Este un fapt de necontestat că expresia „OK” (pronunțată [okei]) este frecvent folosită în cele mai diverse contexte de comunicare – fie că e vorba de internet, de mesajele telefonice sau de comunicarea orală, mai mult sau mai puțin colocvială.
Deși expresiile O.K. și OK sunt adesea considerate interschimbabile, ele poartă nuanțe diferite în funcție de contextul în care sunt folosite. În comunicarea scrisă, alegerea între O.K. și OK poate influența tonul și formalitatea mesajului. De exemplu, forma cu puncte (O.K.) este percepută ca fiind mai formală și este mai des întâlnită în documentele oficiale sau în comunicările formale. Pe de altă parte, forma fără puncte (OK) este mai relaxată și este adesea preferată în conversațiile informale sau în mediile digitale.
Mulți vorbitori de limba română se gândesc, probabil, că „OK” face parte din categoria cuvintelor și expresiilor „tolerate” sau a așa-numitelor „barbarisme” (cuvinte împrumutate dintr-o limbă străină, fără ca acestea să fie absolut necesare). Cu toate acestea, cele mai recente ediții ale dicționarelor limbii române înregistrează această expresie – scrisă corect „O.K.” sau „OK” – cu valoare de adjectiv invariabil (de exemplu: atitudine OK) sau de adverb (de exemplu: S-a comportat OK) ori substantiv (de exemplu: „S-a dat OK-ul pentru acest proiect”), cu sensul: de acord, se aprobă, în regulă, perfect, am înțeles etc.
Așadar, dacă cineva mai avea vreo ezitare referitoare la faptul că o asemenea expresie nu se încadrează în norme, prezența acesteia în dicționare anulează o asemenea problemă.
În privința originii expresiei, explicația cea mai simplă și acceptată de cei mai mulți lingviști este că „OK” este o abreviere de la „all correct”, ortografiat greșit „oll korrect”, o versiune familiară a expresiei „all right”, după cum se explică într-un număr din Boston Morning Post, din 1839, când s-a utilizat prima dată.
În 1840, expresia a fost folosită de susținătorii lui Martin Van Buren, al optulea președinte al Statelor Unite ale Americii, supranumit „Old Kinderhook” (“Bătrânul Kinderhook”), după numele satului său natal – susținători care ar fi creat și un club, la New York, denumit “O.K. Club”.
Având în vedere popularitatea expresiei, devenită internațională, nenumărate alte explicații despre originea ei au survenit, în timp, dar fără fundament științific. De exemplu, se spune că „O.K.” ar avea legătură cu obiceiul marinarilor britanici ca, după o bătălie pe mare, să consemneze undeva, pe navă, numărul marinarilor uciși: 2K (doi morți), 3K (trei morți), „OK” (niciun mort). În aceeași manieră se pare că, și în Războiul de Secesiune, sudiștii anunțau numărul morților după o bătălie.
Potrivit altor explicații, „OK” ar veni din greaca modernă, din expresia „Ola kala”, care înseamnă „Totul este bine” sau (și mai puțin credibil) din limbile vorbite în Africa de Vest, limbi în care ar exista cuvântul „Kay” cu sens aprobator.
În concluzie, alegerea dintre O.K. și OK este mai mult decât o simplă decizie de scriere; reflectă contextul, formalitatea și evoluția limbajului nostru. Învățarea corectitudinii expresiilor nu numai că ne îmbunătățește competențele lingvistice, dar ne ajută și să comunicăm mai eficient. Pentru mai multe sfaturi despre utilizarea corectă a limbii române, citește și articolul nostru despre cum este corect: deasemenea sau de asemenea.
