Despre vacanţa în insula Santorini aş putea povesti la nesfârşit. Despre cer, mare, nisp, case albe, strălucire, despre panorame de vis, ireal de frumoase. Privind sutele de fotografii făcute în acea săptămână, îmi amintesc cu bucurie şi entuziasm tot mai multe detalii din aventura atât de plăcută pe tărâmurile relaxării. Deşi are o suprafaţă relativ mică, de aproximativ 20 de km de la nord la sud, Santorini este plină de surprize. Aş zice că include cele mai multe frumuseţi pe metru pătrat din ce am văzut până acum.
Cel mai mult m-a impresionat triada Fira – Imerovigli – Oia. Am ajuns de câteva ori în aceste trei aşezări – simbol ale insulei şi de fiecare dată am descoperit noi bucăţi de paradis, atât sub forma mâncărurilor delicioase, cât şi a colţurilor pitoreşti, cu marea în spate şi soarele deasupra, strălucind plin de mândrie.
Cu atmosfera efervescentă din capitala Fira am făcut cunoştinţă încă din prima seară petrecută în Santorini, când, mânată de curiozitate, m-am urcat în autobuzul ce face legătura între localităţile din insulă.
Fira se află amplasată pe coasta de vest a acestui petic de pământ grecesc, cocoţată pe rocile întunecate ale calderei, la înălţimea de 260 de metri, de unde oferă cu generozitate o privelişte spectaculoasă spre resturile vulcanului scufundat. Am aflat cu uimire că insulele reunite sub numele de Santorini constituie un vulcan încă activ, având conul ascuns sub apele mării. Insulele Thira (cea mai mare, cunoscută mai mult ca Santorini), Thirassia, Aspronissi, Palea şi Nea Kameni s-au format ca urmare a unei activităţi vulcanice intense. Ultima erupţie a avut loc acum 3600 de ani, când, în urma eliminării de gaze şi materiale solide, s-a creat un gol imens în interiorul vulcanului, ceea ce a dus la prăbuşirea părţii centrale şi crearea unui spaţiu circular liber, numit calderă. Fira a devenit capitala insulei în secolul al XIX-lea, când a preluat “ştafeta” de la Pyrgos. O parte a oraşului a fost afectată de cutremurul devastator din anul 1956 şi doar câteva dintre clădirile construite în secolul al XVIII-lea au fost salvate. Centrul aşezării este în piaţa Theotokopoulou, un spaţiu de întâlnire preferat de localnici, dar şi de turişti.
Fira este inima culturală şi comercială a insulei Santorini şi dă tonul când vine vorba de viaţa de noapte. Aici găseşti cele mai multe restaurante, baruri şi cluburi pe metru pătrat, pe lângă buticuri cu suveniruri, magazine de bijuterii, muzee şi galerii. Pe timp de vară, Fira devine un oraş foarte aglomerat, iar stăzile întortocheate, pietruite, sunt luate cu asalt de numeroşi turişti entuziasmaţi, veniţi aici pentru a gusta o felie de frumuseţe şi relaxare din oferta atât de generoasă a acestui spaţiu.
Drumul spre Fira cu autobuzul a fost plăcut. Am ajuns în scurt timp în staţia plină de turişti din capitala insulei, unde grupurile de vizitatori se foiau în toate părţile. Am urcat puţin pentru a ajunge pe buza insulei, iar de acolo am zărit un ciorchine de lumini descupat în întunericul pătrunzător din jur, întinzându-se ca un şarpe uriaş de-a lungul calderei. Aşezarea era superb iluminată. Am admirat cu însufleţire curţile hotelurilor, cu vegetaţie luxuriantă şi piscine incredibil de albastre. Cu toate astea, am văzut doar o mică parte din ce aveam să descopăr în zilele următoare. Am trecut şi pe câteva străduţe ticsite de magazine cu suveniruri pentru toate gusturile. Nu aş băga mâna în foc că toate sunt produse local, în Santorini sau măcar în Grecia, însă am constatat că au succes, având în vedere numărul mare de vizitatori care cumpărat sticluţe cu ouzo, săpunuri, bijuterii sau brelocuri cu simboluri ale insulei.
A doua zi dimineaţa, reîntoarsă în Fira, am avut posibilitatea să observ mai bine aspectul aşezării, pe lumină. Am fost impresionată de biserica albă, masivă, care m-a întâmpinat într-una dintre cele mai ample pieţe ale oraşului. Este vorba de Catedrala Ortodoxă din Santorini, cunoscută şi ca biserica Ypapantis. Biserica originală a fost ridicată în anul 1827, de către M. Bellonia, însă a fost distrusă în totalitate în urma cutremurului din 1956, fiind ulterior reconstruită. Silueta sa, de un alb imaculat, poate fi văzută din numeroase puncte ale Firei şi, la rândul ei, oferă o panoramă frumoasă spre calderă. Frescele interioare au fost realizate de un artist local, Christoforos Assimis. Exteriorul se remarcă printr-un portic lung, cu arce curbe, elegante, susţinute de coloane simple. La unul din capete veghează o clopotniţă înaltă. Alte lăcaşe de cult răspândite prin Fira sunt capela Agios Minas, catedrala Catolică, mănăstirea Panagia ton Dominikanidon, Panagia tou Rodariou etc.
