Faimă de Erostrat – sensul şi originea expresiei

Faimă de Erostrat este o expresie care se foloseşte referitor la o persoană fără merite, obscură, anostă, incapabilă de fapte meritorii, de realizări semnificative, dar care doreşte să fie/să devină celebră cu orice preţ, cu orice risc.

În limba română, există şi cuvântul herostratic (împrumutat din germană – herostratisch), derivat de la numele propriu Erostrat/Herostrat, cu valoare adjectivală, şi care înseamnă rău renume, faima proastă.

Originea expresiei Faimă de Erostrat se leagă de numele unui grec din Efes (Asia Mică), renumit centru comercial şi religios, port vestit la Marea Egee, în antichitate, azi în ruină.

A înțelege expresia Erostrat necesită o scufundare în istoria și mitologia antică. Este important să recunoaștem că aceste expresii nu doar că își au rădăcinile în evenimente istorice, dar și reflectă modul în care limba evoluează în timp. Acest aspect ne ajută să înțelegem de ce anumite expresii rămân relevante în discursul contemporan și cum utilizarea lor corectă poate îmbogăți comunicarea noastră.

• Importanța corectitudinii: Într-o epocă digitală, unde cuvintele sunt răspândite rapid, este esențial să ne asigurăm că folosim termenii în mod adecvat. A discuta despre Erostrat nu este doar o chestiune de a relata un fapt istoric, ci și de a înțelege conotațiile sale în cultura modernă.
• Legătura cu limba română contemporană: Discuțiile despre Erostrat pot servi ca un punct de plecare excelent pentru a explora alte aspecte ale limbii române și ale utilizării corecte a cuvintelor. Este un exemplu perfect pentru a ilustra cum istoria se împletește cu lingvistica și cum aceasta poate influența modul nostru de exprimare.

Despre viața lui Erostrat nu se știu prea multe lucruri, probabil era o persoană cu o condiție socială joasă, poate chiar sclav, după cum spun unele surse istorice. Deși nu se remarcase prin nimic semnificativ, dorința de glorie, de celebritate era atât de puternică în mintea acestui om, încât nu a ezitat să apeleze la cel mai nedemn mod prin care să intre în memoria posterității, punând la cale o faptă reprobabilă și planul i-a și reușit – a dat foc Templului zeiței Artemis, din Efes, considerat, astăzi, deși nu au mai rămas din el decât câteva relicve, ca fiind una dintre cele șapte minuni ale lumii antice, alături de Piramida lui Keops, din Egipt, Grădinile suspendate ale Semiramidei, din Babilon, Statuia lui Zeus, din Olimp, Mausoleul din Halicarnas (Turcia), Colosul din Rodos și Farul din Alexandria.

Construcția Templului din Efes, consacrat lui Artemis (zeița vânătorii), la dimensiuni impresionante (137,74 m lungime și 71,74 m lățime) se datorează regelui Cresus, din Lidia/Maeonia (un regat din vestul Asiei Mici), el fiind cel care a „finanțat” construcția acestuia, la dimensiuni impresionante, în secolul al VI-lea î.Hr., pe locul unor vechi sanctuare. Templul era atât de frumos încât mulți călători ai lumii antice au fost fascinați. Philon din Alexandria, de exemplu, mărturisea, în scrierile sale, că a vizitat toate celelalte locuri pe care noi astăzi le numim “Cele șapte minuni ale lumii antice”, dar, când a văzut acest templu, “toate celelalte au dispărut ca în ceață”.

Erostrat a pus foc templului în ziua de 21 iulie 356 î.Hr., zi în care s-a născut Alexandru Macedon/Alexandru cel Mare, unul dintre cei mai mari conducători militari din istorie, motiv pentru care, ironic, unii istorici spun că probabil zeița a fost prea ocupată să se îngrijească de venirea pe lume a celui care va deveni Alexandru cel Mare, uitând să-și păzească și templul când Erostrat a aprins focul.

După unele surse istorice, Erostrat ar fi ars și el în incendiu, după altele, ar fi fost prins și torturat până când a recunoscut că a făcut un astfel de gest criminal pentru a-și asigura nemurirea numelui. De la acel moment, când se spune că l-au și executat pe Erostrat, autoritățile din Efes, pentru a-i descuraja pe cei cu intenții similare, au interzis menționarea numelui Erostrat – prin Edictul Damnatio memoriae – deci condamnarea definitivă a lui Erostrat la anonimat, sub amenințarea pedepsei cu moartea.

Edictul Damnatio memoriae a funcţionat 22 de ani, până când Alexandru cel Mare a eliberat cetăţile greceşti din Asia Mică, cerând şi oferind bani, în acelaşi timp, ca Templul din Efes, al zeiţei Artemis, să fie reconstruit. Locuitorii din Efes, însă, au refăcut templul din fondurile proprii ale cetăţii, unde cultul zeiţei Artemis era încă foarte viu.

În timp, sporadic, numele lui Erostrat (Faimă de Erostrat) s-a menţionat în unele scrieri ale lui Theopompos (secolul al III-lea i.Hr.) şi Strabon (secolul I d.Hr.), atunci când acestia au făcut referire la Templul lui Artemis.

Mai târziu, în literatură, scriitori precum englezul Geoffrey Chaucer, cehul Jaroslav Hašek, în Peripetiile bravului soldat Švejk, francezul Jean Paul Sartre, într-o povestire cu titlul “Erostratus”, rusul Andrei Tarkovski, în „Călăuza” s-au folosit de numele şi istoria lui Erostrat, de “faima herostratică”, pentru a sublinia efectele dramatice ale dorinţei de glorie cu orice preţ şi lipsa de strălucire a celor care, prizonieri în anonimat şi în lipsa de curaj, de onoare, de calităţi şi de îndrăzneală in a face lucruri bune pentru ei înşişi şi pentru umanitate, aleg faptele reprobabile şi “faima rea”. Într-adevăr, faima lui Erostrat a ajuns până la noi, dar cine şi-ar dori un astfel de “renume”?

“Faimă de Erostrat”, în pofida faptului că nu este una dintre cele mai cunoscute si folosite expresii, în limba română contemporană pare să prindă avânt, mai ales în mass-media, cu referire la unii politicieni sau pseudopersonalităti din diverse domenii, despre care se spune că, neputând să construiască un Templu precum cel din Efes, metaforic vorbind, îşi caută gloria dând foc lucrurilor pe care le-au făcut alţii.

Pentru cei interesați de aprofundarea cunoștințelor despre utilizarea corectă a limbii române și originea anumitor expresii, este esențial să consultăm resurse suplimentare. Un exemplu relevant este articolul nostru despre cum este corect: bine-ați venit sau bine ați venit. Acesta oferă perspectivă și clarificări asupra altor dileme lingvistice frecvente, contribuind la o mai bună înțelegere și utilizare a limbii române în diferite contexte.