Oia pune la dispoziţia vizitatorilor atracţii culturale cât cuprinde: datorită peisajului fermecător, mulţi artişti s-au îndrăgostit de acest loc şi s-au stabilit în zonă. Din acest motiv, oraşul este împânzit de galerii de artă, unde sunt expuse picturi, sculpturi, obiecte de ceramică şi alte lucrări artistice care ilustrează atmosfera din insulă. Fiind unul dintre cele mai fotogenice locuri din Grecia, Oia apare deseori în cărţi poştale şi albume ca fiind reprezentativă pentru arhipelagul Cicladelor.
Mai jos de spaţiile agitate ale aşezării, la poalele stâncii, se află Ammoudi, un mic port unde poţi atinge marea şi te poţi bucura de cele mai delicioase mâncăruri de peşte şi fructe de mare. În plus, din Ammoudi pleacă bărcile spre insula Thirassia, un alt loc ce merită văzut. Muzeul Maritim găzduieşte o mică bibliotecă, obiecte din universul maritim şi al vieţii din zonă, precum şi vestigiile fortăreţei veneţiene, o oprire bună pentru iubitorii de mare.
De-o parte şi de alta a străzii principale din Oia se înalţă construcţii ce spun povestea insulei. Există două tipuri principale de locuinţe: casele săpate în roca vulcanică, pe coasta calderei şi casele mai mari, amplasate în partea superioară a crestei. Primele erau locuite de marinari şi personalul navelor, în timp ce celelalte aparţineau clasei înstărite a proprietarilor de vase. Majoritatea sunt acum hoteluri scumpe, care îşi îmbie oaspeţii cu servicii de calitate şi promit o experienţă grecească de neuitat, începând de la priveliştea spectaculoasă şi până la condiţiile extraordinare de cazare, cu spa, masaj, piscine infinity şi alte răsfăţuri.
Istoria Oia, ca şi a întregii insule, de altfel, este strâns legată de mare, astfel că multe dintre biserici sunt dedicate marinarilor. Acestea se remarcă printr-un stil arhitectural similar cubismului, la care se simte influenţa vestică în special când vine vorba de proporţiile generoase. Erupţiile vulcanice şi cutremurele care au zguduit insula de-a lungul timpului au determinat o creştere a religiozităţii locuitorilor. Aceasta s-a intensificat în timpul ocupaţiei francilor, când grecii s-au văzut confrutaţi cu religia catolică. Înainte de cutremurul din anul 1956, insula avea undeva la 260 de biserici. Cele mai multe dintre construcţiile care au supravieţuit cataclismului sunt de tip basilică, având o absidă şi cupolă, în timp ce alte au formă de cruce. Cupola este albastră sau albă, iar la faţada edificiilor domină turnurile cu clopote. Mănăstirile din Satorini se remarcă prin masivitate, fiind foarte asemănătoare cu fortăreţele, cum ar fi cea a Profetului Ilie. Se caracterizează printr-o curte interioară amplă, arcade şi clopotniţe impunătoare.
Piaţa principală din Oia este destul de micuţă, dar la fel de armonioasă ca restul aşezării, asortată cu edificiile şi accesoriile albe ale insulei. Un spaţiu aerisit, plăcut, unde poţi să stai şi să priveşti la turiştii care se plimbă cu gura căscată în toate părţile, folosindu-se într-una de aparatul de fotografiat.
Am descoperit şi o tufă mare de flori colorate, ce îmbrăca asemenea unui acoperiş mai multe clădiri. Văzând înghesuiala de oameni care păreau că aşteaptă să intre undeva, m-am alăturat lor curioasă, gândindu-mă că acolo unde e mulţimea de turişti trebuie să fie şi ceva interesant de văzut. Ei bine, de data asta m-a înşelat. Nu, nu era vorba de vreun muzeu, o statuie sau cine ştie ce curiozitate ci… de toaletă! M-am amuzat teribil de pe urma confuziei mele, dar în acelaşi timp am apreciat modul în care grecii ştiu să înfrumuseţeze fiecare colţişor, să-i dea un aspect îngrijit, plăcut vederii. Toaleta era curată, chiar dacă probabil că pe aici se perindă zilnic un număr mare de turişti.
În cel mai înalt punct al Oia se află ruina unui castel, Fort Londsa, care era reşedinţa familiei Argyri în timpul dominaţiei veneţiene şi servea ca punct de observaţie, permiţând o vedere de 360 de grade. Una dintre cele mai celebre clădiri din Oia este vechea moară de vânt, deseori reprezentată pe cărţile poştale.