Pentru amatorii de muzee, Fira are o ofertă destul de bogată, având în vedere suprafaţa sa restrânsă. Muzeul de Arheologie expune obiecte din vechea aşezare minoică Akrotiri, dar şi din alte părţi ale insulei, din perioade istorice variate. La Muzeul Megaron Gyzi poate fi admirată o colecţie de fotografii ale oraşului Fira înainte şi după cutremurul din anul 1956. De asemenea, muzeul deţine şi o serie de desene ce datează tocmai din secolul al XVI-lea, precum şi haine, documente şi hărţi ale insulelor Ciclade. La Centrul Cultural Gyzi se organizează frecvent evenimente culturale, cu rolul de a promova arta insulei, printre care o competiţie internaţională de pian, care atrage mulţi iubitori de muzică bună. Per total, muzeul oferă un tablou fascinant al insulei în secolele XVI – XIX. Centrul se află lângă teleferic, în apropiere de catedrala Catolică, şi este găzduit de o vilă din secolul al XVII-lea.
Peisajul din Fira este dominat de case vopsite în alb, având balcoane şi curţi ample, cochet amenajate, decorate cu pietricele, plante exotice şi accesorii zen. Gardurile urmează arhitectura clădirilor, cu linii curbe şi moi, specifice insulei. Sunt foarte joase, mai mult simbolice, astfel că poţi vedea fără nicio problemă turiştii care fac plajă pe şezlonguri, lângă piscine imense. Intimitatea pare a fi o noţiune necunoscută în Santorini, căci inclusiv gardurile de la hoteluri sunt mici şi lasă destul loc pentru priviri indiscrete. Paradoxal, în unele cazuri, uşile au dimensiuni normale, marcând foarte bine intrarea într-un anumit loc. Pe de altă parte, mai sunt şi bisericile ce-şi înalţă în vânt cupolele albastre, luându-se la întrecere cu nuanţa apei şi a cerului.
Fiecare centimetru din peisajul urban este utilizat la maxim, iar datorită amplasamentului sub formă de amfiteatru, acoperişurile unor clădiri pot fi utilizate pe post de terasă sau spaţiu de stat la plajă. O alegere inventiva pentru a eficientiza organizarea spaţiului.
Piscinele de tip inifinity, care dau impresia că se varsă în mare, mi-au luat ochii. Nu sunt eu mare amatoare de stat la bronzat, însă mi-ar fi plăcut să mă bălăcesc într-un astfel de loc, având sub priviri luciul nesfârşit al apei.
Îmi venea să mângâi fiecare zid, cu porţiuni atât de netede şi curate. De departe, peisajul oraşului, cu forme sinuoase, blajine, pare dezorganizat la prima vedere, însă privindu-l cu atenţie descoperi un joc ingenios format din numeroase bucăţi, care, asemenea unui puzzle uriaş, compun o imagine impresionantă.
Multe dintre construcţiile din Fira au fost ridicate în timpul invaziei veneţiene, inclusiv câteva dintre bisericile cu dom albastru şi terasele scăldate de soare, de unde poţi privi până hăt în depărtare.
În ciuda aglomeraţiei din centrul oraşului, există şi zone mai liniştite, ascunse, care au scăpat de invazia turiştilor. Nu sunt foarte greu de găsit, mai ales dacă îţi propui să baţi fiecare colţ în lung şi-n lat, cu ochii în toate părţile. Sunt sigură că indiferent de stilul preferat de vacanţă, fiecare găseşte în Fira cel puţin un loc în care să se simtă ca un rege.
De-a lungul calderei, prin Fira trece o alee ce porneşte de la Primărie şi se termină sus în deal, la Centrul de Conferinţe Nomikos. Vulcanul poate fi admirat din orice punct al oraşului, iar la apus totul se transformă într-un spectacol ce pare regformată izat cu măiestrie. Agitaţia se potoleşte, deoarece turiştii şi-au găsit deja cele mai bune locuri pentru a privi cum soarele se topeşte în apă, înroşind cerul.
Majoritatea restaurantelor din Fira sunt turistice, iar chelnerii au mereu pregătite câteva cuvinte în mai toate limbile, pentru a-şi întâmpina oaspeţii cum se cuvine. Desigur, şi aici am dat peste chelneri români, ca de altfel peste tot în Santorini. Tavernele cu vedere spre calderă au preţurile mult mai mari, însă eu zic că o dată, la o masă, merită să te răsfeţi cu cele mai gustoare bucate, servite într-o atmosferă elegantă. Aşa am făcut şi în ziua respectivă: am ales să mă relaxez la o terasă cu vedere spre mare, ca să-mi clătesc privirea cu cât mai multă frumuseţe şi să simt aproape vântul sărat.
(VA URMA)
