In perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, Romania se remarca prin Escadrila Alba, aceasta fiind o unitate romaneasca de avioane sanitare, ce erau pilotate de femei. Mariana Dragescu este, alaturi de Irina Burnaia, Marina Stirbei, Virginia Dutescu si Nadia Russo, un pilot ce facea parte din aceasta escadrila, singura de acest fel din lume. Inca din adolescenta, este pasionata de inot, patinaj, schi sau echitatie, insa, mai presus de toate, este fascinata de aviatie, motiv pentru care devine printre primele femei pilot din tara. Astfel, urmeaza Scoala de Pilotaj „Mircea Cantacuzino”, bucurandu-se de toata atentia cunoscutului instructor de zbor Constantin Abeles. La varsta de 23 de ani, in anul 1935, obtine brevetul de pilot, aflandu-se printre putinele femei din Romania ce se puteau bucura de o asemenea realizare.
Inainte de inceperea celui de-al Doilea Razboi Mondial, Mariana Dragescu are ocazia sa o cunoasca pe celebra noastra parasutista, care a devenit campion mondial la parasutism in anul 1932, Smaranda Braescu, de care o va lega o lunga si frumoasa prietenie. Dupa obtinerea brevetului de pilot, lucreaza pana in anul 1938 la Aeroclubul Regal al Romaniei, prilej cu care are onoare de a cunoaste unele dintre personalitatile aviatiei franceze. De asemenea, in anul 1938 au loc, la Galati, manevre militare, la care este invitata sa participe, alaturi de alte 4 aviatoare, avand misiunea de a simula lupte aeriene. Din nefericire, odata cu inceperea celui de-al Doilea Razboi Mondial nu a mai fost nevoie sa simuleze luptele, deoarece acestea erau cat se poate de reale.
Demonstrandu-si utilitatea, in situatia in care ar fi inceput un razboi, in calitate de pilot de razboi, Mariana Dragescu isi onoreaza tara, prin prezenta in Escadrila Alba, infiintata din initiativa Marinei Stirbei, escadrila sanitara ce a jucat un rol foarte important in salvarea ranitilor. Cu un curaj iesit din comun, aceasta, alaturi de celelalte femei pilot, nu au cedat incercarilor grele prin care s-au vazut nevoite sa treaca si si-au indeplinit cu succes misiunea de a salva ranitii cazuti pe fronturile de lupta. Ele au salvat mii de soldati, incepand cu 22 iunie 1941, cand aviatia romana a intrat in lupta, dupa invazia Uniunii Sovietice, sub stapanirea careia se afla tinutul herta, Basarabia si Bucovina de Nord.
Pentru Mariana Dragescu nu a fost usor sa fie pilot de razboi, mai ales ca, desi avionele sanitare erau vopsite cu alb si aveau o cruce rosie evidenta, pentru care s-a si numit Escadrila Alba, acestea nu erau ferite de atacurile sovieticilor, desi se putea observa ca erau avioane sanitare, ce nu erau inarmate, fiind ocupate cu transportarea ranitilor. Astfel, atat viata ei, cat si a celorlalte femei pilot de razboi era pusa in pericol, atacurile sovieticilor fiind un real pericol. Misiunile de salvare executate zilnic au fost realizate cu dificultate, fiind nevoite sa aterizeze oriunde si uneori fiind mitraliate de sovietici cand atingeau pamantul, desi acest lucru nu era permis in razboi. Cruzimea sovieticilor nu era singura primejdie a femeilor pilot de razboi, acestea fiind nevoite sa supravietuiasca caldurilor groaznice pe timp de zi si gerurilor insuportabile noaptea, cat si a lipsei de hrana suficienta, insa nimic din toate acestea nu le impiedica sa isi duca sarcinile la bun sfarsit.
Una dintre experientele dificile prin care a trecut Mariana Dragescu se intampla pe vand se intorcea cu un ranit, fiind nevoita, din cauza unor probleme tehnice ale avionului, sa aterizeze pe un camp. Desi ranitul care se afla la bordul avionului ii spunea ca vor deveni victimele inamicilor, aceasta a incercat sa gaseasca o solutie, fara sa isi piarda cumpatul. Din fericire, sosirea unei trupe romanesti a reprezentat salvarea eroinei noastre. Experienta bogata de pe ambele fronturi i-a permis sa isi formeze o opinie atat referitoare la soldatii germani, cat si la cei sovietici, cei din urma lasand amintiri de neuitat datorita cruzimii de care dadeau dovada. De asemenea, dispretul cu care era tratata de sovietici i-au creat multe neplaceri in acele vremuri grele, iar transportarea ofiterilor sovietici, atunci cand i se insarcina aceasta misiune, nu era una foarte placuta.
Daca tinem cont de faptele eroice ale Marianei Dragescu, ne asteptam ca dupa incheierea razboiului aceasta sa fie tratata cu foarte multe recunostiinta de tara noastra, insa nu a fost asa, fiind in atentia Securitatii. Dupa sfarsitul razboiului facea parte din aviatia civila si a lucrat in calitate de instructoare de zbor o perioada de mai multi ani, dupa care a fost inlaturata din aviatie, deoarece nu era potrivita pentru regimul comunism. De asemenea, a fost prezenta in clasamentul celor pe care Securitatea dorea sa o recruteze ca informatoare, insa fara succes. In ciuda insistentelor la care a fost supusa, fiind uneori chemata noaptea la Militie pentru a fi anchetata pentru anumite „fapte grele” de care era acuzata, pentru care era amenintata ca va primi o pedeapsa de 7 ani de inchisoare, aceasta nu s-a lasat intimidata.
Asa se face ca toate incercarile Securitatii de a o racola pe Mariana Dragescu nu au fost incununate de succes, fiind singura care a scapat cel mai bine din ghearele comunismului. Daca Marina Stirbei si-a pierdut proprietatile si a fost nevoita sa paraseasca tara, Nadia Russo si Virginia Dutescu sunt inchise pentru o perioada lunga de timp, iar Smaranda Braescu este condamnata la doi ani de inchisoare, motiv pentru care isi schimba identitatea, eroina noastra s-a putut bucura de libertatea specifica comunismului, cu toate ca nu a mai putut urca la bordul unui avion. Desi a fost o perioada de timp in care nu s-a bucurat de o recunoastere, pentru meritele deosebite aduse tarii in vreme de razboi, dupa incetarea comunismului faptele marete ale acestei aviatoare, cat si a celorlalte femei care au salvat vietile miilor de soldati, devin cunoscute oamenilor, cel mai firesc lucru fiind sa le cinstim memoria si sa le apreciem curajul de care au dat dovada, fara sa le uitam vreodata.
