie că ne place sau nu, suntem „forțați” să avem încredere în ceilalți, pentru ca lumea să nu devină un spaţiu al suspiciunii şi al anxietăţii permanente.

Dar când încrederea nu este respectată, se pune întrebarea dacă este din cauza “naivităţii’ noastre sau dacă, în general, este nevoie de precauţie în relaţiile interumane, indiferent de context.

În plus, după cum subliniază în repetate rânduri psihologii, oamenii au devenit mult mai suspicioși în anii din urmă, mai ales din cauza progresului tehnologic, care a făcut posibil accesul la o cantitate mare de informații și, de asemenea, oferă șansa de a întâlni mult mai mulți oameni. În acelasi timp, prezentul dominat de incertitudine economică, socială, politică etc. afectează și relațiile dintre oameni. Suntem sau ar trebui să fim, poate, mai precauți, mai pretențioși.

Încredere emoţională şi încredere cognitivă – trei principii fundamentale

Excesul de încredere, o prejudecată cognitivă
Excesul de încredere, o prejudecată cognitivă

A avea încredere în alții nu este, in general vorbind, o greșeală. Creierul uman este un organ menit, prin funcţiile sale, să ne conecteze, să stabilească relații și astfel să ne garanteze supraviețuirea. Încrederea este un principiu de bază pentru ființele umane și, prin urmare, experiența înșelăciunii, a trădării sau minciunii este adesea trăită ca pe ceva traumatizant.

Un studiu pe această temă al câtorva cercetători de la Universitatea din California arată că, atunci când suntem prea încrezători, putem fi duși emoțional prea departe. Judecățile noastre nu se adaptează întotdeauna la realitate și ne limităm la a ne asculta emoțiile fără a putea, uneori, să vedem sau să apreciem alte semne mai concrete.

Excesul de încredere devine o greşeală când persistăm în acceptarea nemulţumirilor, dezamăgirilor provocate de cei care mint sau manipulează sau când, din orgoliu, ne expunem la prejudecăţi inutile. Nu este niciodată de prisos să aplicăm un grad de excelență în chestiunile relaționale și să îndrăznim să fim selectivi în alegerea celor cărora le acordăm încredere.

Trei principii incontestabile ale încrederii

Incredere
Incredere

Prin urmare, spun specialiştii în relaţiile interumane, există trei principii incontestabile ale încrederii, pe care ar trebui să le avem permanent în vedere:

  • încrederea înseamnă să știm că merităm să primim sprijin și ajutor atunci când avem nevoie sau când îl cerem;
  • încrederea înseamnă a putea face confidențe fără a fi judecat sau trădat;
  • încrederea înseamnă a ști că persoana în care avem încredere nu ne va face niciun rău.

Aşadar, toți trebuie să putem avea încredere în cineva şi, în acelaşi timp, să ne estimăm cu luciditate încrederea în noi înşine. Fără acest sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva, viața devine dificilă și ne putem pierde entuziasmul. Este necesar să fim capabili să oferim încredere, dar să nu ne pierdem vigilenţa când alegem persoanele care să se bucure de încrederea noastră, care nu poate fi niciodată un sentiment neutru.

Marele scriitor francez Honore de Balzac spunea că: “Încrederea este atât un impuls spontan, fără condiții sau certitudine, cât și o provocare pe termen lung, care necesită în permanență testare”.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.