Fahrenheit 451 este cel mai cunoscut roman al scriitorului american Ray Bradbury, publicat în 1953, a cărui valoare a fost confirmată de timp şi recunoscută chiar imediat după publicare, în 1954, autorul primind prestigiosul premiu Hugo, pentru cel mai bun roman al anului.
Cartea este o ficţiune distopică, în care este imaginată o societate a viitorului, în care cărţile sunt interzise şi în care pompierii au ca principală sarcină găsirea şi distrugerea ultimelor volume, care ar fi putut scăpa în faţa vigilenţei autorităţilor.
Titlul romanului face referire la temperatura la care se aprinde hârtia, adică 451 grade Fahrenheit (o scală de temperatură utilizată în cadrul sistemului anglo-saxon de unităţi de măsură), adică aproximativ 233 grade Celsius.
“Fahrenheit 451”, de Ray Bradbury, este o distopie, altfel spus, opusul unei utopii. Dacă o societate utopică este una care nu pare posibilă, pentru că totul ar trebui să fie în echilibru, oamenii să fie într-atât de fericiţi încât să nu-şi mai dorească nimic, o lume distopică (din grecescul “dys” – negaţie/ eroare şi “topos” – loc) este contrariul utopiei, o realitate posibilă, caracterizată prin supunere, adversitate, prin lipsa idealurilor, prin absenţa iubirii, prin anihilarea esenţei umane.
Numită şi kakotopie, anti-utopie, contra-utopie, o distopie imaginează o lume ca un fel de avertisment legat de sensul greşit spre care se îndreaptă, la un moment dat, o societate. “Minunata lume nouă” (1932), de Aldous Huxley, “O mie nouă sute optzeci şi patru”, scris şi “1984”, de George Orwell, alături de “Fahrenheit 451”, de Ray Bradbury, sunt câteva dintre cele mai cunoscute romane distopice.
Iar ceea ce frapează, astăzi, la mai mult de o jumătate de secol de când au fost publicate aceste cărţi, este incredibila asemănare cu realitatea (sau cel puţin cu o parte a realităţii) pe care deja o trăim noi.
Fahrenheit 451, de Ray Bradbury – o ficţiune profetică, o lume pe dos?
Citind cartea lui Ray Bradbury, “Fahrenheit 451”, sau vizionând ecranizarea acestui roman, în regia lui Francois Truffaut, din 1966, sau pe cea din 2018, a scenaristului şi regizorului Ramin Bahrani, vrând-nevrând se naşte senzaţia ciudată că este vorba despre noi, cei de astăzi.
Acţiunea se desfăşoară într-o ţară şi într-un viitor nedeterminate. Cărţile, crede guvernul acestei ţări, “te împiedică să fii fericit”. Protagonistul întâmplărilor, Montag, aparţine unei brigăzi speciale de pompieri care trebuie să-i urmărească pe toţi cei care încă mai păstrează cărţi, să le confişte aceste “obiecte” dăunătoare şi să le dea foc. El apare, la început, în ipostaza unui muncitor/ pompier loial, care nu ştie şi nu înţelege prea multe, dar care, din întâmplare, ajunge în conflict cu ideologia timpului său şi cu autorităţile.
Întâlnirea cu o tânără “ciudată”, Clarisse, care este “altfel” decât ceilalţi, căreia îi place natura, nu tehnologia, care continuă să se plimbe, să viseze, să colecteze fluturi, care este veselă, expansivă, care vrea să ştie mereu “de ce” se întâmplă un anume lucru, îl face pe Montag să-şi pună, la rândul lui, întrebări, să o privească pe soţia sa cu alţi ochi, dat fiind că aceasta aparţine unei tipologii feminine specifice lumii distopice – este dependentă de telenovelele pe care le urmăreşte cu înverşunare pe televizoarele încastrate în pereţi, este indiferentă în raport cu societatea opresivă în care trăieşte, nu înţelege tulburarea soţului ei provocată de întâlnirea cu Clarisse si, implicit, cu cărţile.
Incendierea cărţilor şi intelectualii nomazi
Alte evenimente îl tulbură şi mai mult pe protagonistul romanului, printre acestea faptul că trebuie să participe la incendierea casei unei bătrâne care deţinea (ilegal) o bibliotecă, femeia preferând să moară odată cu cărţile sale. Montag reuşeşte să fure o carte din casa bătrânei, o citeşte pe ascuns şi este profund marcat de lectură.
Clarisse dispare la puţin timp după ce îl cunoscuse pe Montag, se pare că a fost victima unui accident de maşină, iar soţia lui Montag îşi demască soţul vinovat de neaşteptata lui pasiune pentru cărţi şi care, pentru a scăpa de autorităţi şi de pedeapsă, fuge în afara oraşului, undeva unde erau exilaţi “iubitorii de cărţi”, “intelectualii nomazi”, unii dintre aceştia reuşind să memoreze (in clandestinitate) cărţi întregi, pentru a le putea transmite generaţiilor următoare, care, poate, vor reclădi o lume nouă, mai bună.
