Celebra atat pentru propriile sale creatii poetice, cat si pentru dragostea ce i-a purtat-o poetul Mihai Eminescu, Veronica Micle, nascuta Ana Campeanu, este creatoarea a numeroase poezii, dar si traduceri si nuvele, publicate in revistele literare ale vremii. A impartasit cu poetul Eminescu dragostea fata de literatura si fata de poezie, traind o poveste de iubire frumoasa, insa si trista in acelasi timp. Nascuta la 22 aprilie 1850 in Nasaud, este fiica lui Ilie Campeanu si a Anei. Nu isi cunoaste tatal, deoarece acesta moare in lupta de eliberare a Ardealului, sub conducerea lui Avram Iancu. Ramasa vaduva si cu doi copii, mama sa se muta in Targu Neamt, dupa ce isi vinde casa din Nasaud.
La scurt timp dupa ce mama Veronicai Micle se muta in Targu Neamt, moare fratele poetei, Radu, iar in anul 1852 se muta la Iasi. Urmeaza scoala primara, apoi Scoala Centrala de Fete, pe care o absolva in anul 1863, cu calificativul eminent. Printre cursurile pe care le-a urmat pe parcursul anilor de studiu se afla un curs de pian, unul de limba germana si unul de muzica vocala, pe care le termina cu nota maxima. La sustinerea examenului de finalizare a Scolii Centrale, in comisie se afla atat Titu Maiorescu, cat si Stefan Micle, un profesor universitar, cu 30 de ani mai mare decat ea, despre care aflase ca dorea sa o ceara de sotie.
Dupa absolvirea scolii, Veronica Micle se casatoreste cu Stefan Micle, in ciuda diferentei de varsta, la 7 august 1864, iar la doi ani dupa casatorie naste primul lor copil, Valeria. In anul 1868 naste cea de-a doua fetita, Virginia Livia. Desi casatoria celor doi nu a fost vazuta cu ochi buni, Micle fiind perceput ca un om imoral, care s-a casatorit cu o eleva, poeta, cu o situatie materiala precara in familie, dispunea de posibilitati materiale foarte bune in urma casatoriei. Incepand cu anul 1865, dupa ce sotul poetei isi pierde ambii parinti, starea sa de sanatate se inrautateste, iar in anul urmator, in urma unui decret, isi pierde catedra de Fizica si Chimie la Liceul Academiei, pierdere care presupune si o diminuare a venitului sau lunar.
In anul 1867, sotul Veronicai Micle este ales in functia de rector al Universitatii din Iasi. Dupa nasterea celor doua fetite, poeta se implica in infiintarea unei scoli profesionale de fete si incepe sa se dedice activitatii literare, iar in anul 1871 se poate bucura de deschiderea scolii pentru care a muncit foarte mult. Anul 1872 avea sa ii schimbe viata in profunzime poetei, deoarece acesta este anul in care ea isi face debutul literar, in revista “Noul curier roman”, in care publica doua scrieri in proza, insa, cel mai important, este anul in care il cunoaste pe Eminescu. Aflata in Viena, in primavara acestui an, il va cunoaste pe Eminescu, in timp ce ea se afla aici pentru un tratament medical.
Ramasa in Viena pentru sase luni, Veronica Micle se va apropia foarte mult de poet, care pe atunci era student in Viena la Filosofie, cunoscandu-l prin intermediul gazdei ei, doamna Lowenbach. La doi ani dupa ce cei doi se intalnesc pentru prima data, Eminescu se stabileste in Iasi, unde este numit Director al Bibliotecii Centrale, iar dupa cateva corespondente, il invita, dupa ce vorbeste cu mama si sotul ei, la masa de Craciun. Poetul nu vine singur, ci insotit de trei colegi, printre care se afla si Ioan Slavici. Corespondentele intre ei continua, timp in care ea continua sa isi publice creatiile, iar el este numit revizor scolar pentru judetele Iasi si Vaslui.
