„Fata Morgana” este o expresie care s-a internaționalizat, folosindu-se numai în această formă din limba italiană, limba de origine. De la locuitorii din Calabria, din sudul Italiei, din timpurile vechi, când cei mai mulți oameni nu aveau acces la învățătură și la cunoaștere și nici nu se știau explicațiile științifice ale atâtor fenomene din natură, a rămas expresia „Fata Morgana”, pe care o rosteau fascinați și speriați, atunci când pe cer apăreau, printr-un fenomen de refracție, în care marea avea rol de oglindă, umbra impresionantă a Munților Messina sau alte umbre ciudate de animale, oameni, arbori, la dimensiuni gigantice.
În vechile povestiri și legende italiene, dar și în alte culturi populare (la francezi, la popoarele nordice), Fata Morgana era „Zâna Morgana”, uneori văzută ca un spirit benefic, alteori malefic, atribuindu-i-se puterea vrăjilor. Despre etimologia misteriosului nume „Morgana” s-au emis diverse ipoteze. Unii lingviști consideră că vine de la „mor”, care înseamnă „mare” și „gane” – „născut”, adică „născută din mare”. Alții pun acest nume în legătură cu termenul galez „Muirgen”, desemnând o sirenă. În alte variante, Fata Morgana este sora regelui Arthur, personaj celebru din romanele cavalerești medievale.
Științific, „Fata Morgana” este numele dat unui fenomen optic generat de devierea razelor de lumină la trecerea prin straturi de aer care au temperaturi diferite, densitatea aerului cald fiind mai mică decât a celui rece. În felul acesta se produce o iluzie optică, adică se percepe o imagine care nu corespunde, de fapt, realității. Astfel de fenomene optice se produc în anumite regiuni, precum în Golful Botnic, din Marea Baltică, într-o zonă din Africa de Sud, în regiunile polare, în zona Marilor Lacuri din SUA etc.
Fenomenul de Fata Morgana, mai mult decât o simplă miraj optic, are rădăcini adânci în mitologie și folclor. Acesta reflectă modul în care natura și cultura se întrepătrund pentru a forma expresii și concepte care transcind granițele geografice. Mirajele, deși aparent sunt doar iluzii optice, au inspirat nenumărate povești și legende, influențând literatura, arta și chiar terminologia maritimă.
Pentru mai multe exemple de cum cuvintele și expresiile se adaptează și se transformă de-a lungul timpului, recomand să consultați articolul nostru detaliat despre Cum este corect: deseară sau diseară. Acesta explorează alte cazuri interesante de evoluție lingvistică și vă va ajuta să înțelegeți mai bine complexitatea și dinamismul limbii române.
Fenomenul Fata Morgana a fost semnalat pentru prima dată în Evul Mediu, de către marinarii care străbăteau Marea Mediterană și care susțineau că au văzut castele fantastice prin ceața din Strâmtoarea Messina (între Italia și Sicilia), atribuind aparițiile respective Zânei Morgana, care avea putere asupra mării, valurilor și vânturilor.
Cunoscutului explorator din secolul al XIX-lea, al regiunilor arctice, contra-amiral în marina scoțiană, John Ross, fenomenul Fata Morgana i-a distrus reputația și cariera, deoarece, aflându-se în căutarea Pasajului Nord-Vest, o cale maritimă care trece prin Oceanul Arctic, legând Pacificul de Atlantic, a renunțat și s-a întors din drum, convins fiind că a „văzut” un lanț de munți către vest, care îi bara calea, în realitate fiind doar o iluzie optică.
Mirajul (Fata Morgana) se produce frecvent și în deșert, arătându-li-se celor obosiți și însetați sub formă de oază, de lac sau așezare umană, imagini reflectate uneori pe sol, alteori în aer. În afară de Deșertul Sahara, foarte des se produc asemenea fenomene în așa numitul Defileu al Fantomelor, din Munții Atlas, din Algeria.
Pornind de la fenomene fizice de acest fel, pe care oamenii, în timpurile vechi, nu și le puteau explica, expresia Fata Morgana s-a păstrat până astăzi, în limbajul comun, cu sensul de “apariție înșelătoare”, “iluzie trecătoare”, “amăgire”, “nălucire”, “vis înșelător”.