Autorul cărţii “Fahrenheit 451”, Ray Bradbury, s-a stins din viaţă în 2012. Din 1953, de la prima ediţie a cărţii şi până în anii 2000, romanul a fost reeditat de nenumărate ori, uneori cu mici modificări făcute chiar de scriitor, care, într-un interviu din 2007, mărturisea că a fost întotdeauna preocupat de felul în care mass-media, televiziunea, tehnologia au pervertit gustul publicului, înlocuind lectura şi adevăratele valori.
Forţa premonitorie a acestui roman este impresionantă. Lumea pe care a imaginat-o Ray Bradbury, în anii 1950, seamănă foarte mult cu realitatea noastră – ecrane TV uriaşe pe pereţi, transmiţând în continuu programe foarte asemănătoare cu reality-show-urile de acum, un fel de “scoici” (căşti) în urechi, cufundându-i pe cei care le poartă într-un fel de “bulă amniotică sonoră”, controlul emoţiilor, un univers fără memorie, amorf, ancorat într-un prezent perpetuu, în care literatura, cultura şi-au pierdut prestigiul câştigat de-a lungul secolelor.
Fahrenheit 451 – un univers aseptizat şi un avertisment legat de evoluţia societăţii contemporane
Sub aparenţa “fericirii pentru toţi”, societatea distopică din “Fahrenheit 451” ascunde mecanismele unui regim totalitar. Este o lume care oprimă disidenţa prin impunerea unui anumit mod de viaţă, care diminuează, programat, capacităţile cognitive ale indivizilor şi interzice gândirea, în numele scopului final.
Indirect, se transmite un avertisment foarte grav – popoarele să nu-şi distrugă culturile, să nu accepte o ideologie falsă care clamează “fericirea” standardizată pentru toţi şi care îşi “arde” cărţile, pentru ca acestea să nu “trezească” sufletele şi minţile oamenilor.
Când o societate porneşte pe un drum greşit, acest fapt, spune Ray Bradbury, este cauzat de membrii acelei societăţi, nu neapărat de conducători. Schimbarea în rău îşi are rădăcinile, de obicei, în diferite probleme economice, sociale, tehnologice. În anii 1950 (în Occident), ca şi astăzi, dar la altă scară, era vorba de o societate capitalistă, o societate de consum, în care producţia de bunuri a generat o dezvoltare accelerată. Treptat, accesul la informaţie şi diseminarea informaţiilor s-au dinamizat, iar oamenii au devenit tot mai preocupaţi de fericirea individuală, materială în primul rând.
Într-o altă etapă, s-a pus problema relevanţei informaţiilor transmise la nivelul maselor şi în ce fel se pot limita punctele de vedere subiective, care pot deveni “deranjante” pentru autorităţi. Inevitabil, au apărut apoi minorităţi “rănite” şi conflicte. În asemenea contexte, cărţile nu sunt binevenite, îi provoacă pe oameni să citească, să raţioneze, să aibă emoţii, iar astfel de lucruri nu sunt de dorit într-o societate care trebuie “controlată”.
Fahrenheit 451 – ecranizarea din 2018
Mecanismele de felul celor mentionate anterior ar trebui să dea de gândit membrilor oricărei societăţi. Oamenii nu trebuie să-şi piardă capacitatea de a gândi, de a discerne între ce înseamnă binele şi răul. Chiar dacă în realitatea de azi nu se “ard” cărţile, la propriu, metaforic, fluxul nesfârşit de informaţii, abundenţa informaţiilor “frivole”,fake news-urile, educaţia deficitară pot conduce la limitarea gândirii şi a cunoaşterii.
Filmul “Fahrenheit 451”, ecranizarea romanului lui Ray Bradbury, în varianta din 2018, în regia lui Ramin Bahrani, difuzată pe HBO, transpune universul cărţii în realitatea secolului al XXI-lea, cu “dictatura” reţelelor sociale şi a dependenţelor digitale, unde orice suprafaţă este un ecran neted şi rece. Privitorul nu poate să nu se gândească la smartphone-urile care au devenit un fel de prelungiri ale braţelor, la Facebook, Instagram, Twitter, care afişează viaţa privată, şi la reality-show-urile TV.
Trăim deja în distopia din “Fahrenheit 451”? Am intrat în era mediocraţiei şi a idiocratiei? Ne debarasăm de cărţi, abandonându-le în uitare şi indiferenţă, ne depersonalizăm, devenim tot mai mimetici, obedienţi şi indiferenţi? Vulgaritatea şi incultura sunt cheia succesului? Sentimentele au devenit inutile? “Pasiunile” noastre sunt distracţiile facile şi consumul? Consumăm “conţinuturi”, nu cultură? Suntem “controlaţi”? Evoluţia tehnologică/ biotehnologică este în acord cu principiile şi aspiraţiile noastre? Mai putem decide în privinţa vieţilor noastre? Romanul “Fahrenheit 451”, de Ray Bradbury, ne îndeamnă să medităm la toate acestea.
