Experienta mortii iminente – cercetari recente

Experienta mortii iminente (cu termenul consacrat din limba engleza – NDE – « near-death experience ») este o expresie referitoare la un ansamblu de « viziuni » si « senzatii », generate de moartea clinica sau de starea de coma avansata. Cei care au traversat o astfel de experienta relateaza aspecte recurente, precum decorporalizarea, viziunea completa a propriei vieti, imaginea unui tunel, a unei lumini intense, intalnirea cu entitati spirituale, cu « persoane » decedate, sentimentul unei iubiri infinite, nepamantene, stare de liniste absoluta, de comuniune cu divinitatea etc. Ca urmare a unei asemenea imprejurari, mai toti pacientii au dedus posibilitatea supravietuirii constiintei, a spiritului, dupa moarte. Specialistii in neurostiinte explica, la modul general si partial, experienta « la frontierele mortii » ca o « alterare » a functiilor cerebrale si a constiintei.

Expresia « experienta mortii iminente » a fost folosita, pentru prima data, de psihologul francez Victor Egger, in 1896, in cartea « Eul muribunzilor », ca urmare a dezbaterilor aprinse dintre filozofii si psihologii epocii, in legatura cu relatarile a 30 de alpinisti, care, in ascensiunile lor periculoase, la mari altitudini, avusesera viziunea completa a existentei lor (ca si cum ar fi privit din afara, la succesiunea de evenimente), asociata cu o stare de calm infinit, fara teama, fara ingrijorari. Peste mai bine de o jumatate de secol, psihologii americani s-au interesat si ei de acest fenomen si au cautat cazuri similare in SUA, pe care le-au explicat ca un mecanism de protectie al psihicului uman, in caz de pericol.

Moartea clinica este o scurta perioada de inconstienta cauzata de un aport de sange insuficient la creier, o stare reversibila, diferita de moartea cerebrala. Un studiu din 2008, al unor medici de la Universitatea din Liege, Franta, a aratat ca frecventa experientei mortii iminente este de 2 – 12% dintre cei care s-au aflat intr-o situatie limita si ca, mai degraba, persoanele sub 60 de ani, in special femeile isi amintesc de o astfel de situatie.

Una dintre cele mai cunoscute personalitati care s-a ocupat de experienta mortii iminente este Raymond Moody, doctor in filozofie si medic american, autor al unor carti care s-au bucurat de un imens succes – « Viata dupa viata » (Life After Life, 1975) si « Lumina de dincolo » (The Light Beyond, 1988). Moody, din relatarile pacientilor, a descris astfel experienta mortii iminente : « Iata un om care moare si, in timp ce atinge paroxismul prabusirii fizice, el aude vocea medicului constatand decesul. Incepe atunci sa perceapa un zgomot, ca o sonerie puternica si dezagreabila, si, in acelasi timp, se simte transportat, cu rapiditate, de-a lungul unui tunel, dupa care isi da seama ca este in afara corpului sau fizic, pe care il poate privi de la distanta, observand chiar tentativele medicilor de a-l reanima. Treptat se produc si alte « evenimente », fiinte, spirite ale cunoscutilor, rudelor decedate, care vin in intampinarea lui si care vor sa il ajute. Intelege ca trebuie sa se intoarca, desi nu ar vrea acest lucru ». Cei mai multi, subliniaza medicul american, intampina dificultati cand trebuie sa povesteasca asemenea lucruri, pentru ca par a nu-si gasi cuvintele potrivite pentru a descrie prin ceea ce au trecut. Mai exista un fenomen numit de specialisti « experienta mortii partajate », cu aceleasi caracteristici ca experienta mortii iminente, numai ca se manifesta in cazul unor persoane sanatoase, in momentul mortii clinice a unor apropiati.

In 2001, un cardiolog olandez a facut un studiu, din perspectiva experientei mortii iminente, pe 344 de pacienti salvati din stop cardiac, 41% experimentand fenomenul NDE, toti insistand pe starea de bine pe care au incercat-o, chiar daca multi dintre ei nu stiau nimic sau nu auzisera de experienta mortii iminente.

Cercetari recente, publicate chiar in 2013, de catre specialistii americani, arata ca lumina intensa, alba, de care pomenesc toti cei care au trecut prin experienta mortii iminente, se datoreaza unei intense activitati cerebrale, care se produce atunci cand sangele nu mai ajunge la creier. S-au facut diverse experimente pe animale de laborator, pentru a se studia in detaliu reactiile neuro-fiziologice ale unui creier muribund. Electro-encefalogramele arata ca, in momentul in care inima se opreste, in mai putin de 30 de secunde, activitatea cerebrala creste. Aceasta observatie demonstreaza ca, in absenta oxigenului, creierul este capabil sa stimuleze o activitate cerebrala caracteristica starii de constienta. Cercetarile insa vor continua, pentru a se vedea in ce fel reactioneaza organismul uman in astfel de imprejurari. Probabil ca stiinta mai are multe bariere de trecut sau poate ca unele nu vor fi depasite niciodata, ramanad in zona de mister a ceea ce inseamna viata si moarte.