Desi cei doi se iubeau foarte mult, Veronica Micle fiind constienta de dragostea ce i-o purta poetul, este una dintre cele mai pure si mai frumoase iubiri, in care ea nu face nimic imoral si continua sa isi pastreze demnitatea. Uneori se intalneau in gradina Copou, fie ca el o astepta pe banca lui de sub tei, fie ca ea era cel care il astepta, insa de fiecare data il ruga sa ii citeasca compozitiile recente, existand o comunicare deosebita intre cei doi. De fiecare data cand se ivea ocazia pentru cei doi sa fie impreuna, de cele mai multe ori din obligatii sociale, la care ambii trebuiau sa fie prezenti, era o adevarata bucurie pentru tinerii indragosti.
In anul 1879, viata Veronicai Micle urma sa se schimbe, deoarece in acest an ramane vaduva, fiind nevoita sa se descurce singura cu cele doua fete. Pe patul de moarte, Stefan Micle era extrem de ingrijorat de situatia financiara precara cu care sotia sa va fi nevoita sa se ocupe de educatia celor doua fiice, aceasta fiind o grija cu care isi va da sufletul. Dupa moartea sotului, poetul ii trimite o scrisoare, prin care incearca sa o consoleze, iar lunile septembrie si octombrie si le petrec impreuna. Incepand cu luna noiembrie a anului 1879, pana in aprilie 1880, cei doi indragostiti incearca sa isi intemeieze o familie, insa fara succes, din cauza lipsurilor materiale.
Nemultimita de poet, Veronica Micle ii reprosa uneori ca ii scrie foarte rar, sau prea putin, sau ca nu venea sa o viziteze la Iasi. In relatia lor au existat trei tentative ale poetei de a rupe legatura sa cu poetul, prima a avut loc in luna decembrie a anului 1879, a doua in luna ianuarie a anului 1880 si a treia in luna urmatoare a aceluiasi an. Daca primele doua momente critice le solutioneaza prin scrisori, ultima se rezolva printr-o vizita la Iasi, insa incepand cu luna aprilie cei doi se distanteaza, cu toate ca scrisorile poetei nu inceteaza sa apara. Cu toate ca ea dorea ca intre ei doi lucrurile sa se concretizeze, pentru poet totul este imposibil pana nu va reusi sa detina o situatie materiala care sa faciliteze acest lucru.
Dupa nenumarate scrisori, prin care isi exprima disperarea fata de situatia incerta in care cei doi se aflau, Veronica Micle se hotaraste sa mearga in capitala, pentru a-l vedea pe Eminescu si a relua povestea de iubire, la sfarsitul lunii decembrie a anului 1881. Desi reuseste sa il aproprie pe poet de ea, lucrurile nu vor functiona mult timp, iar incercarile ei de a-l tine aproape, prin diverse modalitati, una dintre ele fiind incercarea de a-l face gelos, prin relatia intima pe care ar fi avut-o cu I.L. Caragiale, dau gres.
Pentru ultimii ani din viata celor doi, situatia nu se imbunatateste. Eminescu se imbolnaveste, iar starea sanatatii sale se inrautateste, ceea ce o determina pe Veronica Micle sa se simte neputincioasa, pentru ca nu putea face nimic ca sa il ajute. Dupa moartea poetului, din 15 iunie 1889, poeta ii dedica poezia “Raza de luna” si se retrage la manastirea Varatec, simtind ca nimic nu mai are sens fara poet. Fiicele sale erau mari si realizate, una dintre ele sustinand concerte pe scenele internationale, iar cealalta profesand ca profesoara de fizica.
Fara sa isi poate reveni dupa moartea poetului, Veronica Micle ii vede chipul peste tot, iar intoarcerea acasa nu o ajuta sa se refaca. Astfel, dupa vizita unor prieteni, se sinucide cu arsenic, murind la data de 3 septembrie 1889, la aproape doua luni de la disparitia celui pe care l-a iubit atat de mult. Este inmormantata la umbra unui deal, la manastirea Varatec, cea care, la 1 august 1889 scria intr-un poem neterminat, urmatoarele versuri: „O! Moarte vin de treci/ Pe inima-mi pustie si curma a mele ganduri/ S-aud cum uraganul mugind in grele canturi,/ Se plimba in pustie manat de aspre vanturi,/ Mi-e dor de-un lung repaos… Sa dorm,/ Sa dorm pe veci.”
