Pentru ca femeile sa poata profesa in domenii consacrate barbatilor, au existat femei care au activat pentru prima data intr-un anumit domeniu, cum este si cazul Elenei Caragiani, prima femeie pilot din Romania. Aceasta s-a nascut pe data de 13 mai 1887 si este fiica lui Alexandru Caragiani si a Zeniei Radovici, tatal ei fiind primul medic cunoscut in acea perioada. S-a nascut in Tecuci si provine dintr-o familie aromana, care a emigrat din Macedonia in Tara Romaneasca. Atat tatal ei, cat si unchiul din partea tatalui sunt oameni remarcabili, astfel, unchiul ei este Ioanne Caragiani, academician, membru al “Junimii“ si profesor universitar de limba greaca.
Tatal Elenei Caragiani primeste, in anul 1878, la Viena, diploma de medic, fiind apreciat pentru eroismul de care a dat dovada in calitate de sanitar, in Razboiul de Independenta din anul 1877. Asemenea familiei din care face parte, Elena este o persoana foarte curajoasa si dedicata idealurilor ei, nelasand pe nimeni si nimic sa ii stea in cale. In ciuda obstacolelor pe care a trebuit sa le infrunte, nu s-a abatut de la drumul pe care a dorit sa-l parcurga, reprezentand un model pentru femeile din intreaga lume, prin curajul cu care a practicat o meserie perceputa ca fiind strict masculina.
In anul 1913, Elena Caragiani devine licentiata in Stiinte Juridice, insa pentru ea exista o dragoste mai mare, pilotajul, motiv pentru care incepe sa obtina cat mai multa informatiii de la persoanele cu experienta in domeniu. Astfel, unul dintre cei care ii ofera multe informatii in domeniu este chiar cumnatul ei, Andrei Popovici, care este locotenent. In anul 1912 are loc si primul zbor, cu profesorul ei de avitatie, Mircea Zorileanu, care detine un brevet de pilotaj eliberat in Franta.
Cu o asemenea dragoste pentru pilotaj, era firesc pentru Elena Caragiani sa se inscrie la o scoala de pilotaj, astfel ca se inscrie la scoala printului George Valentin Bibescu, numita „Liga Aeriana”. Desi astazi ni se pare firesc sa se inscrie la aceasta scoala, in acea perioada nu a fost inteleasca de cei din jur alegerea ei, datorita prejudecatilor vremii, pentru ca era singura fata inscrisa la o scoala de pilotaj. Cei care au instruit-o au fost Constantin Fotescu, Mircea Zorileanu si capitanul Nicu Capsa, iar avioanele pe care s-a antrenat au fost „Wright”, „Santos Dumont” sau ” Farman”, care erau avioane de antrenament.
Dupa finalizarea cursurilor, Elena Caragiani ar fi trebuit sa obtina brevetul de pilot, insa nu s-a intamplat asa, deoarece Ministerele Invatamantului si Apararii Nationale ii resping cererile pe care Elena le face, fiind respinse de Spiru Haret si generalul Crainiceanu, insa nu se lasa batuta. In ciuda faptului ca este neindreptatita si discrimata, singurul criteriu pe baza careia nu i-au fost acceptata cererile constand in faptul ca era femeie, se hotaraste sa plece in Franta, unde se inscrie la Scoala Civila de Aviatie din Mourmelon le Grand.
Dupa finalizarea cursurilor la scoala de aviatie din Mourmelon le Grand, Elena Caragiani sustine examele fara probleme, iar pe 22 ianuarie 1914, la varsta de 27 de ani primeste Brevetul International de Pilot Aviator, cu numarul 1591, eliberat de Federatia Aeronautica Internationala. La acea vreme existau foarte putine femei aviatoare, in jur de 10, ea numarandu-se printre acestea. Dupa obtinerea brevetului, se intoarce in Romania, insa nu este acceptata pentru a se angaja ca pilot, motiv pentru care se intoarce in Franta. Aici se angajeaza ca reporter la un important cotidian, fiind locul de munca perfect ea, deoarece putea sa piloteze, atunci cand trebuia sa se deplaseze in locuri indepartate.
Dupa primirea acestui loc de munca, Elena Caragiani primeste o alta oferta de munca, fiind angajata in functia de corespondent de razboi, serviciu care i-a oferit ocazia de a calatori foarte mult in toate colturile lumii, iar genul de reportaje pe care aceasta le redacta, „din avion”, erau singurele din presa mondiala de acest gen. In ciuda refuzurilor pe care le-a tot primit din partea statului roman, dupa intrarea Romaniei in razboi, din anul 1916 s-a oferit sa participe in calitate de pilot, pentru a ajuta ranitii si a-i transporta in spitale, sau pentru a duce medicamente pe front, insa este refuzata si de aceasta data.
Mereu in cautare de activitati spre care sa-si indrepte atentia, Elena Caragiani se inscrie in Crucea Rosie, in calitate de infirmiera, alaturi de Maria Ventura si contribuie la ingrijirea ranitilor romani. Dupa ce sunt retrase trupele armate din tara, ea se indreapta, impreuna cu sora ei, catre orasul ei natal, Tecuci, unde formeaza un punct sanitar, in casa parintilor. Toate activitatile in care ea s-a implicat nu au fost usor de realizat, mai ales datorita piedicilor cauzate de faptul ca dorea sa se afirme intr-un domeniu al barbatilor. In ciuda prejudecatilor, ea a demonstrat ca femeile pot fi curajoase, pot avea initiative reusite si pot stapani aerul, la carma avioanelor, la fel de bine precum un barbat.
Dupa finalizarea razboiului, Elena Caragiani se casatoreste cu avocatul Virgil Stoenescu, se stabileste impreuna cu acesta in Franta si si-a continuat cariera jurnalistica, lucrand la un cotidian francez important. In interes de serviciu se deplasa in Statele Unite ale Americii, Mexic, sau tari din Africa si Asia, unde practica profesia de ziarist. Meserie deloc usoara, mai ales ca se deplasa intr-un numar mare de tari si era extrem de obositor, se imbolnaveste de ftizie, iar pe 29 martie 1929 moare, in tara pe care a iubit-o atat de mult, Romania.
Elena Caragiani este inmormantata la Cimitirul Bellu, odihnindu-se pe veci printre marile personalitati ale tarii. Munca ei nu este data uitarii si ramane in istorie drept una dintre cele mai curajoase femei, fiind prima femeie aviator din Romania, care a luptat pentru propriile ideluri si a demonstrat ca si femeile pot realiza lucruri marete, ea fiind cel mai bun exemplu in acest sens.
