Un aspect inedit al insulei Corfu ține de străzile diferitelor sate și localități. Foarte multe dintre orășelele din Corfu sunt atât de înguste, încât abia se strecoară mașina printre ele. Dacă din față vine altă mașină, ai încurcat-o. Nu încap două mașini deodată.
Prezența cea mai groaznică era cea a autocarelor cu turiști, autocare enorme, înalte, lungi și late, cărora le era imposibil să ia curbele extrem de strânse ale străduțelor, fără să ia cu ele și vreo ușă, vreun balcon sau vreo bicicletă. S-a întâmplat de multe ori să se formeze cozi interminabile în spatele și în fața unui astfel de autocar. Mașinile din față trebuia să dea cu spatele până ieșeau din localitate. Dincolo de nervi, a fost și asta o experiență inedită.
Străduțele acestea înguste au marele dar de a fi foarte frumoase, tihnite, curate și împopoțonate cu flori sau sculpturi. Este o plăcere să le admiri stând în trafic.
Un drum imposibil de îngust duce la mănăstirea bizantină Sfânta Treime din Paleokastritsa. Locul este de vis, chiar si dacă nu nimerești în timpul în care mănăstirea este deschisă publicului. Drumul ce șerpuiește până la intrarea în mănăstire este marcat de vânzători stradali care au de vândut chestii destul de inedite – foarte multe perechi de papuci îmblăniți, bijuterii hand made, vechituri personale.
Foarte populare sunt tablourile în relief. Nu am mai văzut nicăieri așa ceva. Este vorba despre un joc de culori atât de puternice și contrastante, încât dau impresia unei lumini foarte puternice. Personajele tabloului sunt scoase în relief, habar nu am prin ce procedeu. Dar arătă foarte interesant. Subiectele sunt de la cele religioase, la cele erotice, iar, uneori, cele două aspecte se întrepătrund.
Curtea mănăstirii Sfânta Treime din Paleokastritsa este un loc pe cât de mare, pe atât de fascinant. La poalele bisericii, se află o curte de flori exotice. Culorile sunt, iarăși, ireale. Ai senzația că plantele sunt artificiale, prea arată grozav.
Există și colina Sfântului Nicolae, la care se ajunge destul de greu, ba urcând, ba coborând de-a lungul unei poteci abrupte și înguste. Drumul trece și printr-o grădină naturală de leandri, unde culorile sunt o desfătare. Colina Sfântului Nicolae este punctul cel mai înalt al regiunii Paleokastritsa și oferă o priveliște copleșitoare asupra întinsului de apă.
Poate părea ciudat, dar curtea mănăstirii dispune și de un tun de artilerie. E îndreptat spre apă, chiar în punctul unde cei mai narcisiști turiști insistă să se pozeze în mijlocul unei naturi care le depășește cu mult farmecul natural. Dintotdeauna m-am întrebat ce îi îndeamnă pe oameni să își fotografieze chipurile insipide (cel puțin) în locuri a căror frumusețe nu poate fi redată în cuvinte.
Centrul vechi al cartierului Kerkira din Corfu este cel mai aglomerat, luminat și zgomotos loc din insulă. Străzile înguste sunt pavate cu piatră lucioasă albă, foarte curată, pe care riști chiar să aluneci.
Magazinele sunt cu sutele. Din păcate, insula Corfu nu stă deloc bine la capitolul dulciuri. Peste tot se vinde Koum Quat, un fruct cu aspectul unei caise pitice și gust artificial. Dai peste el în variantă de sirop, dulceață, ulei, rahat, fruct confiat, băutură digestivă, miere. Celebrul Loukumi se găsește la pachete foarte mici și scumpe și în arome foarte puține. Baclavaua este și ea destul de zgârcită la vedere. Alunele se vând numai în pachețele mici și doar alune învelite în miere cu susan.
Terasele nu prea obișnuiesc să te trateze cu ceva din partea casei. Peste tot în Grecia, unde mănânci, te trezești cu vreun desert sau un digestiv gratuit, dar în Corfu nu prea se practică așa ceva. Am găsit o singură astfel de tavernă tradițională, care ne-a plăcut foarte mult și datorită aranjamentului meselor. La final, ne-au tratat cu pepene roșu.
O experiență inedită în Corfu o reprezintă vizitarea Noii Fortărețe, după lăsarea întunericului. Noi nu am nimerit din prima intrarea pentru public, așa că am încercat să dăm buzna prin intrarea secundară, cea care adăpostește o bază militară. Evident, am fost evacuați în câteva secunde.
Drumul spre intrarea publică este superb, străjuit pe ambele părți de unele dintre cele mai frumoase și romantice terase pe care le-am văzut vreodată. Peste tot sunt aprinse candele fermecătoare, unele arzând (aparent) în niște punguțe de hârtie așezate pe jos.
Se urcă mult până la fortăreață. Înăuntru, cam lipsește lumina. Dincolo de un far care te orbește la intrare, trebuie să te descurci cu lumina telefonului sau a lunii. Treci prin tuneluri cu unele nișe învăluite în misterul nopții, urci și iar urci, te mai oprești să admiri orașul de pe meterezele fortăreței și… iar urci.
În vârf, a fost amenajată o terasă de noapte, intimă, romantică, aflată și ea sub puterea întunericului. Parterul interior al cetății dispune de un bar cu aspect medieval, iar încăperile de la etaje sunt înalte și luminate toată noaptea. Nu le poți vizita decât ziua. De acolo, de sus, priveliștea asupra orașului Corfu îți taie respirația.
În general, terasele orașului sunt sublime. Deși luate la puricat nu reprezintă cine știe ce investiție, sunt aranjate de așa manieră, încât dau senzația unor locuri de a căror frumusețe nu te poți sătura. Am văzut până și o terasă construită pe ponton, în mijlocul apei. Altele stau suspendate deasupra portului din Kerkira.
Inedite sunt și tufișurile de flori. Dacă Grecia e recunoscută pentru leandrii ei albi și roz, în Corfu predomină tot o plantă mare, cățărătoare, dar de o culoare intens violetă. Se găsește peste tot, în curțile oamenilor, pe terasele hotelurilor, la intrarea în mănăstiri. Deși floarea în sine nu este ieșită din comun, culoarea îți ia ochii și te farmecă. Florile sunt mici, dar extrem de dese, iar tufișurile cresc foarte înalte, apoi crengile se înclină peste garduri, ca niște ghirlande de agățat la gât.
Casele private sunt mici bijuterii. De regulă, sunt case foarte mici, dar niciuneia nu îi lipsește un balcon cât de mic, amenajat cu o măsuță și două scaune. Seara, balcoanele se umplu de oameni care stau și comentează trecătorii. Atmosfera este cea tipic grecească, de relaxare și bucurie de viață.
Corfu în sine este o experiență inedită, o oază de uscat înconjurat de ape, unde frumusețea naturală se împletește elegant cu simplitatea lucrului făcut de om.
