Pe strazile Parisului, Vienei, Londrei, din secolul al XIX-lea, sau in Bucurestiul interbelic, flasneta facea parte, obligatoriu, din decor. Un fel de cutie muzicala mai mare, o orga portabila, prinsa pe umeri cu o curea, din care flasnetarii faceau sa susure o muzica tandra, o romanta, un vals, o sansoneta, rascolitoare de vechi amintiri, care ii determina pe trecatori sa se opreasca o clipa, tulburati, emotionati, fara o pricina anume. Dintr-o astfel de imagine aproape niciodata nu lipsea cutia magica cu biletele, din care un papagal extragea o “planeta”, pentru oricine dorea sa isi afle “norocul”. Un joc, o amagire, o clipa de magie, in care fiecare intra zambind, dar pe care, in taina, era tentat sa le ia in serios.
Istoria flasnetei incepe in secolul al XVII-lea, dar a cunoscut clipele sale de glorie abia peste mai bine de o suta de ani. I se mai spune si orga “Barbarie”, cuvant provenit din latinescul “barbarus”, insemnand “strain”, facand aluzie, in acest context, la flasnetarii care veneau din tinuturi indepartate, in marile orase, pentru a castiga cativa banuti, cu cantecul lor. O alta explicatie a denumirii, mai plauzibila, are legatura cu “Barberi” (Giovanni Barberi), unul dintre cei mai cunoscuti fabricanti de orgi portabile (flasnete), din orasul italian Modena. In limba romana, flasnetei i se mai spune si “caterinca”, din cuvantul rusesc “katerinka”, acesta, la randul lui, derivat de la cuvintele “Charmante Catherine”, titlul unui cantec care se putea auzi frecvent la flasneta.
Chiar daca flasneta nu are distinctia orgii liturgice, ea intruchipeaza, totusi, o lunga traditie a muzicii accesibile – cantece la moda sau chiar arii din opere si operete foarte cunoscute – Strauss, Verdi, Lanner , Rossini, Mozart, Edith Piaf – pe care lumea “buna” le asculta in salile de concerte, dar care au ajuns, in acest fel, si la urechile oamenilor care nu aveau acces la luxoasele spectacole. Chiar compozitorii se bucurau daca operele lor ajungeau sa fie “interpretate” si la o flasneta, pentru publicul larg. Cunoscutul muzician german Felix Mendelssohn Bartholdy, autor, printre altele, al celebrului “Mars nuptial”, chiar se intreba, la modul cel mai serios, daca simfoniile lui, oricat de bune ar fi, vor avea “sansa” sa ajunga sa faca parte din repertoriul unei caterinci.
Flasneta este un instrument care produce muzica prin mijloace mecanice. Este alcatuita dintr-un sistem care cuprinde o cutie “de suflat”, in care este dirijat aerul, in momentul in care flasnetarul inverteste o manivela. Din burduful respectiv, aerul este dus spre tuburile flasnetei, care corespund notelor muzicale, asemanatoare cu ale unei orgi, dar in miniatura. Diferenta fata de orga vine si din faptul ca nu degetele instrumentistului actioneaza clapele, ci un sistem mecanic, dupa un program prestabilit. Programul (imprimat pe benzi de hartie perforata, rulate) poate fi schimbat, in functie de dorinta, si, in plus, flasneta mai are si niste mecanisme secundare, care pot intra in functiune simultan – toba, tamburina, papusi, care executa cateva miscari, in ritmul muzicii. Flasnetarul nu are nevoie neaparat de talent muzical, ci, poate, doar de un anume simt al ritmului, pentru a armoniza mecanismele.
Chiar daca flasneta nu a disparut niciodata definitiv din strada, farmecul ei a scazut, mai ales dupa anii 1950, cand publicul a fost cucerit de radio, televiziune, de sonorizarea electrica si de alte inventii tehnice.
In prezent, pare a se produce o redescoperire a acestui instrument mecanic, in cadrul Festivalurilor de flasneta, care aduna, in fiecare an, flasnetari din toata Europa, oameni pasionati de conservarea unor valori care au dat farmecul altor epoci, care au achzitionat si reconditionat caterinci, de o mare varietate de forme si ornamente. Mai ales in Scotia (la Edinburgh), in Olanda, Franta si Germania pare a fi reinviat aceasta pasiune. Renumite sunt festivalurile de la Les Gets, Dijon, Arpajon, Bon-Encontre etc. Les Gets este o statiune din sud-estul Frantei, unde exista si un Muzeu al Muzicii mecanice. Mai mult, in Biserica Nasterii Domnului din localitate, declarata monument istoric, se afla si o minunata orga liturgica automata, unica in Europa, cu 1000 de tuburi, corespunzatoare sunetelor de vioara, fluier, clarinet, trompeta si voce umana. De asemenea, instrumentele muzicale mecanice realizate de renumita firma “Roger & Gallet”, intre anii 1930-1950, sunt prezentate intr-o expozitie, care ajunge, ulterior, in toate marile capitale ale lumii. La Dijon, in 2012, un festival similar a reunit peste 250 de flasnetari din toata Europa. Festivalul din Scotia, de la Edinburgh, gazduieste milioane de spectatori, in fiecare an, in a doua jumatate a lunii august. Are o traditie de o jumatate de secol si reuneste artisti (actori, muzicieni, pictori), inclusiv traditionalii flasnetari, precum si organisti, a caror muzica poate fi ascultata la catedrala din oras.
Bucurestiul, “Micul Paris”, din perioada dintre cele doua Razboaie Mondiale, putea rivaliza si din acest punct de vedere, al pitorescului strazii, dat de florarese, flasnete, fanfarele din parcuri, trupele de teatru ambulante, femeile elegante si domnii distinsi , cu oricare dintre orasele europene. Astazi, flasnetarii (unu-doi) din centrul vechi al capitalei, pe Lipscani, atrag atentia, pentru scurta vreme, doar prin prezenta lor insolita. Altfel, prin balciuri, prin vreun ungher uitat de tara, ei nu mai sunt decat niste prezente foarte triste, flasneta, mostenita de la cine stie cine, dandu-le doar speranta catorva monede, aruncate de trecatorii grabiti si la fel de tristi.
Paradoxal, multi occidentali au facut din achizitionarea unei flasnete un hobby, de care stiu sa se bucure din plin, deoarece considera muzica acestui instrument ca fiind magica, de neconfundat, aducand parfum si culoare, pentru parinti si copii, pentru indragostiti, pentru melomani, pentru cei insingurati, pentru cei fericiti. O intorsatura de manivela si… muzica te invaluie, cum nu o va face niciodata un casetofon sau un MP3 player.