După ce m-am foit pe străzile aglomerate din Oia, într-o succesiune rapidă de umbră şi soare, m-am îndreptat spre portul Ammoudi, aflat la 235 de trepte mai jos, pe malul mării. Port e mult spus, am constatat, de fapt e un mic ponton cu câteva taverne, în faţa cărora se leagănă bărcile, încărcate de nerăbdare.
La Ammoudi se poate ajunge şi cu maşina, pe un drum ce coboară din sat, ocolind stâncile, însă eu am preferat, şi de această dată, să mă folosesc de picioare. Nu a fost uşor de coborât lungul şir de scări şi nici nu vroiam să mă gândesc cum va fi la întoarcere. Pe trepte am întâlnit grupuri de măgăruşi, gata să-i care în spate pe turiştii mai comozi, plimbându-i în sus şi-n jos în ritm legănat şi domol.
După ce am mâncat cel mai bun peşte şi cele mai gustoase fructe de mare, m-am abătut pe un drumeag ce ocolea stâncile negre şi am descoperit un loc retras, numai bun de înotat sau scufundări. Nefiind amatoare nici de una, nici de alta, m-am mulţumit să privesc oamenii care se bălăceau cu poftă în apa călduţă.
Am revenit apoi la baza treptelor, am respirat adânc şi am început să urc. Din fericire, după masa consistentă, şi nivelul de energie crescuse simţitor, aşa că am făcut faţă cu brio acestei provocări. După o incursiune în calmul din Ammoudi, am ajuns din nou în furnicarul din centrul oraşului, care începea să devină şi mai ameţitor pentru că se apropia apusul. Scufundarea soarelui în mare este un fenomen vânat de mai toţi vizitatorii insulei, extrem de bine promovat prin imaginile în culori ce par ireale. Cerul se pictează în nuanţe trandafirii, mov, aurii şi bleu, asemenea unui tablou realizat cu îndemânare de un artist cu har. Unii simt nevoia să aplaude, în timp ce alţii privesc în tăcere spectacolul. Desigur, mai e şi categoria celor care nu lasă din mână aparatul de fotografiat.
De data aceasta, am plecat din Oia înainte de apus, fiind hotărâtă să mă întorc pe acelaşi drum pe care am venit, până la Fira, iar de acolo să iau autobuzul spre Kamari, unde aveam cazarea. Zis şi făcut. Am găsit cu mare greutate drumul de ieşire din Oia, pentru că pe străzile de la margine nu prea mai era lume, aşa că am făcut un ocol de toată frumuseţea. Într-un final, am reuşit totuşi să prind traseul şi am ajuns în vârful la timp pentru a admira şi eu apusul.
M-am bucurat să profit de intimitate şi de faptul că nu trebuie să împart acest moment superb cu sute sau chiar mii de turişti agitaţi, călcându-mă în picioare pentru un loc cu o vedere mai bună. M-am simţit ca la loja principală, stând pe locurile cele mai râvnite.
Altă dată am experimentat apusul de la o terasă din Imerovigli, de unde panorama a fost la fel de frumoasă, iar entuziasmul manifestat mai discret. Există oricum posibilitatea de a admira soarele din orice punct al calderei, stând pe o scară sau o piatră, nu neapărat de la nu ştiu ce restaurant de lux.
Revenind la apusul din Oia, după vreo câteva minute mi-am dat seama că începe să se întunece foarte repede, iar drumul meu nu ţin minte să fi fost străjuit de stâlpi de electricitate. Asta însemna că, la un moment dat, aveam să merg prin bezna densă, fără lanternă sau vreo sursă de lumină, oricât de mică. Am grăbit pasul, am urcat în mers alert porţiunile mai abrupte şi am orbecăit pe aleea de pietre ascuţite până când am ajuns în siguranţă în Imerovigli. De aici, drumul spre Fira a fost mai uşor, căci acum ruta trecea pe lângă hoteluri şi terase luminate. Am resimţit o dulce oboseală de-abia când m-am suit în autobuzul plin din Fira, cu destinaţia Kamari. Privindu-mi picioarele, mi-am dat seama cât de ostenite sunt, fiind acoperite cu un strat subţire de praf, mărturie a acelei experienţe atât de plăcute. Încă o zi petrecută la cote de fericire maximă pe tărâmul “perlei neagre”!
Santorini e un loc al contrastelor reuşite. Ospitalitate, viaţă de noapte, aventură în mijlocul naturii, mâncăruri de te lingi pe degete, băuturi reci şi tari, hoteluri de lux sau cazare pentru toate buzunarele, în această insulă le găseşti pe toate. Plus un peisaj în care marea şi muntele se hârjonesc mereu, în compania soarelui împăciuitor. Ai relaxare, dar şi adrenalină, pentru o vacanţă exact ca-n cele mai frumoase planuri.
